#povestea_mersului_in_picioarele_goale

      No Comments on #povestea_mersului_in_picioarele_goale

Prima oara cand am alergat in picioarele goale, eram la un stadion unde alergam des. Mi-a venit asa dintr-o dată ideea de a ma descalta si-a face o tura prin zapada. Nu stiu cum si de unde mi-a venit ideea, mai degraba am simtit-o fiind a picioarelor, nu a capului. Ca orice idee traznita, noua si ne-trebuincioasa, am primit-o cu uimire si am studiat-o putin, gen „ce e cu ideea asta in mintea mea, ce fac cu ea?”.

Ca orice idee proprie, noua, neasteptata si asta cu alergatul desculta mi-a produs intrigare si curiozitate. M-am intrebat ….ce-ar fi daca as face asta? Si mi-a placut ce mi-am imaginat, poate si prin faptul ca aveam chef sa testez sa vad eu concret cum e. Si mai ales pentru faptul ca era ideea mea, gandita de mine si ca prerogativul de a zice da sau nu era tot la mine. O idee ca asta miroase a libertate, are aroma mandriei de proprietate a ideilor chiar daca e ceva mic si neinsemnat. Sa deliberez si sa fac eu ce vreau. Mai ales ca oamenii nu fac asta. Miza era sa ma hotarasc daca vreau sa fiu ca ceilalti sau nu. Daca vreau sa fiu mai indrazneata sau nu, mai curajoasa dar un curaj de care sa-mi pese doar mie. Ca ar fi fost experienta mea, pentru mine. Testarea libertatii mele.

Am stat atunci in viscol si-am licitat toate cele de mai sus zambind prosteste in timp ce ma ningea.
De ce nu?
Si m-am descaltat si-am luat-o la fuga. Am inregistrat contrastul termic, frigul, neobisnuinta de a simti rece pe talpi, senzatia ca arde, ca frige, ca doare frigul. Ca eu sunt frigul si ca ma congelez. Ca trebuie sa ma intorc ca e belea. Am facut cale intoarsa cu sprancenele ridicate, cu ochii beliti de frig si frica, cu mintea speriata ca imi amortesc picioarele cu disperarea omului vulnerabil care cauta confortul ca sa se dea mare cat e el de tare.

Mi-am tinut respiratia pana am ajuns la adidasi…..am dat cu palma pe talpa sa razui zapada si cand m-am incaltat…..ah, cand m-am incaltat….o senzatie….de fapt un milion de senzatii bune si emotii de recunostinta pe talpa. Uitasem sa spun, erau -15 grade afara cand am alergat prima oara desculta, adica mi-am pierdut virginitatea talpilor in conditii hardcore, dar a fost reciproc agreeat si-a fost o experienta antologica pentru povestea mea. A fost o binecuvantare sa am picioarele in adidasi din nou si sa fiu protejata. Cred ca am experimentat cea mai sincera si modesta dar intensa recunostinta din viata mea, lucru ciudat pentru ca am motive sa fiu recunoscatoare pentru multe alte chestii mai mari.

Stiu ca am plecat mandra spre casa savurand gustul libertatii si-al experimentarii de ceva misto si inedit (desi stiu ca au facut multi altii, ineditul fiind ca nimeni in orasul meu, din familia si cunoscutii mei nu facusera asta).

Mandra de mine, mergand prin viscol filozofand stiu ca dintr-o data m-a fulgerat si traznit o alta idee si anume : da, a fost misto sa fac ce-am facut, dar am putut face pentru ca am vrut eu (pentru ca ideea a castigat castigul in minte), dar cat de greu ar fi sa merg descult prin zapada ca nu am incaltari sau ca ma obliga altii??

Stiti cum mi-a cazut fața pentru o secunda? Intelegand ca marea mea performanta era numai o bucatica mica de performanta. Importanta la nivelul meu de actiune, dar submediu importanta la nivel de anduranță si reziliență. Mygod, va dati seama sunt abia la subnivelul marii la nivel de experiente. dar tot e bine ca sunt cu un pas inainte.

Da, poate va intrebati la ce-mi foloseste.
Imi foloseste la increderea mea in mine, la placerea de-a avea experiente neconventionale, la faptul ca mi-a placut in pofida gerului, la faptul ca ma consider mai calita ca altii, ca am mai multa autoritate asupra mea. La faptul ca nu dorm in viata ci traiesc, chiar daca prin experiente nebunesti. La faptul ca fericirea inseamna sa cunosti bucuria de-a hotari in deplina libertate folosind liberul arbitru sa vezi cum e. Si nu in ultimul rand ca toate astea, n-au nici o valoare pentru nimeni dar pentru mine da. Asa moare egoul, sa fac o bravura care nu intereseaza pe nimeni (desi scriind ma contrazic) si sa ma dau mare cu ea.

So, asa e cu povestea de-a alerga desculta iarna. Prin repetitie e cultivarea tenacitatii si-a andurantei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *