despre hipnoză

      No Comments on despre hipnoză

In Franta a fost realizata o procedura chirurgicala fara anestezie. Pacientul a fost in hipnoză indusa de o asistenta pregatita pentru acesta practica.

Pentru ca nu stiu amanuntele subiective ale cazului nu voi comenta stirea dar imi exprim parerea in legatura cu acest aspect interesant si incitant. Dupa parerea mea e posibil dar cere anumite pregatiri care se bazeaza pe cooperarea psihologului cu clientul.

Incerc sa descriu asa cum vad eu aceasta practica, sperand ca voi da si raspuns la mai multe solicitari-intrebari din partea oamenilor cu privire la hipnoza.

Nu am propus niciodata hipnoză, dar s-a intamplat ca oamenii sa-mi ceara fie lamuriri, fie sa-i hipnotizez. Ceea ce am constatat a fost ca cei care mi-au cerut de-a lungul timpului asta aveau asteptarea ca hipnoza sa se petreaca simplu, rapid, fara mare participare din partea lor si rezultatele sa apara evidente si imediat.
Ceea ce ar fi dorit cei care au solicitat erau lucruri destul de ambigue, sau lucruri concrete dar ciudate: sa uite pe cineva, sa le dispara o obsesie, sa devina imuni la suferinta, sa scape de o dependenta, etc.
Eu vorbesc aici de solicitarile pe care eu le-am intalnit la oameni si ele se coreleaza cu o puternica atractie catre aceasta metoda, combinata cu fascinatia cu privire la misterul neexplorat al creierului dar si cu un factor de pasivitate fata de problema proprie si asteptarea de-a scapa de o problema fara mare implicare sau bataie de cap. Practic vorbesc de oameni curajosi sa plonjeze in hipnoza dar mizand ca hipnoza o instalez eu fara cooperarea lor.

Tuturor celor care au intrebat le-am descris fazele prin care trebuie trecut. Dar am descurajat ideea ca un om sa capete doar hipnoza si fara nici o alta etapa. Stiu ca sunt terapeuti care promit rezolvarea de probleme doar prin hipnoza, dar personal eu nu cunosc pe nimeni care sa faca asta si nu neg ca s-ar putea poate intampla dar eu una nu stiu acest gen de abordare.

Problema cu care vine omul la cabinet e importanta, formarea relatiei dintre mine si client este vitala precum si implicarea clientului in rezolvarea problemei sale, deschiderea lui si disponibilitatea lui la renuntarea la idei limitate si deschiderea la altele noi. Si daca terapia incepe si problema este foarte clara si apar schimbari (macar de perceptie si atitudine) atunci o transa poate ajuta foarte mult la optimizarea rezultatelor. Deci hipnoza ar putea face parte dintr-un plan terapeutic daca omul clinteste problema prin forte proprii si daca prinde curaj sa-si calareasca problema ( la inceput problema il calareste pe el).

O transa sau un exercitiu de relaxare sunt mai de preferat decat hipnoza dupa mine si nu e nevoie de mari pregatiri ca la hipnoza.

Pentru hipnoza trebuia mai intai discutate asteptarile si fricile, suspiciunile, pana se obtin asteptari realiste, fricile dispar si suspiciunile se risipesc.

Apoi, se face testarea gradului de sugestie/ sugestionabilitate, exista exercitii de testare a acestul nivel. Exercitii care se aplica si apoi se discuta rezultatele. Daca rezultatele sunt cu raspunsuri bune atunci se alege una dintre metodele de a induce transa, apoi de-a o aprofunda, aspect care se obtine progresiv in cateva sedinte. Pana aici se cheltuiesc cateva sedinte, cam 4-7 la numar si de aici se incepe lucrul propriu zis.
Oamenilor carora le-am explicat aceasta procedura au fost oarecum dezarmati de rabdarea de care ar trebui sa dea dovada sa treaca prin aceste sedinte progresive care presupun multa analiza, discutii si exercitii precum si analizarea exercitiilor. Oamenii au fost deconcertati de ideea de a se implica personal in exercitiul hipnozei prin a concretiza in interior ceea ce eu le sugerez vocal in timp ce ei au ochii inchisi (sau deschisi daca vor).

Efectiv omul care vrea hipnoza trebuie sa invete sa isi retraga tensiunea dintr-o zona, sa-si duca atentia acolo, sa noteze senzatii manifestate, sa relaxeze zone, sa caute pozitii ale ochilor si-apoi sa-si imagineze anumite lucruri sugerate.
Dar un om care nu are 100% incredere in mine nu-si va putea retrage tensiunea dintr-o mana sau din pleoape in prezenta mea daca s-ar teme sa-si lase mana fara control. Ca si cum si-ar abandona mana temporar (cat dureaza faza) si si-ar retrage garda de autocontrol, autocontrol pe care-l avem in permanenta in raport cu corpul nostru chiar daca nu realizam asta.

Daca se parcurg aceste trepte de progres catre hipnoza si se ajunge la accesarea starii de aprofundare interioara si de oprire a mintii in a critica realitatea si-a duce mintea spre teatrul interior atunci s-ar putea antrena fie scaderea perceptiei durerii (a subiectivitatii ei), fie cresterea vointei in a face fata cedarii la pofta sau la mentinerea dependentei, fie folosirea unei metafore bine alese care are rolul de-a avea forta de a modifica automatizarile paguboase care intretin problema pentru care se coboara pe taramurile interioare prin liftul hipnozei.

Ma repet, mult mai usoare-s transele sau exercitiile ghidate de relaxare si imagerie vizuala. Sunt mai la indemana, nu cer multe conditii si sunt scurte sau lungi si se impletesc excelent cu sedintele, lasand loc si de discutii necesare pentru aha-uri si wow-uri (asa cum ma refer eu la progresul in planul terapeutic).

Pe de alta parte, potentialul hipnozei de a functiona astfel incat cu ajutorul ei sa poti scapa de anestezi la operatie e ceva.
Stiu ca se fac si nasteri fara anestezie (folosirea hipersalivatiei) dar sub hipnoza si asta deschide un potential de a revolutiona medicina prin cresterea eficientei si totodata prin scaderea costurilor dar si a riscurilor secundare ingerarii de substante.
Colaborarea medicinii cu psihologia ar reprezenta un mare progres si succes din care oamenii ar avea de castigat.
Ganditi-va ca fascinantul placebo e la psihologi in teren si medicina inca nu foloseste asta. Dar si cand se vor combina, va dati seama cat de fain va fi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *