Inainte de a va prelucra traumele, e bine sa stiti ca e nevoie sa intelegeti rostul acestui demers. De ce sa faci asta? Cum sa faci asta?
Avem o memorie ca un jurnal al vietii si avem in mintea noastra traumele pe care le-am suferit. Numim trauma orice actiune care ne-a prins pe nepregatite si careia nu i-am facut fata, care ne-a produs suferinta psihica, emotionala sau fizica, orice experienta care ne-a lasat urme adanci, care ne-a limitat, schimbat etc
In momentul in care ne hotaram sa ne prelucram traumele suntem in prezentul actiunii si traumele sunt in trecut.
E bine de stiut ca trauma a ramas impachetata in reactiile live de atunci, de exemplu „m-a scuipat cineva pe strada si m-au vazut cunoscuti. Am simtit rusine, dispret, frica fata de pierderea imaginii, ura si furie fata de martori ca stiu asta despre mine, ura si furie fata de cel care m-a scuipat, chircire interioara de rusinea situatiei etc ”
In momentul in care cel care ma scuipa…ma surprinde perplexa, eu ingheț putin (si pentru ca nu am copinguri potrivite) imi iau odata cu scuipatul si socul aferent, plus emotiile si senzatiile la pachet, apoi gandurile despre, ruminarea „vai ce-am patit! sa-l ia dracu, ce rusine etc”. Ati putea observa o exagerare, o flamă globala care ma apasa si framanta cateva zile sau saptamani (poate ma duc acasa si beau ca sa pot dormi, aspect care prelungeste ecoul scuipatului).
La prelucrare, la ani dupa scuipare (sa zicem ca am fost scuipata la 23 ani si acum am 31), reiau tema scuipatului la rece, lucid realizand si admitand ca-i o consecinta idioata sociala la care suntem supusi toti si ca un procent din oameni sunt scuipati. Da, n-or fi multi cei scuipati dar restul sunt distribuiti dupa cum urmeaza: un procent isi ia o palma, altora li se fura portofelul, altii primesc propuneri indecente, unii sunt escrocati la scara mica sau la scara mare etc
Buuuun, deci am incadrat „scuiparea” intre normalitatea nedorita dar probabila a socializarii. Apoi ma gandesc tot la rece ce cred ca au spus martorii despre mine (aici verific si ce cred eu despre altii. Aici sunt posibile combinatii : eu sa nu judec pe altii dar sa cred ca altii ma judeca. Eu ii judec pe altii de aceea cred ca altii fac la fel cu mine. ).
Imi reanalizez reactia : „imi amintesc ca am ramas perplexa apoi am tipat si i-am tras o poseta in cap derbedeului care mi-a facut asta. M-am inrosit si inima mi-a bubuit.”
Concluzionez ca reactia mea a fost ok. In fond cine naiba e pregatit vreodata sa fie scuipat?
Realizez ca mai mult ca sigur martorii m-au compatimit (cat de psihopat sa fii sa te bucuri ca cineva e plin de balele si scuipatul unui derbedeu??) dar mai mult eu m-am certat pe mine pentru ca marele critic si marele nemultumit de mine sunt chiar eu.
Cat de trist! Ai vrea sa schimbi asta, asa-i?
Ai mare nevoie de curaj si de umor. Poti alege sa vorbesti despre o trauma de genul asta cu cineva. Mai degraba decat dialog, e mai util un monolog, in fata cuiva de incredere, fie un amic fie tu in oglinda.
(exemplu de dialog)
-Am nevoie sa vorbesc si vreau sa fiu ascultata.
-te ascult, sunt aici.
-M-am hotarat sa prelucrez trauma cu scuipatul. Da, nu stii nimic despre ea pentru ca eu nu ti-am spus de rusine. De rusinea a ceea ce ai fi putut gandi despre mine, desi a fost vorba tot timpul de ceea ce gandeam eu despre mine. Asadar, a zis viki * ca rusinea inceteaza daca incepi sa vorbesti despre ea. Da, am fost scuipata, am suferit si am tinut in mine. Da am plans si m-am limitat sa fac lucruri din cauza asta. Dar gata. Altii sunt violati sau batuti si eu ma rusinez de un scuipat. Ca doar nu m-a scuipat idiotul ala cu motiv. A scuipat la intamplare si eram eu acolo, al naibii, ma intreb de ce n-o fi ratat tinta boul. Ar fi putut sa scuipe spre mine si sa treaca scuipatul pe langa mine. Stii as putea sa ma duc sa il caut si sa-l rog sa-si ceara scuze. Sau sa il scuip si eu de la distanta. Sau sa-l dau in judecata si sa-l condamn la 10 ani de temnita grea. Sau …sa ma hotarasc eu ca pot trai cu IDEEA scuipatului in minte. Wow…e in mintea mea totul, adica exagerarea vine din umflarea scuipatului de catre minte. Ideea ca am fost scuipata nu scuipatul. Ah, cat de mult m-am perpelit doar pentru ca am tinut in mine. Ca nu am impartasit cu altcineva.
-Ce ai nevoie de la mine?
-doar sa fii aici si sa ma ții in brate sa respir sustinuta de cineva. Ține-mă. Leagana-ma sa-mi treaca. Vezi ca inchid ochii si doar sunt aici ….eu cea care am fost scuipata.
………………………………………………………………………….
Inainte erau 2: una eram cea cu scuipatul care ma strangea la inima si ma facea sa ma simt inadecvata si gresita si cealalta eram eu , fara scuipat. ”Fara” adica „nu-mi aminteam” , ma prefaceam ca nu-mi amintesc, pretindeam ca n-a existat desi cand pretindeam amintirea era doar un junghi sub coaste.
Acum sunt una singura, eu cea candva scuipata de care chiar pot sa rad. Inca nu pot lasa pe altul sa rada de scuparea mea, dar cine stie?
La final, dupa munca de prelucrare veti fi obositi de o oboseala buna, veti avea autosatisfactia faptului ca ati abordat in sfarsit altfel, veti fi propria eroina ca v-ati salvat de la rusinea care va „ținea” sub coaste, veti cunoaste o tihna si o mandrie ca faceti ceva pentru voi insiva. A scapa de rusine si-a fi sincer cu privire la asta, e sanatate curata.
Pentru cine vrea sa fie artizan al propriei memorii, ar putea sa conserve amintirea sa o studieze si prelucreze. Folosind scale de intensitati. Ia sa vad, cam cat de tare imi batea inima? de 9. Pot sa intervin in filmul amintirii si sa modific tahicardia, sa mi-o imaginez de 5?
De ce pot sa fac asta? pentru ca eu nu-mi amintesc scuiparea ci amintirea scuiparii. Amintirea scuiparii e ca un film pps de 2 min cel mult pe care-l pot derula cu incetinitorul si pot face corecturi. Cu o conditie, sa vrei asta. Tu iti corectezi tie, nu altcineva iti corecteaza. Daca o faci sincer, se diminueaza amintirea. Scad intensitatile si tensiunile initial memorate.