Sa va povestesc ceva induiosator. O persoana care ma cunostea vag (cu care nu m-am intalnit de mai bine de 10 ani) si care locuise candva in oras cu mine, m-a sunat din alt judet unde s-a mutat, rugandu-ma sa ii evaluez un unchi care nu mai avea pe nimeni. M-a rugat sa-l primesc acasa pe unchi, el fiind dintr-un sat, justificand ca nu stie el sa inteleaga unde e cabinetul dar ca stia sa vina la blocul meu. Am fost de acord doar pentru ca am inteles ca e vorba de un batran bolnav derutat si am stabilit azi dimineata o ora. Azi dimineata, sun pentru confirmare la nepoata care facuse programarea si aflu ca ii spusese in linii mari unde stau ca nu putea retine o adresa. M-am imbracat si am coborat si l-am gasit in fata bancii, un batran curat cu o floare de nuntas ingalbenita la costum, „pus la 4 ace”, parfumat si dichisit dar semidezorientat care a venit cu mine cu o incredere nejustificata fata de un strain. L-am luat acasa si l-am asezat sa vorbim, mi-a scos punga cu acte, cu internarile si cu istoricul lui medical. Mi-a povestit ca traieste singur, nu a avut copii si sotia l-a lasat dupa ce i-a debutat psihoza. Constient de tenebrele din psihicul lui, mi-a povestit cum se manifesta slow mottion de cand se trezeste pana adoarme cand incepe teroarea nocturna. Observati ca ma exprim vag, protector, fara sa expun omul sau sa pun accentul pe suferinta lui. Investigandu-i viata, activitatile, orientarea, autonomia, ideatia, relatiile, randamentul , ii spun :
-observ ca sunteti bine imbracat, curat, aveti un costum frumos.
Ii apare un zambet mare pe fata, se mangaie pe piept, pe burta si zice inocent:
-trebuia sa ma vada si pe mine cineva imbracat frumos!
-va felicit! chiar sunteti frumos, ce e cu floarea din piept?
-e de la ultima nunta la care am fost, tată. A ramas pe ganduri si zice, ar trebui sa stiu? ca nu mai stiu, dar n-o dau jos ca e frumoasa, da bine. Si i s-au umplut ochii de lacrimi. Of, tată, n-am fost asa mereu, am fost si eu om intreg odata, dar daca Dumnezeu imi ia mintile… Mi-a aratat o poza alb negru mica cu el din tinerete unde radea fara griji.
La plecare, n-a avut bani decat pe jumatate din cat i-am cerut, i-am acceptat pe aia si i-am lasat si bani de autobuz sa mearga acasa. Va spun cu toata sinceritatea si siguranta ca nu a mintit, nu mi-a prezentat un scenariu, simplu mi-a raspuns la intrebari si atat.
Cazurile de acest gen cu batrani ma induioseaza atat de tare, ii compatimesc pe oamenii astia amarati de pe la sate care stau si sufera contemporani cu noi urbanii moderni agitati si concentrati pe prezent si pe viitor. In timp ce batranii astia sunt un fel de trecut inca viu, martorii unei istorii vechi in prezent de care nu prea mai stie nimeni intr-un fel in care sa conteze.