Continuare la cazul studentei perfectioniste
Studenta la drept despre care am scris sapt trecuta a revenit azi. Anxietatea de azi a fost cu referire la faptul ca ea are impresia ca „invata si nu stie nimic”. Ca nu se simte pregatita, ca si-a imaginat anterior facultatii ca va invata legi si lucruri despre legiuire, spețe si alte chestii care s-o formeze jurist.
Ce i-am zis?
Ca panica asta am avut-o si eu si orice student cu constiinta. Si ca nimic n-o va opri dupa facultate sa reia tot. Sa intre din nou la cursurile din totii anii des tudiu, sa audieze iar cursurile, sa reciteasca cartile si insemnarile de acum….fara spaima ca trebuie sa le memoreze si sa fie testata din ele. Ca dupa facultate cand inveti doar pentru tine inveti altfel, calm, lejer in ritmul tau si ca poti reveni si completa tot ce nu stii.
Mi-a spus ca a inteles ce inseamna sa fie compasiva fata de sine, dar ca ii da mult de furca sa se ocupe de ea sa-si vorbeasca ca sa se deblocheze.
A fost de acord ca…functioneaza mult mai bine de cand se respecta pe sine si de cand se trateaza realist si nu perfectionist. Si ca, da, acest lucru e ceva ce facea ea…pentru ea.
A fost de acord ca temerile ei veneau din perfectionism si din lipsa de perspectiva asupra viitorului. Perfectionismul e foarte bine sa fie inlocuit cu perfectibilitatea care presupune sa evoluezi intr-un ritm personal adecvat si prin metodele cele mai bune.