Clienta la care ma refer e studenta si a revenit pentru a 4-a oara la sedinte la cabinet. Nu pot sa spun ca sedintele noastre sunt parte dintr-o terapie, in primul rand pentru ca fiecare „sezon” din celelalate 3 anterioare a fost cam din 3-5 sedinte. Cum s-ar zice in popor „nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Adica nici mult, nici putin.
Ieri cand a venit mi-a zis „m-am gandit pe drum daca Viki ar avea ce sa scrie despre mine”.
-ai vrea sa scriu despre tine?
-da, chiar sunt curioasa cum arat eu prin ochii tai!
-bineee, hai sa vedem ce vorbim azi.
Hai sa ii zicem Mimi, desi n-o cheama asa.
Prima oara cand a venit, luase la drept la stat si voia sa se retraga pentru ca zicea ea ca nu se integrase deloc. Nu-si facuse prieteni, nu putea sa invete, i se parea ca nu merita sa fie acolo si ca ea nu e facuta sa fie la acea facultate. Din trecut reiesea ca fusese tocilara, fara sa aiba vreodata colegialitate sau prietenie cu cineva si ca statuse „inchisa” fara sa fie inchisa in casa doar cu parintii toata viata. Facuse o depresie de mutare din oras, de schimbare de zona de confort. Era, cum s-ar spune nepregatita pentru viata, neechipata cu modalitati de-a face față diversitatii lumii, nestiutoare in ale adaptarii si acomodarii. Nu era pregatita nici macar sa asculte ceea ce aveam si eu de spus. Vorbea mult autopunitiv criticandu-se fara mila si nu era deschisa spre vreo influenta. Primele sedinte din prima serie s-au cheltuit pe „to be or not to be student” si pana la urma un speech al meu despre „decat sa nu faci nimic, mai bine faci macar cat poti” au convins-o sa se reintoarca macar la examene. I-am zis ca-n criza e nevoie sa te restructurezi si ca, decat sa piarda anul mai bine-l trece mediocru si cu masura lui „cat se poate”. Drept urmare, a fost interesata sa invete pentru un 7 si nu tot ca pentru nota 10. I s-a parut cam straniu dar a admis ca, datorita energiei scazute n-ar fi putut lua 10 si a recunoscut ca nu stie sa invete ca pentru 7. Dar pana la urma a inteles. De asemenea, am prioritizat si am hotarat impreuna daca, la momentul la care era (adica incepuse sesiunea) putea sa se ocupe si de invatat si de socializare. S-a hotarat sa lase in standby socializarea si sa se ocupe sa invete „ca pentru nota 7”. Si nu s-a mai intors decat 1 an mai tarziu. Luase toate examenele cu note mari cu 9 si cu 10. Hm, va dati seama ca am fost uimita si „nemultumita” de vaicareala ei de dinainte. Dar, n-a vrut sa-si evalueze sistemul de autoevaluare cum i-am propus. S-a mai vaitat de ceilalti „ca-s rai si ca n-o baga in seama”, am mai discutat despre legitatile relatiilor sociale, asertivitatea, empatia.
Depresia se accentuase chiar daca, cu un an in urma ajunsese si la psihiatru si lua medicatie antidepresiva. A disparut iar din dupa 2-3 sedinte si s-a reintors dupa jumatate de an, tot cu pastile si tot cu autocriticism, perfectionism, note mari si socializare zero. A treia oara avea nevoie de o validare la nivel de „hai, du-te si tu si distreaza-te”.
Recent, a revenit, cu depresia accentuata, cu aceeasi dorinta de a nu mai intra in sesiune si de a abandona tot. I-am zis ca e bine ca are ceva de abandonat, unii n-au nici macar atat. Am reluat tema abandonarii pe toate partile si din nou a invins ratiunea, am deliberat amandoua sa se duca sa invete mai putin si sa se multumeasca cu ce poate, ca e pacat „sa dea cu piciorul la 2 ani absolviti la drept”. A fost, a dat 3 examene pe care s-a grabit sa ma anunte ca le va pica. Si apoi s-a pornit sa ma convinga despre cat e ea de lipsita de importanta, ca nu e buna de nimic, ca nu are scop pe lume, ca nu va ajunge nimic.
Ok, i-am zis ca am ascultat-o de prea multe ori plangandu-se si ca e cazul sa revizuim 2 idei:
-sa studiem la rece sistemul ei de autoevaluare si sa faca critica estimarii ca pica un examen si sa raporteze la nota. Sa-mi explice diferenta intre estimarea ei ca va lua 4 si faptul ca un profesor ii da 9 sau 10.
-sa-si reconsidere atitudinea ei fata de ea.
I-am propus sa le luam pe rand si la prima a incercat sa baiguie ceva (cu vocea schimbata) ca probabil profesorul i-a fost mila de ea si ca poate a gresit. M-am incruntat si i-am zis sa se opreasca, pentru ca in facultatea de drept la stat nu cred ca-s bunii samariteni angajati si ca nu au cum mai multi profesori sa greseasca in favoarea ei din intamplare sau din mila. I-am spus ca, probabil creierul ei s-a specializat pe memorie si logica, decompensat fiind pe partea relatiilor umane, adica pe sleau in lipsa de prieteni si distractii s-a specializat pe tocit si asimilat, fara ca ea sa aibe masura propriei masuri. Daca n-ai contacte deschise cu alti oameni nici nu te poti compara cu ei si ca habar n-are cata energie pompeaza ea in invatat fata de alti studenti. Ca de fapt isi merita acele note si e cazul sa si le asume.
La partea a doua in care i-am cerut sa isi reconsidere parerea despre ea si s-a incruntat i-am zis asa:
-sa zicem ca vei termina facultatea si vei fi avocat sau magistrat. Ok? Hai sa luam varianta de judecator, tu cand vei judeca un om, il vei judecat strict pe niste chestii sau vei tine cont de context si circumstante?
A raspuns grav, imediat ca va tine cont de circumstante.
-pai bine mai, Mimi, ia fi judecator cu tine si tine cont de circumstante! Ca parintii tai nu comunica intre ei si nici cu tine, ca n-ai fost scoasa in lume sa inveti sa te descurci, ca n-ai avut prieteni, ca iei pastile multe antidepresive, ca nu te distrezi, ca ai luptat cu abandonul facultatii, plus multe alte maruntisuri existentiale nasoale si tu… tu, in pofida la toata lista de mai sus, tot nu esti compasiva cu tine??
Pentru prima oara a strans buzele, a oftat din tot sufletul si a ridicat spre mine niste ochi umezi compasivi pentru prima oara. Am tacut un timp si eu si ea.
A promis cu gravitate si solemnitate ca isi va reduce perfectionismul critic asupra ei. Mi-a zis ca simte ca s-a maturizat brusc.
Ce credeti ca i-am mai zis?
Mimi, fii atenta! Stim amandoua ca sunt multe lucruri de prelucrat la tine si ca e nevoie sa le prelucrezi cand vei fi dispusa sa te ajuti si sa fii deschisa influentei mele sau a altui psiholog. In stadiul in care esti acum , tu vei termina facultatea si in cativa ani vei fi magistrat la puterea ta de a inghiti materia. Sa nu te puna naiba, sa ajungi judecator sau procuror in varianta nesociala si de inhibitie a socializarii in care esti, ca vei face prapad din structura asta de personalitate perfectionista si inraita. Mustacea pe toata fața si balanganea piciorul complice cu mine din ochi. Meriti sa ajungi magistrat dar inainte de asta promiti ca revii fie la mine fie in alta parte sa cureti traumele copilariei si sa inveti sa ai relatii de prietenie. Vulpea zice despre strugurii la care n-ajunge ca-s acri. Si tu mi-ai spus de mai multe ori ca i-ai vazut ca rai si nesuferiti pe colegii tai, doar pentru ca nu te bagau in seama. Nu e ok sa ramai cu aceste pareri despre oameni si sa le fii judecator, tu fiind si critic pe deasupra. A strans buzele tare si a oftat iar. Si si-a facut programare pentru saptamana viitoare.