despre lipsa de empatie

Narcisismul e un proces construit in jurul ranii narcisice, care poate construi structuri unice. Rana narcisică e microtrauma copilului care-si simte terfiant suferința si vede ca nimeni nu vine la el cand e singur. Microtraumă care se repeta tot timpul sau din cand in cand. La unii e cu intermitențe, ba vine mama, ba nu vine nimeni.Pentru mine rana narcisica e suferinta aia care impiedica copilul sa mai perceapa limpede si safe ceva in jurul lui.
Concomitent e „stingerea” empatiei din creier. Caci fara de siguranta creierul nu poate citi pe altul. Un creier speriat ca e in pericol nu e un creier care vede limpede in jur si nici interes nu are si nici curiozitate sa inteleaga pe altul.Asa cum am vazut eu oameni de diverse varste, cei mai multi sunt narcisisci cu intermitente, dar e un prcent marisor de oameni cu structuri narcisice.
Narcissismul intermitent e varianta in care persoana cu răni narcisisce functioneaza empatic cand e securizat emotional (cand se simte iubit, inteles, aprobat, lejer) si cand intra-n defensa si devine vigilent, speriat sau rapace isi pierde temporar calitatea empatica de a citi starea cuiva si de-a se conecta „corect”, sanatos.
Narcisismul de tip invariabil, este pentru mine in primul rand omul fara empatie, omul care „crede” ca realitatea e aceiasi pentru toata lumea si ca ce crede el/ea despre o situatie, acelasi lucru „trebuie” sa il creada si ceilalti. Si daca ceilalalti nu cred acelasi lucru ca el/ea atunci ei sunt: mincinosi, prosti, neatenti, grei de cap, perversi etc/ Practic narcissicul se crede pe sine fara dubii si se mira ca celalalt nu vede ca el. Nu admite nici in ruptul capului ca 2 persoane pot vedea diferit o situatie si crede ca celalalt e manipulator si vrea sa-l discrediteze sau sa-i ia dreptul de replica. Narcisismul e o dizabilitate dupa mine. Pentru ca narcisistul nu poate de fapt sa iasa din modul lui de centrare pe propria-i perceptie si suferinta, plus ca e sigur ca ceilalti stiu cum se simte el. Si nu cred ca narcisiscul e mereu omul puternic, desi multi narcisisiti sunt asa, exista si variante de narcisism quiet, sau de narcisism obedient, introvert care se imbolnaveste pe sine de propria-i toxina critica.
Bullyingul dupa mine contine mult narcisism, fie ca narcisicul e victima, fie ca e cel hartuit si abuzat. Un narcisic introvert daca e facut fraier, chiar va crede ca-i fraier si sufera jeling propriul fraierism. Pe cand narcisiscul care il face pe altul fraier, chiar crede ca ala e asa….
E jale ce zic eu aici, nu? Pentru ca de cate ori vorbim de abuzatori avem mereu impresia ca ei, abuzatorii o fac premeditat si ca ei stiu ce prapad fac si ce nedreptate dar sunt rai si prefera s-o faca. Fiecare abuzator are o logica a sa, o logica clinica care-i intretine gandirea si ii explica comportamentul. Nu, abuzatorul habar nu are ca e abuzator, crede ca face dreptate sau ca asa se cade/se merita sa fie. Narcisicului tabacit pe dinauntru de suferinta continuua, ars de chinul de-a nu primi ajutor, de-a nu fi inteles, de-a nu i se face dreptate, obligat fiind sa-si faca singur dreptate….foarte greu sa-i explici ca tot el /ea trebuie sa se repare si nu celalalt. E inca o rană mare de suferit dar e o rana inversa, singura cale de-a-l lumina ce-i cu el. Desi e greu tare de facut asta dupa mine. Cel care-o face ar trebui sa fie total compasiv, total limpede la suflet si echilibrat cu filozofia vietii. Narcisicii sunt pietre de incercare pentru psihologi. Dialogul cu unul e ca mersul pe sârmă c-o plasa nesigura dedesubt. Ca psiholog trebuie sa fii super centrat ca sa poti duce dialogul cu narcissistul si sa-l porti si asisti in zigzagurile discutiei sa-l scoti la liman din logica lui catre o alta logica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.