„dansând” cu copilul

      No Comments on „dansând” cu copilul

Aseara Eva a trecut pe sistemul de avarie pentru ca i s-a stricat incarcatorul de iphone. Eu am android si am prizele pline de incarcatoare de-ale mele, dar nu ne potrivim la mufe (deh, copilul se separa de mine si-si construieste identitatea chiar si prin a avea alt telefon decat mine).

A chițăit aseară rau de teama ramanerii fara telefon (desi eu tare mi-as dori sa poata ramane fara, un timp, ca s-o vad ce face) si-ancercat sa ma determine sa ii fac eu rost de un incarcator desi era noapte. Am refuzat-o si i-am zis ca daca eu as apela la o cunostinta seara la ora 9 pentru un incarcator, ar fi ca si cum o profesoara ar ruga-o pe ea sa ii duca azi aspiratorul nostru la scoala pentru ca al ei s-a stricat.

M-am bucurat totusi ca i-am dat niste solutii si le-a acceptat (sa dea mesaj la prieteni ca nu are telefon si sa se mute pe laptop) si si-a stins frustrarea de mai devreme (ca umbla ca o pisica cu blana zbarlita prin casa).

Azi dimineata am intrat in camera ei sa ii sting veioza si m-am uitat la ea cat de frumoasa e cand doarme (si nu numai) si am vazut alaturi de pat o improvizatie naiva si ingenioasa la modul primitiv: telefonul ei infasurat cu cablul si prins cu un elastic de par si toata chestia asta asezat intr-un echilibru ajutat de alte obiecte. Descoperise probabil ca intr-un anumit unghi face contact si incarca.

Si privindu-i aura fragedă si energia somnoroasă mi-a venit sa ma incalt sa dau o fuga sa ii iau un incarcator si s-o trezesc cu el.
Mi-am amintit ca mama m-a crescut in surprize de acest gen (mi-au fost aduse cafeaua si clatitele la pat de sute de ori in viata) si zic, hai sa i-o fac si eu Evei.

Zis si facut, asa cum actiunea inceputa din bunavointa are cale libera, asa am fugit si i l-am luat. Am trecut pe la bucatarie si i-am dus si ceișor călduț si incarcatorul. Am si intrat ca in iatacul unei domnițe si am accentuat protocolul de serviciu cu gratie.
-frumoasă domnișoară sa va deschideti pleoapele catre o dimineata frumoasa, „morning glory”. Asta numesc eu o trezire măreață care are rostul de-ati lumina ziua si de a te invata cum poti sa daruiesti bucurie din lucruri simple prezentate maiestuos.

Evident ca reactia ei a fost o față surprinsă si bucuroasa si le-a înhățat grabnica sa-si faca treaba.
Am mai perorat eu cu voce schimbata „asa se obtin efectele mari din gesturi mici” si asa se predă bunatatea si empatia la celalalt.
Sper sa fi absorbit gestul meu cu tot cu schema empatica si sa fi constientizat cum am facut si capacitatea de-a face o surpriza placuta celuilalt in mod de tărăboi maiestuos (sper să fi inteles maniera).

De ce am preferat sa fac tam-tam-ul in jurul gestului: pentru ca daca m-as fi dus sa ii iau incarcatorul si sa i-l dau sec ar fi fost ceva gen rasfat si subordonare a mea catre ea sau un gest automatizat de-al meu din categoria „lupt sa-mi tin satisfacut copilul”.
Spectacolul a avut menirea de a o scoate din transa obisnuintelor si de-a o regala cu un gest dedicat nu slugarnic. Si evident (asta va spun voua) ca niciodata nu-i voi reprosa acest gest pe care nu ea l-a cerut desi ar fi vrut de aseara sa ii fac rost de unul.
Mi-a facut placere sa ii ofer o bucurie, dintr-un gest care oricum azi se intampla. Adica nu scapam azi, trebuia sa-si ia incarcator. Asa am impacat si capra si varza si-am avut parte si de energia aia bună a lui a darui si-a primi.

#parenting

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *