despre clienții grabiti

-„Buna ziua, va rog o programare azi sau maine”
-„Buna ziua, nu am nimic liber, mergeti la altcineva”
-„Nu aveti?! Si cand ati putea cel mai curand?”
-„Nu stiu, probabil anul ăsta nu…”
-„Aoleu, asa de multi aveti? Atata lume vine la psiholog?”

Am descris micul dialog purtat azi la telefon cu un om despre care nu stiu decat ce am scris. Am ramas cu gandul la omul grabit, amintindu-mi cum era cand primeam oameni grabiti.

Omul care „vrea repede” la psiholog probabil pentru ca e:
-intr-o fi intr-o situatie aparuta neasteptat
-jongleaza cu ideea de a merge la psiholog mai demult …ba vrea, ba amână si cand a atins un apogeu a pus mana pe telefon sa fie sigur ca nu se mai razgandeste
-i se pare ciudat ca nu gaseste liber la un cabinet pentru ca nu are o reprezentare a functionarii unui cabinet. Ce-i drept nici eu nu stiu cum arata tot programul unui chelner de la care ma astept sa ma serveasca rapid si dragut si nu ma refer doar la chelneri ci la toti care ofera servicii.Un om apeleaza la multe servicii de la coafor la psiholog, de la abonament la sală pana la glovo si nimeni nu sta sa se gandeasca si la celalalt pe care-l apeleaza.

De ce scriu postarea asta? Ei bine o scriu pentru psihologii pe care ii am in supervizare, psihologi care au invatat mult si inca invata, care au facut formari si care asteapta oameni sa vina la cabinet. Undeva intre „ce crede psihologul ca vrea omul care face programare” si „ce crede omul care face programare” e ceva care „nu se pupă”.

Omul vine intins sa prezinte problema cu speranta ca psihologul ii va spune concret ce sa faca si ce sa nu mai faca.
Iar psihologul „viseaza” clienti rabdatori, care accepta testare cu multe teste, dispus sa se formeze relatia terapeutica pe fondul careia sa se aplice minunatele tehnici pe care le-a invatat in formări.

Chiar daca psihologul „visează” la astfel de clienti, e bine sa fie lucid ca mai degraba genul de client grabit si cu asteptari magice, mistice si mitice (mitul ca psihologul iti rezolva problema cum-necum) i se adreseaza si e „datoria” psihologului sa lamureasca aspectele care tin de asteptari nerealiste si de asteptari emotionale neprecizate de genul „vreau sa fie bine” (dar nu stiu sa „explice binele” in ce ar consta, ca sa poata fi „văzut” ca o functionalitate concreta intre „cum sunt acum si cum as vrea sa fiu exact (sau macar aproximativ) descris in termeni de ganduri, comportamente, intentii, initiative etc”

La inceputurile mele cand cabinetul meu era deschis sa absoarba clienti care voiau-indrazneau sa vina „la terapie”, eram foarte bucuroasa cand isi faceau programare grabita „la terapie” si apoi…constatam ca oamenii voiau de fapt sa testeze daca „un psiholog ii poate ajuta sa rezolve problema” rapid si mai ales punct ochit-punct tintit”. Unii veneau expres cu ideea de „vreau cateva sedinte (3-7) sa-mi rezolv problema”, altii nici nu se gandeau cata disponibilitate aveau in realitate si cand confruntam si ii rugam sa se uite in ei si sa-si asume, ziceu ceva de genul „nu m-am gandit la asta, dar cred ca o luna-doua de venit o data pe saptamana”.

Cumva, lamurirea disponibilitatii din perspectiva financiara plus cea a rabdarii, descurajeaza un om la inceput daca il confrunti cu ea, dar daca omul are taria si asumarea sa ia pozitia „sunt hotarat sa vin cat va fi nevoie, chiar daca trebuie sa ma prioritizez pe mine si sa accept o cheltuiala lunara care n-a existat pana acum dar va exista destul de mult de acum incolo si voi face eforturi sa-mi examinez modul in care imi cheltui banii sa stiu unde si cum ma restructurez, astfel incat sa simt ca pot sa fac ceva pentru mine”.

Nu-i absolut nici o problema ca omul cere ce cere. Ca e grabit si ca asteapta rezolvarea problemei. Oamenii au dreptul sa ceara ce vor ei pe banii lor. Problema apare la nivelul negocierilor intre psiholog si clientul grabit si din neclarificarea reala a asteptarilor. Astfel incat, cu cat psihologul se aprofundeaza in problematica omului, cu atat acesta devine mai grabit. Si majoritatea abandoneaza fie prin disparitia subita, fie printr-o scuza „am niste probleme cu banii si revin in cateva saptamani” si nu mai revine.

Stiu chiar de la oameni ca, au crezut ca „a face terapie e placut si linistitor” dar uneori terapia te confrunta cu adevaruri grele de pe sub rationalizarile usoare. Pentru unii, sedintele devin dificile si greoaie si omul fuge inainte sa realizeze ca fuge.

Am scris (si) aceasta psoatre pentru constientizarea lucrurilor, nu pentru a critica oamenii, fie ca ma refer la ei ca psihologi, fie clienti. Eu iubesc oamenii si-mi pasă de ei si tot ce pot sa fac este sa scriu macar aceste postari care pot „lumina” pe unii sau aduce explicatii pentru ce se intampla in cabinete si in sufletul oamenilor.

De fapt, e nevoie de demitizarea asteptarii ca „o ditamai problematica” se poate „rezolva” in cateva sedinte.

Este excelent ca vin oamenii pentru cateva sedinte, dar ideea este ca omul grabit si-n efectul mitului „psihologul bun te rezolva in cateva sedinte” ar trebui sa considere sedintele ca o consultanță, sau ca o contemplare a unui plan de terapie si a planului de a se disponibiliza financiar sa se includa ca cheltuiala pe o perioada mai lunga. Mai multi clienti mi-au spus asa : „terapia este pentru mine ceva ce fac eu pentru sufletul meu. N-am facut mai nimic pentru sufletul meu toata viata si gata, m-am hotarat sa fac asta pentru mine, pentru ca m-am hotarat sa ma iubesc si sa ma prioritizez”.

Cateva sedinte sunt un intro pentru un proces mai lung, in care omul poate obtine perspectiva psihologului, poate avea explicatii pentru povestea lui, poate avea directii sau abordari si poate reflecta la ceea ce ar presupune sa se prioritizeze.

De ce este situatia asa in societatea noastra?
Pentru ca pe vrea comunismului psihologia a fost scoasa in afara legii, ca sa poata fi comunismul incubat si oamenii supravegheati ca-l accepta si ca nu se pot revolta. Cum s-a putut face asta? Prin plantarea miturilor „daca te duci la psiholog esti nebun”, „rufele se spala in familie” etc
Am avut deci o intrerupere a psihologiei foarte lunga plus discreditarea profesiei. Azi, la orice masă unde beau oameni bere, daca deschizi subiectul mersului la psiholog, vei gasi sarcasme si ironii cu privire la acest proces. Si cum sa nu se stea in superficialitate cand se intampla acesta rezistență (aparent umoristica) si luare in ridicol?

So,
e minuant ca oamenii vin grabiti la psiholog.
E nevoie ca psihologul sa fie constient ca trebuie sa reinventeze roata psihologiei cu fiecare om si sa lasam asteptarile doar clientilor, in timp ce psihologul sa fie mai realist si sa valorifice cele cateva sedinte cat sa ii fie realmente utile omului grabit care vine la cabinet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.