inca un proces de constiinta

Aseara m-am suparat rau si vreau sa scriu o postare sa ma repozitionez si recentrez, pentru ca nu-mi place cand cineva sau ceva reuseste sa ma scoata din papucii mei. De fapt, de cand cu povestea din colegiul psihologilor, nu a reusit sa ma enerveze nimic altceva, desi si enervarea de asear are atingere tangentiala cred tot cu colegiul.
O sa incerc sa fiu cat pot de atenta la cuvinte sa nu ranesc sau expun pe nimeni, pentru ca scopul meu e sa ma linistesc eu si nu sa atac un om.
Stiu o persoana din fb de mai bine de zece ani, o persoana absolut educata, manierata, sensibila si cu darul scrisului. E activa si scrie absolut frumos, cu nerv si viu. N-as vrea sa las sa deduceti sau ghiciti cine e ca nu ma intereseaza sa expun persoana. La aceasta persoana am vazut acum ceva timp ideea ca nu e genul sa mearga la psiholog. Nu e cine stie ce, oamenii au dreptul pentru ei sa hotarasca ce si cum. Apoi asa a fost sa fie, am vazut idei la aceasta persoana ca nu crede in psihologi si ca suferinta nu e de dus la psiholog. Ba, ca in medici crede cu toata taria, in psihologi deloc. Hm, incepuse sa ma deranjeze, dar am zis sa las sa treaca.
O perioada atunci (nu mai stiu exact cand) i-am dat unfollow ca sa pun distanta sa las sa se stiga furia care se nascuse in mine. A stat mult la unfollow si recent am considerat ca am trecut peste aversiunea mea si i-am dat iar contactul normal.
Aseara, plimbandu-ma cu bicla pe facebook vad iar o postare lejera scrisa de aceasta persoana ca nu crede in psihologi, in astrologi nici atat bla, bla. Stateam in fata postarii si ma uitam la postare asistand la felul in care mi se ridica o energie nasoala din burta spre minte, o energie sumbra, serioasa, din aia prevestitoare de cearta si razboi. Ma tem de genul ăsta de trezire a fiarei din adancuri ca stiu cat de beligeranta e fiara mea cand ceva o scoate din latență si o activeaza.
Si-n timp ce stateam tâmp si ma uitam la postare si-mi ziceam , respir, las sa treaca, e un om ok, are dreptul la parerile ei, bla, bla, bla, un prieten intra si o intreaba pe persoana „dar de ce nu crezi in psihologi”? Si zic, na, ce bine voi afla raspunsul fara sa interactionez eu. Si-am stat si-am asteptat raspunsul care a venit rapid. Mamă si-atunci am simțit ca turbez si ca ma intunec total. M-am enervat ca o fraiera singura, dar cred ca m-as enerva de fiecare data cand as da de o situatie din asta.
In raspuns era faptul ca, desi avusese multe suisuri si coborasuri in viata nu s-a dus la psiholog, dar la doctor da, ca doctorul e doctor domnule, dar psihologul nu are ce cauta in sufletul ei prea complex si gingas.
Deci nu m-a deranjat ideea ca nu crede in psihologi si ca nu s-ar duce vreodata la vreunul din ei, ci ca-si etala acesta calitate, ca s-a folosit de „inutilitatea psihologilor” sa se puna in valoare. Gen „cu cat nu am incredere in psihologi (desi majoritatea au) eu sunt mai speciala tocmai prin asta. Nu sunt de prostit si manipulat, atentie ce puternica sunt. Sufar, dar sufar pe metereze nu ma duc ca toti fraierii la psihologi”.
Ei bine, poti sa ai ce parere vrei despre psihologi dar daca ai o parere proasta si vrei sa pari elevat prin asta prin asta, apoi ăsta e un aspect infam dupa mine, sa te pui in pozitie de putere, slabindu-i pe altii.
Apoi mi-a reprosat ca nu stiam ca e in doliu si ca in loc sa ma intereseze starea ei, am reactionat la treaba cu desconsiderarea psihologilor decat la starea ei si ca asta ma descalifica ca psiholog. Nu m-a tulburat asta, dar apoi a mai spus ceva care m-a atins rau, si anume ca alti psihologi din lista, care au vazut pozitia ei fata de psihologi, au trecut peste asta si tot s-au dus empatic in inbox sa o intrebe calduros ce are si cu ce ii pot fi alaturi. Stiti ce a activat in mine asta? Fix rana mea cu colegiul. Jumatate din suferinta mea fata de colegiu e venita din constatarea ca psihologii nu reactioneaza (nu le convin chestii dar tot ce fac e sa bombane si sa nu faca nimic). Iar eu ma revolt si mi-ar fi placut sa ma revolt numai pentru mine, cot la cot cu altii, dar pe fondul „pasivitatii” colegilor mei, ma vad in pozitia sa fiu mai vocala decat mi-ar conveni, mai activa decat as avea chef. Adica tu scrii ca nu crezi in psiholog iar eu ca psiholog olog, trec peste asta si vin totusi sa te consolez. Aceia sunt salvatorii de serviciu. La psiholog vine omul, nu se duce psihologul la om. Ca nici frizerul nu vine acasa sa te tunda si nici brutarul nu-ti face painea la domiciliu ci o face in brutarie si tu te duci si-o cumperi, daca vrei paine, daca nu mananci fara paine, sau, cu mamaliga.
Da, sunt constienta ca s-ar putea sa primesc replici de genul „nu te-am rugat eu sa faci ceva pentru mine”, dar chiar daca tu, cel care m-ai putea contesta ca nu m-ai rugat nimic , altii au facut-o adica „go, go viki” ,„zi si din partea mea ca zici bine”.
E clar ca reactia mea nu era mare daca inauntrul meu nu era deja jarul. Si mi-e clar ca jarul mocnit din mine nu are nici o legatura cu acea persoana. Dar ceva tot ramane de punctat si-as vrea sa ii ofer o mica oglinda. Exact nu stiu ce job are persoana, dar cum s-ar simti daca eu as fâlfâi postari in care sa ii spun ca nu cred in specialistii ca ea, ca sunt o pierdere pentru economie si ca amatorii fac mai buna treaba ca ea. Sau ca exista softuri care fac treaba mai sigura ca profesionistii.
Sa fie clar, eu nu m-am simtit atacata ci m-a scos din sarite sa atace profesia si oamenii care vin la psihoterapie. Si nu numai ca mi-a descalificat profesia si a facut-o inutila, a desfiintat-o in favoarea medicilor. Iar meciul psihiatru-psiholog e un meci care ne doare si ne complexeaza pe toti psihologii. Cumva exista un mit in popor ca la psihiatru te duci volens-nolens dar la psiholog e totusi optional. Plus ca, aceasta inegalitate intre profesii (care ar trebui sa fie complementare de fapt) are la baza si faptul ca psihologia a mai fost desfiintata o data de Ceausescu. Da cred ca si asta m-a rascolit, pentru ca si Ceausescu imi mai desfiintase odata profesia iar pe psihiatri nu, asta de fapt cred ca a fost la bază. Ca tembelul ăla politic ne-a facut defavoarea sa scoata in afara legii profesia si nu numai c-a desfiintat-o, dar a si plantat zvonuri in societate, zvonuri care in esenta se refereau la „nu crede in psiholog”.
Nici nu mi-as fi dat seama de asta daca nu scriam aceasta postare. Mama cate ies cand le analizezi.
Deci persoana aceea nu m-a suparat ci a scris lucruri de-ale ei si eu am reactionat turbat la ele pentru ca nu-mi analizasem suficient de mult propriile-mi nemultumiri. Am facut o proiectie in toata regula. Analizand uite am realizat cum se inflameaza lucrurile si cum se încârligă și îmbârligă intre ele ideile de ajungi sa-ti cășune pe altul de la ceva ce era oricum in mine.
Acum…chiar ma bucur ca acea persoana a scris ce-a scris pentru ca mi-a dat ocazia sa dau o raită prin dilemele mele. Profesia mea e ceea ce eu ii confer si e varianta in care eu o pot exprima si onora si nu pateste profesia mea nimic pentru ca o minimalizeaza o persoana care „nu crede in psihologi”. Cati altii n-or fi la fel, doar ca nu spun sau nu aud eu ce spun ăia. Dac-aș avea o bască, m-ar durea-n ea acum, asa de bine mi-a facut sa ma autoanalizez. ca doamne, cata nevoie de analiza mai avem. Si stiti care-i savarina povestii, ca acea persoana, habar n-are ce pierde. Cat de buna si zdravana e conexiunea creier-creier+inima-inima care se face in relatia terapeutica. Poate ca si eu sunt indiferenta la ceva ce altcineva considera maxim de important. Cu siguranta ca neglijez ceva ce altii adora….si-atunci ce aveam aici? Diversitatea oamenilor si caleidoscopul de interactiuni ale diversitatii. Iar asta e ceva….mega, care de fapt e lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.