Niciun comentariu la

memory (cum mă calmez când mă enervez)

Am reusit azi dimineata pana la 8 jumatate sa ma enervez si sa ma si calmez 🙂 Am fost productiva la capitolul iesire din zona de confort. 
Trebuia sa ajung undeva la 8 si la 8 fara zece am chemat un taxi. Vorbind pe nas, operatoarea mi-a zis „3 minute” si-a inchis. Ca sa fiu mai bine inteleasa, mergeam la o prietena medic sa-mi scoata un dop din ureche, aveam deci urechile sensibile. 
Ma imbrac, ma parfumez si ma uit pe geam de taxi. Ma uit la ceas trecusera 4 min. Mi-am zis sa ies ca trebuie sa apara. Afara ger. Urechile mi s-au facut de elf. 
M-am gandit sa-mi pun o caciula, dar egoul meu a respins-o total, zicand ca mi-ar strica parul. 
Am iesit in strada reflectand la problema caciulii. E mai ok sa-mi trag o caciula sa nu-mi pese de par sau e ok sa-mi pese de par? Mi-am dat seama ca nici eu nu stiu care e alegerea potrivita intre imagine si confort. Pe de alta parte imaginea e cu iesirea din zona de confort, comoditatea caciulii e cu pastrarea confortului. 
Rumegand caciula si non-caciula, am realizat ca port non-caciula (!) precum si ca e 8 fix si taxiul ciu-ciu. Produc un racket țâfnos si sun la operatoare care ma asigura ca masina trebuie sa ajunga si ca se circula greu.

Urechile imi inghetasera zdravan, incepusera sa ma intepe in profunzime si sa simt senzatii de durere intepatoare. „mamă simt cum ma enervez din cauza frigului-urechilor-taxiului-intarzierii si a faptului ca-n Romania nu merg mult prea multe bine.”. Whoa ce combinatie: durere, frig, nerabdare, frustrare, intarziere, romanisme. Irezistibila combinatia enumerata. Ar fi trebuit sa fiu Dalai Lama ca sa nu ma enervez. Intre timp, se face 8 si 5 min, sun la taxi iar operatoarea ma ia cu voce pitigaiata „da ce sunt eu de vina ca se circula prost?? ”. M-a scos asa de tare din sarite ca am mintit intentionat ca inregistrez discutia si sa aiba grija ce spune. Dintr-o data s-a linistit, s-a balbait si mi-a dat o alta femeie la telefon. Ma ia aia pe sus „ia ziceti doamna care e treaba? ” , „ treaba e ca am facut comanda acum 13 min (atata trecusera) si eu stau in ger cu urechile mele bolnave (scuze urechiuselor, am mintit ca sunteti bolnave, scuze ca am spus tampenia asta) si nu vad niciun taxi. ” . „Aveti idee cat de greu se circula? trebuie sa aveti rabdare! Imi zice sfatos femeia . ” . „Doamnă n-am rabdare, de unde sa-mi iau rabdarea daca ma dor urechile si m-am enervat?? De unde rabdare? …..

Auziti (imi vine o idee), dar dispecera dvs de unde are rabdare sa incaseze toate injuraturile? ” S-a lasat o tacere si un oftat….„vai de capul nostru doamna. Ne injura lumea, in mare stil. Nici nu le mai punem la suflet ca daca le-am pune …. nu stiu ce-ar fi. Le las doamna sa treaca ca gasca apa jignirile. Asa le las….(si ofteaza). 
„Imi pare rau pentru dumneavoasta, nu fac reclamatie, am zis asa de nervi. Mai vine masina sau chem alt taxi? ”. A venit taximetristul (il mai si cunosteam) si m-a dus. Mi-a zis „doamna avem nervii la pamant, nu vedeti cate masini si cat de inguste sunt strazile? io unu sunt terminat”. 
„imi pare rau de situatia asta, uite eu va las bacsis mare. Dar ia ganditi-va la taximetristii din tarile unde e razboi?”
„aveti dreptate doamna, uit mereu ca sunt altii mai amarati ca noi. ”

Urechile mele sunt bine, putin siderate de faptul ca am mintit pe seama lor. 
Dispecera cred ca e o persoana calita si rezilienta de la injuraturi si crize de nervi. Ce sa spun, m-am mai gasit si eu sa fac fițe. Am renuntat la resentimente si am lasat sa-mi iasa prin expirarea aerului tensiunea.

Incercand sa-mi dau seama de ce m-am enervat asa de tare, realizez acum in timp ce scriu ca…. la toata situatia de la fata locului, am adus o nemultumire mare, aceea ca „in tara noastra lucrurile merg prost.”, „ca in tara noastra nu sunt servicii ok, ca….nu suntem o tara ca afara”. Ori ciuda ca am putea fi o tara ca afara si ca nu suntem, frustrarea ca eu ma starduiesc sa fiu civilizata si ca nu primesc la fel inapoi e greu de trait”.

Eu cred ca am un rezervor urias cu frustrari despre țară pe care nu-l golesc deloc, adica nu ma ocup de el. Si de cate ori ma enerveaza ceva, orice din Romania – bang se deschide rezervorul. Acum, lucrurile astea si sunt, si nu sunt legate intre ele. Depinde cum vrea mintea mea sa le lege: fie taxiul de azi dimineata a reprezentat toate problemele tarii mele, fie taxiul a fost un simplu taxi care a intarziat. Tine de mine pana la urma daca vreau sa ma frustrez mai tare sau nu. M-am hotarat ca nu, nu vreau sa traiesc amorsata de „neregulile din Romania”, adica pot fi pasiv atenta, pasiv inerta, activ atenta sau pasiv agresiva. Urechile mele m-au facut sa fiu agresiv activa, dar intre timp am renuntat. Prefer sa fiu pasiv atenta sau activ atenta si atat. Pana la urma (cu tot cu nervi si cu postarea asta, eu mi-am rezolvat treaba) iar urechile mele sunt minunate dispozitive bio de auzit tot ce misca. 
Cat despre taxiuri….hai sa fiu sincera: din o suta de curse, in 98 din ele, taxiul vine la timp….deci pot accepta marja de eroare. Pentru ca si eu intarzii uneori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.