Azi mi-am suprasolicitat ochii in telefon si-am simtit mai devreme ca am privirea obosita. Pur si simplu citeam si m-am auzit gandind „ce tensiune am la ochi” si-asa cum m-am surprins vorbindu-mi, am lasat telefonul si am realizat ca avea o energie tensionata in ochi si-n cap.
Am mustacit, am pus tacticos telefonul alaturi si m-am gandit ce pot face. Am decis sa stau pe sezlong sa ma uit la cer pur si simplu.
Am lasat gandurile care erau pe prompter sa alunece, le-am oftat si mi-am intarit vointa de-a ma relaxa sa vad cerul. Oare cat de departe in cer pot vedea? Si m-am uitat pana hăt, departe, cazand putin in capcana de-a realiza ca privesc in cosmos de jos de pe sezlongul de pe terra.
M-am linistit si-am privit cerul si aerul cu sinceritate si am inceput sa ma linistesc cu fiecare respiratie. Apoi am inceput sa văd punctele luminoase care zumzăie prin aer. Mici sfere, mici scame luminoase unele plutind, altele mergand mai cu viteaza brownian. Un specatcol absolut minunat, ca o ninsoare cu fulgi de lumina alba stralucitoare. Am simtit frumusetea si-n ochi si-n dansul particulelor de lumina si asta mi-a schimbat energia toata.
M-am trezit zambind fara sa stiu cand am inceput sa zambesc. Am stat atenta la acel spectacol de puncte luminoase care ba erau multe si intense, ba se dizolvau. Priveam cand departe cand aproape.
Daca nu-mi suna telefonul cred ca stateam si-acum, dar telefonul mereu suna.
Marea bucurie e ca revenind la cele practice, privirea e cristal clear, ochii sunt bine si tensiunea s-a dus. Am revenit la citit cu ochi odihniti si care-si fac treaba.
V-am impartasit cum am facut eu, daca aveti chef cerul e la liber, ochii au nevoie de cer mereu.