despre stress si transa lui

      No Comments on despre stress si transa lui

Am citit ca ieri a murit o doctorita in garda. Ca avea 44 de ani si ca era cardiolog.
N-am vrut sa citesc detaliile, pur si simplu am refuzat ca sa nu ma incarc ca n-ar ajuta la nimic.
Si gandul m-a dus la faptul ca e posibil sa fi fost stresata si sa fi murit de stres sau de burn out, adica de sindrom de epuizare si suprasolicitare. De fapt, scria ca a facut infarct lucru care mi-a intarit convingerea.
De ce am presupuns ca a murit asa? Pentru ca era tanara si frumoasa si oamenii tineri nu mor fara o cauza. Iar daca cauza mortii a fost infarctul iar ea era cardiolog presupun ca avea toate indiciile sa-si autoevalueze inima. Si chiar ea si-a avut inima in propriul piept si-o simtea tot timpul, probabil n-a auzit alarma sau a ignorat-o. Iar asta se intampla pe baza de stres.
De unde sa fi venit stresul?
-de la invatatul pe rupte din liceu ca sa intre la medicina. Stiu de la elevi de a 12-a ca mananca pe paine manualele pur si simplu si fac mari eforturi sa tina memoria si logica impreuna. Deci debut in forta, plus sacrificarea distractiilor, a lenevelilor, a relaxarilor, a aberatiilor tinereții.

-intrarea in facultate si permanetizarea invatatului mult, complex si profund. Multa informatie, plus inteligenta de-a sinapsa aceste multe informatii, plus responsabilitatea de-a vrea sa sedimentezi pe viata aceste informatii sa le retii in memoria de lunga durata. Putina practica (probabil, aici nu sunt sigura, speculez).

-facultatea probabil a insemnat somn putin, cafea multa, interactiuni multe, sentimentul ca timpul trece vajaind. Examene, cafea, frica, proiectii, asteptari, dezamagiri, relatii (poate) pe fuga sau cu prea putina atentie acordata celuilalt, relatiei in sine.

-invatatul pentru rezidentiat. Tot ce a invatat ea vreodata ridicat la cub. Multa informatie, multa ambitie, multa neincredre in sine si mai multa ambitie, persistenta, consecventa, organizare ….adica a pus tot la bataie pentru asta. To be or not to be. Fericirea lui to be. To be cardiologist.

-de aici rezidentiatul in sine, alte vagoane de carti si alte emotii mai mari: responsabilitatea de-a pune un diagnostic. Fascinatia pentru diagnostic dar si adrenalina de-a urmari rezultatele. Rezilienta capatata vazand cum inimile se fac bine, altele mor. Cum unele se opresc si repornesc, altele nu. Cum unele se impiedica si fac infarct si-si revin asi altele nu. Ambitia de-a rezolva orice inima. Si senzatia de-a trai numai printre inimi speriate, bolnave, sanatoase. Probabil a fost indragostita de inima. Ca pompă, ca miez de suflet, ca zonă cu care iertam, ca spatiu care se umple de neiertare.

-cafea, somn putin, dedicare, responsabilitate, sentimente multe adunate de la inimi care i-au murit in mana. Viata personala poate limitata de inflatia inimii simbolice in viata ei. Poate, nu stiu precis. Dar ca sa fii cardiolog si sa-ti mori de inima e ciudat.

Stiu ca exista cortizol, hormon care face posibila munca si actiunile pe fond de stres si ca produce anestezierea durerilor adaptative sau amorteala proprioceptorilor sau ignorarea semnalului de stres.

Imi amintesc ca acum vreo 7 ani aprox am avut un contract cu ambulanta si le-am facut evaluari periodice. Mi-a placut mereu cand am facut evaluari sa am o discutie libera cu oamenii care urmeaza a fi evaluati, mereu mi-am facut timp pentru asta.
Imi amintesc limpede soferii de ambulanta asezati si eu in picioare vorbindu-le. Si din discutia la liber imi amintesc ca s-au plans de chichitele muncii lor si anume ca ei trag de targa si ca ii doare spinarea, ca stau mult la volan si ca merg cu nino nino cu viteza mare si cu risc, ca stau in comorbiditatea sangelui si-a corpurilor lesinate, taiate, gemând samd plus multe alte aspecte. S-au plans de faptul ca nu primesc sporuri , unele care stiau ei ca li s-ar fi cuvenit.

Apoi, dupa ce le-am prezentat testele si le-am explicat ce e cu fiecare test si le-am dat instructiunile, le-am zis special „va recomad sa aveti curajul de a fi sinceri in ce priveste autoevaluarea durerilor, emotiilor, gradului de stres”. Sa nu va fie teama sa recunoasteti daca aveti suferinte. Luati in serios intrebarile si cotati-va autodeclarativ sincer ca ….nu vi se va intampla nimic rau. Ba, poate ca vi se vor aproba niste mici ateliere in care eu (sau altcineva) v-ar face o suita de exercitii de respiratie, decontracturi pe care daca le-ati invata …..le-ati aplica din mers in viata, la volan si peste tot unde ati avea nevoie si….
Am fost intrerupta de exclamatii sincere si spontane de genul :
-ce vorbiti dv doamna….daca am spune tot ce avem pe suflet….
-unde va treziti in america??!?
-haideti sa terminam mai repede ca sunt in timpul meu liber.

Le-am zis atunci in replica cam asa:
-vedeti cum se mentin problemele? Vreti sporuri pentru stres si le meritati dar…mai intai ar trebui sa va declarati tensiunile, ametelile, junghiurile, durerile ba ici ba colo, oboseala, imposibilitatea de-a te relaxa cand ai 2 zile libere, etc si apoi pe baza lor ar trebui pornite studii sa se vada daca sunt expresii de stres acumulat generalizat profesional, mai mult decat la fiecare om in parte.
Nu incerc sa va spun ca eu voi face acest studiu, eu pot doar sa fac un referat la incheierea evaluarii in care sa mentionez angajatorului ca sunteti toti stresati, ca aveti nevoie de ajutor psihologic de grup sau individual si poate ca acest referat inregistrat oficial va fi in sine motiv pentru sindicat sa faca ceva la scara mai mare.

Unii ma priveau, ma ascultau si oftau, altii vedeau prin mine si bâțâiau din picior.
Ca de fiecare data, stiu cand sa ma retrag sa nu par insistenta sau sa vorbesc in van. Am oftat si eu si-am lasat situatia asa cum a fost. La confruntarea cu hartiile …rezultatele au iesit bune. Oamenii in graba lor cu viata si cu munca au sarit peste oportunitatea (mica ce-i drept) ce le-o oferisem sa se ajute.

Azi, citind de doctorita de inimi a carei inima a murit vindecand inimi, mi-am adus aminte de ambulantieri, probabil prin asocierea faptului ca medicul a fost de garda si eu asociez garda cu upu.
Stiti ca am fost la upu si am scris ca mi s-a parut flagrant ca oamenii de acolo nu priveau pe nimeni in ochi. Ca erau ca in transa. Asta e pericolul, transa nu doare, ba e chiar protectiva. Dar in transa mereu iti scapa ceva, uneori (de cele mai multe ori) iti scapa lucruri vitale, cum ar fi viata. Uiti de viata din cauza vietii.

Dedic aceasta postare tuturor persoanelor stresate sau celor in transa stresului cu compasiune si transmit mesajul ca fiecare din voi va puteti ajuta sa va onorati viata, cautand pe cineva sa va invete sa respirati constient sa va simtiti corpul, sa aveti constienta ca traiti nu numai impresia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *