Am o clienta care si-a inceput psihoterapia cu obiectivul sa fie pregatita sa divorteze. Este o doamna sustinuta de fiica plecata departe si care a fost trimisa catre mine de catre fiica. Nu-a mare fan al lucrului cu oameni trimisi dar nici nu am cum sa elimin oameni pe acest criteriu ( se elimina singuri daca nu devin complianti), drept urmare am acceptat acum vreo cateva luni sa lucrez cu aceasta femeie pensionara si intelectuala. Cu fiecare om cu care lucrez e o aventura anume. Aceasta femeie a intrat inocent in sedinte habar neavand ce proces e psihoterapia dar i-a prins bine sa-si reconstituie povestea vietii, mai ales povestea mariajului ei. Orice femeie desteapta si iubitoare care gaseste un narcisist dezvolta perechea narcisist-codependentă (perechea de „aur” a secolului). Iar viata cu un narcisist este cumplita, fericirea e ca fata morgana in deșert. Aceasta femeie a facut o idee curajoasa „vreau sa divortez” si prin ochii acestei idei si-a povestit mariajul. Numai ca, din ce povestea din aceea se elibera si eliberandu-se devenea mai permisiva cu partenerul. Da, cand gasesti pe cineva potrivit sa te asculte si sa te inteleaga si sa-ti ia de pe suflet poverile te usurezi asa de tare ca traiesti un efect de imprimavarare si incepi sa „uiți” de ce ti-ai propus si apare o mica lașitate functionala care produce mici bucurii si satisfactii din interactiunile cu partenerul. Explicatia vine din faptul ca, pana la confesiunile din cabinet ea ca femeie era mult incarcata, probabil incruntata, nesuferita. Dupa ventilare, dupa oftaturile de usurare apare efectul de eliberare de povara si devii mai zambitor si mai putin incruntat. De aceea partenerul vazandu-te mai putin incruntat e si el mai dragut si asa apare efectul de „oare e posibil sa ne impacam mai bine? sa ne mai dăm o sansa?”. Aici ar fi multe de zis, dar nu ma lungesc.
Normal ca eu am incurajat sa vorbim despre asta si sa fac sa se topeasca vinovatia femeii față de propria-i cauza. Că na, rational e la vremea divortului (ca un cantec de lebada) la capatul unei vieti cu un narcisist, ea stie ca separarea e marea ei nevoie dar noua coabitare mai pasnica (si culmea, mai functionala) o pune in mare incurcatura.
In fiecare psihoterapie sunt elemente care-s foarte importante, dar nu aceleasi si-s de fiecare data altele. La aceasta femeie exista obiectiv clar si motivatie. Totusi pe dedesubtul motivatiei (al mentinerii ei) se petrece ceva care e de discutat si analizat.
Vedeti voi, spre deosebire de femeia care suporta si sufera intr-un mariaj si cand atinge un apogeu vine la cabinet in plina disperare si foloseste energia disperarii, clienta mea a venit cu o motivatie nici rece si nici calda drept urmare a trebuit sa ne uitam mereu (ca am facut cam 10 sedinte pana acum) la fluctuatiile motivatiei in raport cu efectul de cabinet ca sa zic asa. Ca sa poti mentine o motivatie de genul asta care implica actiuni de curaj si de infruntare a autoritatii partenerului pe care nu l-ai convins niciodata de nimic si care nu te-a respectat si laudat niciodata, iti trebuie incredre in sine si respect de sine. Iar astea se mulg greu in cabinet. Oamenii nu-s invatati sa se autoaprecieze si sa se bucure de realizari. Scârțâie precum bărcile vechi oamenii cand ii pui sa-si asume progrese.
La fel cu clienta mea care simtea ca-si tradeaza propria-i cauza si ca n-o sa reuseasca niciodata (deh, produsul minții lacome si critice!). Noroc ca femeia a avut intelepciunea de a reflecta spre a intelege ce fenomene s-au petrecut in relatia ei de cuplu si că indicatorul de mentinere a motivatiei e de fapt faptul ca nu a dezertat din terapie. Multi oameni zgarie cu unghia psihoterapia si dupa primul efect de usurare fug din diverse motive. Si ieri, pe fondul indoielilor femeii cu privire la reusita sa i-am vorbit:
-Da, te indoiesti si te miri de ce ti-e greu sa faci anumite demersuri, pentru ca in general tu ai stralucit la a face lucuri ca trebuie sau sa le faci pentru altii (copii, sot sau parinti) iar pentru tine nu ai nici un fel de traditie de a te ajuta.
Da, stiu ca te mira si te supara ca nu-ti gasesti cuvintele in fata lui, dar ăsta e devenirea traiului cu un narcisist (unul care crede ca normalul e la el si celalalt abătutul de la normal in comparatie cu el). In trecut ca sa poti rezista ai incasat criticile fara sa mai ripostezi nici macar in interiorul tau si te-ai prefacut ca nu-ti pasa. Si ai incremenit in proiectul de maturizare.
Te rog, hai sa ne uitam bine la acest cuvant, maturizare. Pentru ca el a inceput in forta de cand ti-a venit ideea divortului si mai precis de cand ai devenit sincera cu tine. Va trebui sa oprim maturizarea si sa producem maturarea.
Sunt 2 concepte asemanatoare maturizarea si maturarea.
Hai sa-ti dau un exemplu ca sa le intelegi mai bine: Branza este lapte maturizat si cascavalul este branza maturată. Deci tu ai fost branza si incepi sa devii cascaval. (i-a placut mult, radea, plangea si ofta in acelasi timp).
Tu esti laptele care trecut prin viata s-a branzit prin maturizare.
Maturizarea presupune fermentare, putrefactie, transformare continuă, fezandare pe cand maturarea presupune oprirea fermentarii in formula optima. Cand se ajunge prin fermentare la un optim atunci se ingheata procesele si se stabilizeaza produsul care are rezistenta si e stabil. Ia gandeste-te cat e branza de instabila in raport cu cascavalul. Si cat de consistent e cascavalul in raport cu braza.
Scriu aici pentru ca metafora comparatiei branzei cu cascavalul mi-a placut atat de mult pe cat i-a placut doamnei si pentru ca ne-a mutat de la aprofundarea filozofica a cazului pe ceva scurt si simplu. Metafora ne-a readus la stadiul practic din riscul afundarii in complex si in filozofic. Nu numai ca i-a concentrat clientei mele toate subprocesele ei dar i-a dat viziunea sinoptica de care avea nevoie plus speranta care sa mentina motivatia. Si asa am si facut un bilant analitic realist si ne-am reincarcat bateriile pentru urmatoarea etapa. Dar vedeti eu ca terapeut trebuie sa stiu sa vad si sa inteleg dedesubturile procesului terapeutic si sa explic omului cum si de ce ca sa putem continua, altfel ne manca impotmolirea si femeia ar fi divortat …de divort si de sperantele si liberattaea ei.
„ Natura mea e laptele dar am devenit o branză…si urmează să devin cașcaval. Iata ce sunt eu si cine credeam ca sunt. Daca mi-ar fi zis cineva cat de greu e de fapt sa analizezi trairile pe bune n-as fi crezut, sau n-as fi crezut ca eu pot sa ma inteleg asa bine pe mine. Ce sedinta buna a fost asta.”
Da, a fost o sedinta buna dar desi nu poti spune ca am realizat ceva spectaculos am primenit motivatia ceea ce nu-i de colea. Iar metafora ziceti adca nu-i bestiala.
Nota autorului: multi sunteti lapte proaspat, altii lapte fermentat, multi sunteti branzeturi fie si topite. Deveniti cascaval oameni buni. buric de cascaval 🙂