despre relatii toxice, un articol al meu

“De ce ar rezista cineva să fie maltratat și bătut? Cum de ajung oamenii aici? Dar nu l-a văzut înainte să se căsătorească cu boul? Cum de a stat, domnule, atâția ani alături de el, când o bătea în halul ăla? Înseamnă că și ei îi plăcea. Ce a așteptat? Să o omoare? Ei, uite că a omorât-o. Nu pricep de ce ea accepta să fie sacul lui de box în fiecare zi. Era atât de simplu să-și facă bagajele și să plece. Și ce dacă avea copii? Își lua copiii și se căra.”

Cazul femeii din Motru a stârnit reacții. Mulți nu au înțeles și nu înțeleg de ce o victimă nu se poate desprinde de agresor. Unii chiar au considerat că femeii poate îi plăcea să fie bătută la sânge, să fie tăiată sau violată, dată cu capul de pereți, biciuită, călcată în picioare sau schingiuită.

Psihologia victimei este foarte complicată și ea poate fi explicată doar de un psiholog. Am intrebat-o pe doamna psiholog Viki Dumitrache despre relatia victima- agresor, despre violența domestică și cum gândește o victimă.

NOTA INTRODUCTIVA: “Aș vrea să încep prin a vă spune că abordarea dumneavoastră este facută din perspectiva „relației reușite de cuplu”, care reprezintă un obiectiv dezirabil comun. Fiecare adult a fost mai întâi copil și a crescut cu mitul relației de poveste care se termina cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Pentru un psiholog, când încearcă să evalueze o relație disfunctională, analiza nu se face în termeni de „cel bun și cel rău”, ci încearcă să înțeleagă la modul explicativ de ce relația nu e funcțională. Dacă ne referim la o relație toxică în care există un agresor și o victimă, de fapt vorbim de 2 victime aflate în jocuri de putere. Fac această precizare pentru a nu lăsa să se înteleagă ca eu (cel putin) condamn sau stabilesc verdicte. Deasemenea, mai vreau să fac precizarea că explicațiile generale se pot aplica grosier la cazuri individuale, pentru că fiecare caz e unic și are specificitățile lui. Tot ceea ce scriu și afirm vine din ideile mele sau din experiența mea practică; nu am pretenția că le știu pe toate sau că am văzut tot ceea ce se putea vedea pe lume.”- Viki Dumitrache

Doamna Dumitrache, haideți să lămurim împreună ce simte și ce gândește o victimă. Să pornim: există semne clare încă de la începutul unei unei relații, care duc către evidența că femeia este îndrăgostită de un agresor? Care sunt acestea?

Da, pot exista semne clare inca de la inceputul unui cuplu ca o femeie este indragostita de un agresor:

Gelozia manifestata de agresor si prezentata sub forma unei dovezi de iubire.
Faptul ca acesta intrece masura si, daca femeia se supara, el pretexteaza ca „ a glumit”.
Pretentia ca el sa stie tot timpul ce face femeia; supararea lui daca ea nu raspunde imediat la telefon.
Amestecul lui in lumea femeii si criticarea relatiilor ei de familie si prietenie: gaseste aspecte care lui nu-i plac la prietenele ei, la parintii si fratii ei. Îi limiteaza relatiile cu alti baieti, colegi, vecini, vechi amici.
Se amesteca in modul in care se imbraca, coafeaza, machiaza dirijand-o subtil catre o varianta pe care el o agreeaza si aproba.
O felicita si recompenseaza afectiv ori de cate ori ea tine cont de parerea lui.

Se probează scuza pe care o găsește victima după primul abuz: “a dat doar o singură dată, e băiat bun, a doua oară sigur nu se va mai întâmpla”?
Majoritatea femeilor care iau prima palma in cuplu au luat corectii fizice in copilarie si aici este o conexiune intarita in psihic intre greseala si palma. Dar, exista si femei neabuzate fizic in copilarie care sa ia o prima palma si sa o scuze. In cultura noastra exista o mare supravalorizare a relatiei romantice si fericirii de cuplu in detrimentul satisfactiei in munca si alte interese, aspect care explica cat investeste fe fapt o femeie in relatie. O palma este, tehnic vorbind, luata pe fondul unor certuri, cand terenul psihic este incendiar, se spun vorbe mari, se vorbeste cu patos si o palma (sau mai multe) vine ca o completare de dominanță a barbatului. Daca palma șochează, șocată fiind, o femeie analizeaza haotic si reactioneaza instinctiv, aparandu-se prin replici gen „ah, ce mi-ai facut, nenorocitule! Te parasesc, sa te ia dracu, nu vreau sa te mai vad!”.

Barbatului i se pun pe tava argumente cu care sa joace tare „aha, deci m-ai mintit! Si ziceai ca ma iubesti, vezi ce mincinoasa esti?!”, aspect care deconcerteaza foarte tare si produce o criza majora in mintea femeii. Sunt 2 aspecte aici:

daca palma vine la scurt timp dupa inceperea relatiei, ei ii va fi rusine sa recunoasca catre rude (!) ca a facut o alegere proasta si ramanerea in relatie e de fapt rusinea de a recunoaste ca relatia nu merge.
daca palma vine la mai mult timp (cativa ani) femeia pune in balanta palma si plecarea versus „tot ce au cladit impreuna”. I se pare nedrept sa piarda tot pentru o palma si spera ca el sa se caiasca si sa se faca- tot el- mai bun, de la acea palma, considerand ca palma il va face mai responsabil.
posibil ca femeia sa nu aiba sustinere de nicaieri si de aceea sa nu reactioneze. Sa ne amintim ca agresorul isi cultiva un context inainte de agresiune, prin care o insingureaza pe victima, rupand-o de prieteni si rude.

Dincolo de violența fizică, există nenumărate cazuri când victimele sunt abuzate psihologic. Cum se simte și ce gândește o femeie al cărei călău nu o lovește, dar o maltratează psihic?
Violenta psihologica inseamna terorizarea acumulata prin diverse actiuni psihologice. Bullyingul, neggingul, critica, persiflarea, ironizarea, folosirea unor stereotipii „femeia e slaba, femeia e curva, femeia e vicleana”, subminarea autoritatii, ciuntirea credibilitatii, bagatelizarea deciziilor ei, ridiculizarea actiunilor ei etc. In Romania, avem traditia certurilor țipate si avem o „regula” care functioneaza in termenii „ce spunem la cearta nu se pune = adica nu se ia in serios ce spunem cand suntem suparați”, aspect care creeaza o ambiguitate la fel de mare ca cea din cauza „glumelor”. Daca un barbat admonesteaza o femeie care se supara, după care el pretinde ca a glumit si se supara tot el pentru că ea nu stie de gluma, el o va face isterica sau nebuna. Sau “dusa cu capul”. Apoi, certurile pe fond de alcool in care el ameninta crunt si ea se sperie. A doua zi, el „o drege” „am zis la suparare draga, eram nervos”, adica o invita sa nu ia in serios vorbele spuse la nervi. Pentru că orice persoana, în aceste cazuri, ar deveni incurcata in mesaje si nu ar mai sti ce sa inteleaga, femeia devine un pic nesigura si incepe chiar ea sa se indoaiasca de sine, hotarand in mintea ei ca nu s-a implicat destul. Si pentru ca orice minte se sperie de nebunie, trimiterile lui la faptul ca „ea e nebuna” o fac sa evite implicarea in discutie, ca să clarifice lucrurile. Fiindcă nesiguranta se instaleaza in centrul psihicului, femeia este tintuita acolo, in spatiul de relatie. Ea se implica si mai mult, devenind astfel „obsedata” de relatie, neglijându-și jobul si orice alte activitati. De fapt, se rupe si mai mult de orice altceva si ramane numai cu relatia. O femeie certata, ridiculizata, amenintata ca e nebuna si rea, rupta de prieteni si rude, va face mii de scenarii in minte, care, in sine, o obosesc. A sta si a face un plan de scapare pare, pentru minte, o actiune de eliberare. Conceperea planului este totusi obositoare, iar cautarea de soluții la obstacole face ca la finalul planului să apară oboseala. In realitate, o femeie agresata, avand un plan in minte, este o femeie care traieste în 2 realitati : una concretă, cu agresorul, si cealalta in minte, cu planul. Ea deja este supraîncarcata si atenta sa nu se dea de gol. Se minte pe sine ca va cauta o ocazie sa își puna planul in actiune, asteptand sa „se intample ceva”. La un moment dat, ea recunoaste ca planul este fictiv si renunta la el, aspect care o intristeaza enorm. Renuntarea la eliberare, renuntarea la un plan de scapare este un izvor de depresie si de adancire în amaraciune.

De cand victima „se prinde” ca partenerul este agresor si ca ea este o victimă (nefiind sigură daca e din cauza ei sau din cauza lui), femeia sta in permanentă vigilență, ca sa prinda din zbor momentele in care agresorul ar putea sa se activeze. De aceea, femeia face sau spune “la timp” ceea ce stie deja ca agresorul prefera/ asteapta/ vrea, ca sa-l multumeasca. De fapt, ea face acest lucru si pentru ea, pentru a dirija relatia pe o frecventa de colaborare, evitand astfel momente nasoale. Aceasta colaborare „buna” este de fapt conditionata si cei 2 se impaca bine in scenariul lui, cu participarea ei. Ar putea parea ca acest gen de actiuni sunt ok, dar femeia nu mai are libertatea să se exprime liber, să facă ce vrea ea. Ea nu mai poate dormi, nu se mai poate plimba, nu mai poate rade (cand are ea chef, spontan), ci face doar actiuni care il binedispun pe el, stand la dispozitia lui. Astfel, ea isi pierde liberatatea de actiune, fara sa realizeze, si sta in vigilenta. Agresorul nu musca total momeala, o înțeapă (sub forma afecțiunii) cu observatii de genul „Vezi ce hoață esti? Ce știi sa-mi faci? Vezi cum ma invarti pe degete?”, sporindu-i femeii confuzia cu privire la propria-i persoana.

Pe acest fond, marea capacitate a femeii este de a REZISTA in acest scenariu, care devine un pachet de obiceiuri strans legate unele de altele. Psihic vorbind, acest mod de viata este o transă psihologica in care forte contrarii se atrag si se resping simultan.

Foarte multă lume se întreabă de ce victimele nu își fac bagajele să plece. Ce anume le reține?
Scenariile de care aminteam mai sus, fac ca actiunea sa aiba un cerc al dependentei. Plan, oboseala, amanare, automintire, renuntarea la plan, depresie, furie, plan. Ca sarpele care isi inghite coada.

În foarte multe dintre cazurile când victima acceptă într-un final ajutor și scapă de sub influența abuzatorului, se întoarce la agresor după ceva timp. De ce alege să revină acolo unde este maltratată?
Daca o victima scapa, isi propune sa savureze liberatatea. Numai ca descopera ca nu mai stie cine e si nu mai are nicio expresie a libertatii. Pentru ca a stat in transa obiceiurilor, ele ies la suprafata si își cer retrairea. Ei i se pare ca este obsedata, sau poate ca este nebuna, cum zicea el. Dupa ce pleaca de la agresor femeia traieste un sevraj. Daca nu are suportul de specialitate, sa fie stimulata si sustinuta ca sa se elibereze, va ține in ea si va incepe sa studieze planul de intoarcere. Femeia observa ca, studiind ideea de intoarcere (pentru care ea inca spera ca el sa fie recunoscator), acest lucru ii da un fel de liniste. Comparând-o cu posibilitatea a ramane singura, i se pare mai ok sa se intoarca. Este, de fapt, aspectul dependentei si al pierderii liberatatii pe fondul neincrederii in sine.

Care sunt traumele unei femei violate și bătute de soț și cum se raportează ea la mediul înconjurător?
Aceste femei privesc lacom, instrăinat si fara reactii ipostaze umane firești: de mers pe strada, de indragostiti, de oameni normali. Li se pare ca lor nu li se cuvin aceste lucruri bune pentru ca ele sunt rele. De fapt, in sine, ele stiu ca sunt ok dar, pe de altă parte, în mintea lor au si “dovezi” că nu sunt. Incertitudinea le slabeste stima de sine si, mai mult, nu mai știu cine sunt si de ce traiesc. Pozeaza in persoane fericite, pun poze impreuna cu el si, daca reusesc sa aiba credibilitate, daca altii le fac complimente, își însușesc complimentele ca sa intretina nevoia de imagine bună.

