felul in care m-ajut sa traiesc

      No Comments on felul in care m-ajut sa traiesc

Ieri am scris despre felul in care m-ajut sa traiesc. Am declarat ca invat sa nu critic si judec. Am fost intrebata cum reusesc sa fac asta.
Am luat intrebarea si mi-am pus-o eu-mie. Cum naiba fac sa nu mai critic si judec?
Pai, n-am zis ca nu mai fac asta, ci ca incerc si invat sa nu o mai fac.
Cand am inceput sa fac asta? m-am intrebat si m-am dus in istoria proprie deruland instantanee de acum 3, 5, 10 .. cam 15 ani aprox. Cam pe-atunci am realizat ca:
-numesc critica gandurile acide care eticheteaza, care pun la zid oamenii sau situatiile, care ma tin pe mine nemultumita si enervata si sau dezgustata. Un fel de negativism cinic in care eu apa ca evaluator capricios si uracios
-critica e o pornire reflexa a mintii care produce zvacniri de ganduri imediate „ala e urat, aia e grasa, ce nesimtit e ăla, doamne ce prosti, bla bla”
-critica e uneori utila in niste actiuni constructive si are utilitatea proprie. Da, exista si critica pozitiva sau una constructiva
-critica e lipsa de creativitate, de deschidere catre o situatie, e absenta atitudinii „hai sa caut partea buna a situatiei”
-critica e frică si lipsa de umor
-critica e o masa de ganduri, emotii si senzatii pe care eu le produc in reactie la ceva. Eu le produc, eu traiesc cu gandurile si emotiile alea. Mie imi fac rau.
-critica e buna intr-un proces de asumare
-eu am nevoie sa imi asum realitatea dar mi-o pot asuma si internaliza fie in gluma si frumos, fie nasol si critic
-critica te impiedica sa iti iei lectiile din esecuri, lucru cumplit
-provocarea de a trai realitatea asumat preferand varianta umoristica e mai mare. Trebuie sa fii mai destept sa poti face asta. Sa traiesti criticand totul in timp ce esti super destept , e o forma de prostie existentiala.

Acum, toate cele de mai sus fiind un sir de propozitii care au valoare de adevar pentru mine, am incredere in acele afirmatii , iar asta ma orienteaza catre inlocuirea criticii cu altceva mai bun, de cate ori e cazul si se poate.
Cum? Pur si simplu corectez gandurile.
eu :„ce ma enerveaza x-uleasca ca nu face cutare lucru”
tot eu „da, ar fi placut sa gandeasca toti ca mine….sau sa gandim toti la fel, nu?”
tot eu…„ la fel, la fel….identic? ….nu sunt sigura ca ar fi ok”:))))))))))))))))
eu „ oricat de tare mi-ar placea ca x sa faca cum vreau eu nu e posibil. Si degeaba ma enervez si critic ca de-aia nu mai poate universul” :)))))))))))))))))))

Cum reusesc sa nu critic si judec? Comutandu-ma de pe pornirea critica pe altceva.
Cu atat mai mult cu cat un om nu e „gras, urat, prost” doar pentru ca zic eu. Cel mult e in viziunea mea si atat. Si cine traieste cu viziunea? chiar eu. De ce n-as trai eu cu viziuni comice versus acide?

deci

ca sa nu mai critici si judeci in exces trebuie in prealabil sa intelegi de ce sa nu faci asta . Fara o logica a reducerii sau evitarii (pe cat putem a criticii) nu poti face asta. Atunci cand intelegi de ce , e usor si chiar misto de facut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *