Orice invatator are intentia sa invete elevul, sa-i predea specialitatea lui, sa invete copilul sa scrie, citeasca si sa socoteasca.
In convingerea invatatorului asta presupune ca elevul sa primeasca ce ii da profesorul, adica profesorul se asteapta la aceasta atitudine pe care elevul sa o aiba deja. E ca si cum „daca esti elev, atunci trebuie sa stii ca ți se predă”. Un elev e un copil care are deja anterior venirii la scoala deschiderea+supunerea la procesul invatarii.
Pedagogia presupune abilitatea de a preda, dar predarea sa fie precedata de deschiderea unui canal de daruire-receptare. Nu e suficient un „ia toata lumea sa fie atenta la mine”!
Receptarea la un copil presupune atragerea copilului catre sursa de influenta, captarea lui prin curiozitate si participare (prin atentie si ascultare activa). Participare plus mentinerea participarii.
E posibil ca un profesor sa nu poată sa conceapa ca un elev nu vrea sa primeasca, sa nu aiba chef, sa faca fite, sa aiba toane, sa fie distras, sau dezinteresat de lectia pe care vrea el sa i-o predea. Sau ca un elev e un copil care habar nu are de rostul scolii.
Profesorul se infurie si se impufaie tot de nervi ca nemernicul de elev nu sta la predare si ridica vocea, ameninta, critica elevul care „saboteaza ” ora.
Ceea ce nu stie invatatorul e ca elevul nu are constienta a ceea face, ca elevul are dreptul si permisivitatea de a se exprima cum ii vine pana cand profesorul deschide o frecventa sa se conecteze cu elevul.
Invatatorul trebuie sa aiba dibacia de a-l putea conecta pe elev la lectia predata fara abuz, fara agresivitate ci prin convingere. Invatatorul nu accepta dreptul elevului de a face fite (sau asa catalogheaza manifestarea copilului). Profesorul confunda exprimarea fireasca a unui copil cu fițele) si nici nu are metoda de a-l cointeresa, atrage si mentine.
Profesorul crede ca elevul e dator sa se deschida predarii.
……………………………………………………………………………………………………………….
Am incercat in mod abstract, fara sa fac referire la vreun invatator sau la vreun elev, sa explic in zoom de ce se rateaza actul predarii la unii dintre elevi.
Si sa pun accentul pe secventa care ar putea fi imbunatatita.
Ideea e ca, daca profesorul are convingerea ca „fița” elevului e defectul elevului si ca el, profesorul, n-are nicio responsabilitate cu acel aspect. Posibil ca profesorul sa „creada” ca nu tine de el sau de pedagogie „convertirea fiței in participare” la procesul predarii. Si ca un copil nu e ajutat nici de critică si nici de etichetare daca manifesta „fiță” ci de arta profesorului de-a-l orienta pe copil sa iasă din manifestarea de protest sau distragere catre ceea ce spune profesorul.
Cu cat mai bland, ingaduitor, concesiv, fara judecata dar cu autoritatea care-l crediteaza ca poate il „ia” un profesor pe un elev, cu atat rezultatele sunt mai bune.
Cate moduri de a face„fițe” are un elev?
-sa nu fie atent dar sa fie suparat
-sa fie agitat
-sa fie speriat ca nu face față
-sa fie obraznic si sa refuze
-sa fie persiflant sa pretinda ca nu-l intereseaza ce se preda
-sa spuna ca nu-i trebuie scoala
-sa dea vina pe alti copii pentru diverse
-si altele
Daca intr-o clasa sunt multi elevi concomitent care „fac fițe”, mai e nevoie de un pact la nivelul clasei de sensibilizare, de un pact de echipa „toti pentru unul, unul pentru toți” in care elevii stabili la un moment dat sa participe colegial in a-i ajuta pe ceilalti „agitati” sau „deconectati” de la energia clasei.
Mesajul cu care un invatator se duce catre un copil cu „fițe”sa fie „esti deconectat de la clasa, vino inapoi” (simbolic vorbind).