Simte/ știe copilul mai mic de 3 ani ce se întâmplă cu mama lui atunci când ea este victima violențelor și abuzului domestic?
Copilul mic simte instinctiv, dar pe la 3 ani și jumatate isi pierde acest simț. Copilul simte efectele maternajului absent, in care mama il spala, îl imbraca, îl plimba absent, fara sa se uite realmente la nevoile lui oglindite nonverbal. Acesti copii au mari probleme la „utilizarea corecta a corpului”, precum si cu anxietatea.

Cum se dezvoltă un copil care crește într-o familie formată din victimă și călău?
Sunt mai multe variante. Copilul poate face alianta cu mama si creste sensibil, evitant si timid. Poate sa isi ia un rol de bufon sau de mediator, ca sa ii impace pe parinti. Se poate imbolnavi psihogen, observand ca la boala lui parintii se opresc din razboiul rece sau cald. Din experienta, acesti copii au dese probleme respiratorii: infectii in gat, raceli la plamani, viroze dese, astm, etc. Cand cresc, acesti copii nu își nu mai respecta mama, desi o iubesc, ii sfideaza autoritatea. Daca tatăl nu o respecta, nici el nu o va face. Cea mai mare „greseala” a copilului este ca devine fie mama sau anti-mama, fie tata sau anti-tata. Oricare dintre aceste 4 modele arata ce duce și a dus copilul cu el, in viata lui, ca victimă a comorbiditatii din familie.

Un sfat sau o vorbă de la dumneavoastră, pentru femeile care îndură:
Sfatul meu: Intrebati-va daca va mintiti. Nu mai faceti asta, fiti sincere cu voi. Ganditi in termeni de „mi-e teama, sunt dezamagita, nu am ÎNCĂ curaj sa plec, sunt ingrozita dar plec cand ma simt in stare”. Va spun din experienta ca e preferabil sa se supere mama pe tine 2 luni, dar sa te ajute sa pleci, decat sa ramai acolo pe viata. Intotdeauna pare mai greu decat este in realitate. Stiu ca va e teama de saracie, dar hai sa vedem: se poate trai fara demachiant, fara pantofi noi, fara tableta, fara mancare variata. Saracia inseamna sa ai doar un pat, putina mancare si atat. Se poate trai si asa. Credeti-ma e simplu si chiar reda onoarea.

Despre psihologul Viki Dumitrache: “Pe 15 august fac 50 de ani. Sunt psiholog de 20 de ani, dupa ce am fost 9 ani profesor suplinitor. Am lucrat 10 ani in protectia copilului, la cabinetul „parinti si copii” unde am gestionat 7900 de cazuri. Din 2009 mi-am dat demisia si am un cabinet unde fac psihoterapie si interventii clinice precum si evaluari pentru instanta. Am gradul principal, sunt supervizor si probabil ma voi inscrie la doctorat, daca voi putea face unul psihomedical, asa cum imi doresc. Daca nu, nu conteaza absolut deloc pentru mine titlurile. Sunt sefa filialei Ialomita si membru in consiliul director din Colegiul Psihologilor din Romania. Ca persoana, am toate formele de empatie, sunt creativa, libera, putin conformista, iubitoare si am un inalt simt al umorului. Absolut orice idee, credinta sau teorie e trecută prin mintea mea si hotarasc cat din ea imi foloseste si-mi place. Cred in Divinitatea Creatoare, dar pun sub semnul intrebarii toata religia, neinsemnand ca ce pun sub semnul intrebarii anulez, ci ca filtrez si toate teoriile stiintifice. Sunt pasionata de designul corpului uman, de creier, de raportul constiinta-minte-corp, de placebo si vindecare, de meditatie, de cosmos si fizica cuantica. Imi iubesc viata, folosesc cu discernamant/ constientizare toate verbele existente in dictionar. Consider ca a fi fericit inseamna un cumul de actiuni in care sa fii tu insuti.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.