De ce mă minte copilul?

      No Comments on De ce mă minte copilul?

De ce mă minte copilul?
-că mă iubește și mă protejează să nu sufăr.Crede că mi-ar face rău adevărul. (mă percepe slabă, nu are chef de discuții )
-că știe că face ceva greșit, tăinuie, speră să nu se afle ( probleme cu stima de sine, cu lașitatea )
-minte pentru că crede că e defect, că nu aș putea înțelege, că dacă ar spune adevărul s-ar alege cu o ceartă , poate și o pedeapsă, sau poate că evita respingerea. ( probleme cu comunicarea eficientă cu părinții, critica exagerată, desconsiderarea )
-amână confruntarea cu realitatea ( ambivalență-n gândire, amânare, dilemizare, dificultatea de a face alegeri)
-minte să câștige ceva (lăcomie, stima de sine redusă, lipsă de empatie)
-mă pedepsește, e sătul de mine , se simte cicălit , nedreptățit ( lipsa dialogului, lipsa obiceiului de a-i da ocazia să spună ce și cum simte . Propriul exemplu că eu nu mă plâng, nu mă deschid )
-nevoia de atenție, minte să împopoțoneze adevărul, să fie în centru ( senzația de abandon emoțional , nevoia de a fi important , nevoia de a fi văzut, înțeles)
-minte pentru imaginea lui, să pară că deține controlul ( incapacitatea de a recunoaște un eșec, să dea bine, să capete admirație, rejectare proprie , se minte pe el, e slab dar ar vrea să fie puternic )
-minte din plictiseală /depresie pentru că simte că nu i se întâmplă nimic bun ( angoasă, tristețe, lipsă de încredere în sine)
-minte premeditat să mă manipuleze pentru că la fel fac eu cu alții ( negare de sine, lăcomie, aroganță, lipsa respectului, lipsa unei bune comunicări)
-minte pentru că se rușinează de adevăr ( daca cineva bea acasa- de exemplu , copilul e coalcoolic și apare confabulația , variantă închipuită de adevăr care se suprapune peste cea reală), aici sunt probleme cu bullying, lipsa unei relații vindecătoare, încremenire emoțională)
-minte să cucerească, are papagal, minte fermecător ( nevoia de a atrage atenția ca sa fie vazut , se simte singur ).
Nu cred că am epuizat motivele, am scris exact cum mi-au venit sub degete și taste. Dacă mai îmi vin completez.

Ce să (mă) fac dacă mă minte copilul?
-îmi aduc aminte că și eu am mințit când eram copil ( zâmbesc copilului interior).
-recunosc că l-am mințit chiar eu pe copil . Prefăcându-mă ok când eram supărată, tristă, speriată. Nevorbind despre necazurile mele cu el.
-recunosc că furia și enervarea nu m-au ajutat niciodată. Știu niște tehnici dar, la naiba, mi le amintesc doar când sunt calmă.
-dar îmi dau dreptul să fiu puțin furioasă și speriată . Nu trebuie să fiu perfectă- ce ușurare!
-mă întreb cum am ajuns așa cu copilul? care o fi cauza? ce nu văd? ce nu știu? ce nu vreau să văd? ce nu sunt pregatită să văd? o fi ceva de văzut iară eu habar n-am? oare eu văd bine? sau am nevoie de ochelari de iubire și toleranță?
-mă liniștesc , îmi amintesc că toți copiii mint – deci minte și-al meu .În sfârșit comparația cu alții e de bine 🙂
-realizez că mă doare minciuna lui, că mă doare egoul, că mă sperie că nu mă iubește total și firesc și cu recunoștință(!).
-recunosc că eu fiind mai mare trebuie să fac primul pas și să-i vorbesc deschis , ezitant, cu curaj, cu respect fără să încep prin a-i reproșa că minte. Noi oamenii de câte ori ni se reprosează ceva înnebunim. Pe loc. De aceea , ne dregem glasul, îi asezăm părul după ureche și zicem așa „ Știi, eu simt nevoia să îți vorbesc. Vrei te rog să mă asculți, e important pentru mine. Eu cred că tu, când ai vorbit despre….x( menționăm minciuna), mi se pare că de fapt ar mai fi de zis câte ceva. Eu știu că uneori copiii exagerează sau….. nu au curaj…..menționăm calm și rar ce ar putea fi la baza minciunii . Dacă spun că acum sunt pregătită să aud tot despre …x… hm? Îl incurajăm din ochi clipind lent să zică.
-mărturisim dacă ceea ce auzim grav că avem nevoie să găsim o soluție, să ne gândim la implicații, să avem nevoie de timp să ne acomodăm la idee.
-glumim amar împreună dacă adevărul nou scos la iveală e grav . Respirăm , bombănim , ne ridicăm ochii la cer si-l atragem și pe Dumnezeu în treab-asta să ne trimită o rază, ceva.
-mărturisesc că îmi vine să țip , sau că m-am săturat de necazuri și că îmi vine să fug în Hawai. Îl întreb dacă vine cu mine . Îl întreb lui/ei ce îi vine să facă? ce-ar face? care ar fi cel mai nebunesc lucru care s-ar face pe tema respectivă?
-oftăm împreună, cerem șervețele și ne luăm în brațe. Știi că va trebui să înfruntam realitatea? îi spun la ureche. Îi respir în ureche, mă calibrez și mă potrivesc să respirăm la fel, ne acordăm. Când 2 oameni respiră la unison între ei e pace, să știți de la mine.
Ne apropiem de finalul scenei, îl iau de bărbie blând să ne uităm în ochi reciproc , hei sunt mama ta și am nevoie să fii sincer să spui adevărul. Promiți? Juri? Batem palma!
Hai că-ți mai zice mama doar una și gata: posibil să nu știm naibii cum să zzici adevărul și eu să-l primesc dar învățăm, că doar nu e MINCIUNA mai a naibii ca iubirea și pactul nostru și noi 2 împreună . Ești de acord cu asta?
E al naibii de greu să fii părinte pe bune.În general e greu să trăiești conștient.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *