Ce să (mă) fac dacă mă minte copilul?

      No Comments on Ce să (mă) fac dacă mă minte copilul?

Ce să (mă) fac dacă mă minte copilul?

-îmi aduc aminte că și eu am mințit când eram copil ( zâmbesc copilului interior).
-recunosc că l-am mințit chiar eu pe copil . Prefăcându-mă ok când eram supărată, tristă, speriată. Nevorbind despre necazurile mele cu el.
-recunosc că furia și enervarea nu m-au ajutat niciodată. Știu niște tehnici dar, la naiba, mi le amintesc doar când sunt calmă.
-dar îmi dau dreptul să fiu puțin furioasă și speriată . Nu trebuie să fiu perfectă- ce ușurare!
-mă întreb cum am ajuns așa cu copilul? care o fi cauza? ce nu văd? ce nu știu? ce nu vreau să văd? ce nu sunt pregatită să văd? o fi ceva de văzut iară eu habar n-am? oare eu văd bine? sau am nevoie de ochelari de iubire și toleranță?
-mă liniștesc , îmi amintesc că toți copiii mint – deci minte și-al meu .În sfârșit comparația cu alții e de bine 🙂
-realizez că mă doare minciuna lui, că mă doare egoul, că mă sperie că nu mă iubește total și firesc și cu recunoștință(!).
-recunosc că eu fiind mai mare trebuie să fac primul pas și să-i vorbesc deschis , ezitant, cu curaj, cu respect fără să încep prin a-i reproșa că minte. Noi oamenii de câte ori ni se reprosează ceva înnebunim. Pe loc. De aceea , ne dregem glasul, îi asezăm părul după ureche și zicem așa „ Știi, eu simt nevoia să îți vorbesc. Vrei te rog să mă asculți, e important pentru mine. Eu cred că tu, când ai vorbit despre….x( menționăm minciuna), mi se pare că de fapt ar mai fi de zis câte ceva. Eu știu că uneori copiii exagerează sau….. nu au curaj…..menționăm calm și rar ce ar putea fi la baza minciunii . Dacă spun că acum sunt pregătită să aud tot despre …x… hm? Îl incurajăm din ochi clipind lent să zică.
-mărturisim dacă ceea ce auzim grav că avem nevoie să găsim o soluție, să ne gândim la implicații, să avem nevoie de timp să ne acomodăm la idee.
-glumim amar împreună dacă adevărul nou scos la iveală e grav . Respirăm , bombănim , ne ridicăm ochii la cer si-l atragem și pe Dumnezeu în treab-asta să ne trimită o rază, ceva.
-mărturisesc că îmi vine să țip , sau că m-am săturat de necazuri și că îmi vine să fug în Hawai. Îl întreb dacă vine cu mine . Îl întreb lui/ei ce îi vine să facă? ce-ar face? care ar fi cel mai nebunesc lucru care s-ar face pe tema respectivă?
-oftăm împreună, cerem șervețele și ne luăm în brațe. Știi că va trebui să înfruntam realitatea? îi spun la ureche. Îi respir în ureche, mă calibrez și mă potrivesc să respirăm la fel, ne acordăm. Când 2 oameni respiră la unison între ei e pace, să știți de la mine.
Ne apropiem de finalul scenei, îl iau de bărbie blând să ne uităm în ochi reciproc , hei sunt mama ta și am nevoie să fii sincer să spui adevărul. Promiți? Juri? Batem palma!
Hai că-ți mai zice mama doar una și gata: posibil să nu știm naibii cum să zzici adevărul și eu să-l primesc dar învățăm, că doar nu e MINCIUNA mai a naibii ca iubirea și pactul nostru și noi 2 împreună . Ești de acord cu asta?
E al naibii de greu să fii părinte pe bune.În general e greu să trăiești conștient.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *