Cand suferinta cuiva poate fi lectie de viata altcuiva

„confesiunile cuiva care s-a taiat”
mesajul unei persoane care isi daruieste povestea si experienta, care-ar putea folosi tinerilor care se taie

Acum vreo cateva zile am pus o postare cu o faza din procesul terapeutic al unei adolescente care se tăia pe maini si in ecou o persoana mi-a trimis inbox mesajul ei ca reactie la postarea mea. I-am cerut permisiunea sa ma lase sa scriu si am modificat doar varstele mentionate punandu-le aproximative.

„Buna ziua. Am citit azi randurile dvs.despre fata aceea care se taia si vreau sa va spun si eu ceva pe marginea acelor randuri. In primul rand sa va multumesc pentru explicatie, pentru ca in Ro nu e abordata aceasta problema. Explicatia dvs. a avut ecou in mine si veti intelege imediat de ce. Al doilea lucru pe care vreau sa vi-l spun este despre experienta mea cu acest fenomen. Am avut o copilarie grea, zic eu, nu mai intru in detalii, dar ce e important totusi sa va zic e ca mi-a murit mama subit cand eram preadolescenta* si fratele dupa vreo cativa ani. Spre majorat* am cunoscut pe cineva care a avut o influenta teribil de nefasta asupra mea, printre altele introducandu-ma in lumea aceasta a self-harmului. Cum treceam in perioada aceea printr-o depresie nediagnosticata, am inceput sa ma tai, dar cu simt de raspundere (o calitate pe care o am si pe care acum vad ca o folosesc, dar in sens bun…fac lucrurile complet si bine). Asa si taieturile acestea, pe brate, au fost…cu multa ura, durere si seriozitate facute. Etapa asta a durat putin, cateva luni si s-a incheiat la fel de brusc cum au inceput. Azi am in jur 30 de ani, sunt o persoana admirata de multe persoane pentru felul meu de a fi, pentru seriozitatea de care dau dovada, lumea ma vede wow, am o functie de conducere la locul meu de munca etc.,dar am acasta pata neagra de care nu stie nimeni. Cum mi-a afectat viata acel episod? Crunt… Vara inca merg cu bluze cu maneci lungi, pentru ca cicatricile sunt foarte vizibile si-s multe, cel putin pe antebratul stang, unde am putut sa ma tai mai cu spor, am si pe interiorul si pe exteriorul bratului. Urasc vara din toata inima pentru ca trebuie sa ma descopar si din acest motiv, fie evit sa ies pe zi din casa, fie imi aleg cu atentie persoanele cu care ies, in cauzl in care nu am pus ceva cu maneca lunga pe mine. Plus de asta, la evenimente cum ar fi nunti, botezuri, la fel…nu pot purta ce vreau eu, pentru ca se vad iar semnele… Nu am mai reusit sa-mi fac o relatie cu o persoana de sex opus de ANI DE ZILE din teama ca va trebui sa ma explic si nu va intelege acel episod si acele semne… in timp, semnele acestea, mi-au afectat toata viata: experientele de viata, relatiile si chiar si modul cum ma raportez eu la trupul meu, am inceput sa nu ma simt eu ok sa ma vad cu bratele descoperite… In fine, am vrut sa va zic aceste lucruri in ideea ca daca veti mai lucra cu astfel de copii, sa le explicati ce ecou puternic poate avea pentru viitorul lor acel gest pe care il fac acum. nu stii ce vei fi in viitor, poate vei ajunge bine si vei ajunge la un echilibru mental, dar nu vei mai putea fi 100% “normal” pentru ca cicatricile vor spune o poveste celorlalti inainte ca gura ta sa o faca! P.S. Recent am incercat si un tratament cu laser, dupa anii intregi de folosit creme de reparat cicatrici, iar efectul este zero, nu se mai sterge nimic…Deci cei care se amagesc ca vor putea scapa de ele candva…doar se amagesc! Succes in toate si va voi citi in continuare cu drag ce scrieti. ”

Dupa cum vedeti consecintele pe termen lung ale cicatricilor sunt greu de acceptat si integrat. I-am sugerat sa deschida un proces de constiinta cu titlul „accept c-am facut-o desi as fi preferat sa n-o fi facut” si sa munceasca la integrarea traumei. Bine e o trauma care e formata din mai multe traume de naturi diferite: acceptarea slabiciunii si nestiintei din adolescenta, furia ca nu a cerut ajutor si ca a fost slaba si ca s-a autovatamat, doliile neprocesate, negarea problemelor, agatarea de o persoana care nu o trata cu respect, victimizarea, autovictimizarea si multe altele.
Dar !
Sa fie mandra ca a avut puterea sa se opreasca din panta autodistrugerii si ca si-a canalizat pana la urma energia sa se salveze! Unii cand intra in astfel de situatii le parcurg ca pe un tobogan existential. Ea s-a oprit la jumatatea toboganului desi e greu sa faci asta si a urcat toboganul invers si a plecat de acolo. Semnele ramase….sunt vestigiile suferintei si dovada intelepciunii si curajului. Inca nu are vulnerabilitatea sa le arate, sau poate ca n-o va avea niciodata, cine stie. Ideea e ca ea e propriul ei erou si ca s-a salvat pe ea insasi sa-si poata continua restul vietii rezilient.
Daca stiti adolescenti in risc carora le-ar face bine sa citeasca asta, dati-le aceasta postare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *