Azi dupa amiaza, m-a sunat o fosta colega sa-mi zica plangand ca a murit o colega de-a noastra. Apoi m-au sunat alte colege sa-mi spuna aceiasi veste. Mi s-a oprit mintea. Doar ideea ca T. a murit stationa. Mai aveam 2 sedinte pe care le-am reprogramat. As fi putut face sedintele dar ideea sa „dau la o parte”, sa inghesui intr-un colt al mintii stirea ca ea a murit mi s-a parut necuviincioasa cu privire la ea si eu n-as fi putut sa fiu naturala si eventual vesela cu clientii mei. Daca ei ar fi avut ceva de râs, sa nu rad cu ei mi se parea lipsa de respect, sa rad mi se parea fals sau lipsa de pietate fata de ea*.
Asadar, am amanat sedintele si m-am pus pe ….cugetat, gandit, analizat, procesat. Ce sa gandesti frate cu privire la cineva tanar si frumos c-a murit?? Stateam cu ideea in minte si se oprise mintea. Parca vedeam scris „a murit T*”, parca vocea celei din telefon repetitiv zicand „a murit T”. Si atat. apoi am inceput sa-mi vina amintirile. Cand am cunoscut-o, cum o vedeam eu, ce poze vedeam in fb puse de ea. Era tanara, frumoasa, desteapta, ambitioasa, puternica. M-a apucat nelinistea, mi-a venit brusc ideea ca e un zvon si ca nu e adevarat. Am sunat si eu la randu-mi si din pacate s-a adeverit, toate celelalte stiau deja. Mi-am sunat cativa prieteni, le-am zis si lor, voiam sa vorbesc. Apoi m-am linistit iar si m-am pus pe cugetat. Cand imi spun „a murit T*”, fie imi vin amintiri cu ea, fie imi imaginez fara sa vreau modul in care s-a intamplat, fie imi imaginez capela, dar parca-mi lipseste o veriga de legatura. O „logică”, desi stiu logic (!) ca moartea n-are nevoie de permis logic sa se produca. Mortii ii sunt de ajuns cateva „conditii” anatomico fiziologice si tic-tac-tacere. De ce-o vrea mintea logica nu stiu ca ma si enerveaza. Trebuie sa ma cobor in suflet pios, sa accept. Da, dar cand sa fac asta, cand sa accept m-am trezit ca sufletul imi zice sa renunt mai intai la ea, la ideea de ea ca om cu corp si cu fiinta. Da, pot ramane cu amintirile dar la ideea de ea ca persoana trebuie sa renunt, adica sa accept ca nu mai exista cu totul asa cum era vie. Am facut asta. Am adus-o in minte, față in față cu mine si apoi cu mahnire am lasat-o sa se departeze de mine, si-am asistat cum se duce in departare si se face mica, mai mica…. E unul din cele mai grele lucruri din lume sa „renunti” la o persoana care-a murit eliberand-o si sa ramai cu amintirile. Cea mai draga amintire cu ea (desi am mai multe) e ca asta vara (dupa ce nu ne mai intalnisem vreo 3 ani cred, mi-a scris repetat ca ii e dor de mine si ca vrea sa ma vada, si ca sa iesim la o bere. A insistat atat de mult, ca am iesit intr-o seara si am stat cred ca mai bine de 3 ore si am ras mult amandoua. Apoi ne-am revazut la coafor si-am mai vorbit si-acolo putin si atat. Asta a fost relatia noastra, chiar daca nu de mare prietenie, dar de o inalta amicitie si colegialitate.
Dupa 3 ore de procesare, de stari meditative in care-am lasat-o sa plece, pastrand amintirile, m-a lasat cu o tristete secundara si cu tema filozofica a mortii deschisa iar.
A naibii moarte, face ce face si ne da tarcoale si nu apuci bine sa uiti de ea, ca apare in jurul nostru furand pe cineva. Si cu ce poti replica mortii decat cu intentia de a trai cat poti de intens, de frumos, de cu sens pana iti vine randul, mai devreme sau sper mai tarziu. Mai tarziu dar in conditii bune. Mintea si creierul percep moartea ca un nonsens si de cate ori moare cineva, imediat mintea te baga intr-un workshop de pregatire fie ca sa nu mori, fie ca sa te impaci cu ideea ca si tu mori. Grea sarcina sa procesezi moartea cuiva dar incat sa nu ramai cu sechele sau cu un doliu mascat, dar sa-ti si revii si sa -ti continui viata-ti ca o misiune nici vesel cu privire la moarte dar nici trist. S-o accepti, s-o prelucrezi ca sa te schimbe dar sa nu te schimbe. Imi amintesc ca bunicii mei aveau o vorba care mi se parea aiurea in copilarie „ce-i viata domnule?? nu-i nimic viata!”. Chiar asa, ce valoreaza viata decat sa o traiesti? Ca apoi, vine moartea si-o face nimic. Adio T*, voi pastra amintirile si voi vorbi rârâit uneori ca tine in numele tau!
Spechless…….😢☹️