neuroplasticitatea procesului de psihoterapie

M-am uitat aseara la un live unde a fost invitat Erskine, un mare terapeut al vremurilor noastre. Omul a facut o discutie despre viata si cariera sa, raspunzand intrebarilor.
Mi-a placut ca a zis la un moment dat ceva de genul „fiecare articol pe care l-am scris, l-am scris in jurul unei probleme reale de-a mea”.
Si mi-a placut cand a zis „dac-as putea, as chema la o masa pe toti clientii mei cu care am dat greș si i-as ruga sa-mi explice ce n-am facut bine, unde-am gresit eu.”

Ma uitam si ma gandeam cum ni se intampla noua terapeutilor sa ne modeleze clientii. Ce proces misterios e cel in care, din dansul psihoterapeutului cu clientii apare modelarea reciproca si ce loterie e asta. Niciodata nu stii decat ce clientia ai avut, adica cu cine ai dansat, dar cu cine urmeaza s-o faci nu stii inca. Si cand te uiti la „limbajul” codificat al fiecarul client in parte…. parca universul iti spune ceva.
Depresie, depresie, atac de panica, insomnie, gelozie, parenting, parenting, cancer, depresie, boala autoimuna, parenting, fobie, lipsa de incredere in sine, atac de panica, anxietate, anxietate, parenting, obsesie, dependenta, …etc
Va dati seama, ca fiecare client ma inspira sa ma restructurez? Cu fiecare din ei devin mai puternica sau mai slaba? Mai increzatoare sau mai nepasatoare? Mai vesela sau mai speriata de viata? Mai serioasa sau mai caraghioasa? Ca fiecare ma clinteste putin si nu raman la fel?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *