Un obicei si bun si prost al romanilor e reactia pe care-o avem cand ne intalnim cu cineva cu care nu ne-am mai vazut demult. Astfel, unii in loc de „buna, ma bucur sa te revad” ne zic:
-„si…pe cand faceti copil, ce mai asteptati?”
-„ce va fac copiii? pe cand nunta lor?”
-„oo, inca porti doliu? ar trebui sa renunti!”
Nu-i nimic rau in genul asta de intampinare si totusi daca din coincidenta intrebarea altuia pica fix pe frustrarea ta, atunci te rascoleste organic si reactionezi spumegand in tacere toata ziua. Sau mai rau, respectivul iti devine nesuferit, sau mai rau ti se pare ca toti au ceva cu tine si ajungi sa eviti socializarea.
Ideea e ca, daca tu ai o idee dureroasa cu privire la o anumita problema si omul oarecare ti-o face cutit si ti-o infige adanc, asta nu-i vina omului ci arata ca tu ai lucruri care te vulnerabilizeaza si e mai bine sa le infrunti, sa te decizi cum le iei. Pentru ca nu-i poti schimba pe toti ceilalti, dar pe tine poti.
Ah, ce final frumos. Anticipam un final de tipul “nu e despre tine, e despre el”. Când e fix pe dos. Moment de “a-ha!”