Scriu aceasta postare pentru niste liceeni in depresie.
„Da, asta e, am o depresie din cauza ca nu-mi traiesc tot potentialul” spune o eleva de 17 ani.
„Eu la scoala nu sunt asa cum ma vedeti dumneavoastra, la scoala sunt tot timpul concentrata sa nu gresesc si ma controlez sa nu se vada ca n-am incredere in mine si sa rada colegii de mine!”
Am propus catorva adolescenti sa iasa in fata clasei sa vorbeasca colegilor si sa-si asume depresia. Nu, nu asa …„pur si simplu” de genul zis-si-facut, nuuuu, gandit, testat, imaginat, facut curajul necesar, repetat in imaginatie pana faci toleranta la expunere, gandit-razgandit, mers la diriginta, explicatii demne si dirigintei si abia cand s-a maturizat intentia sa faca pasul si sa iasa in fata clasei sa spuna asa:
Ma stiti cu totii sunt colega voastra si mi-am facut curajul sa va vorbesc si uite citesc de pe o foaie ca sa fiu sigura ca va spun tot ce am de spus.
M-am temut sa ies in fata voastra ca o sa radeti de mine precum si ca eu o sa ma fac de ras, ca o sa fiu ridicola si penibila.
Mi-am gasit totusi curajul sa ies sa-mi asum ca am depresie si ca nu stiu cauzele, ca am depresie dintotdeauna sau ca nu stiu sa comunic bine si nici relatii de prietenie si colegialitate bune nu am. Dar vreau sa am si vreau sa nu-mi mai fac griji pentru atacurile de panica pe care le tin sub control sa fie silentioase, sa nu le vedeti si sa le fac ca nu exista.
Da, am depresie mi-e rusine pentru acest fapt si vreau sa nu-mi mai fie rusine. Da, am relatii de colegialitate cu voi superficiale si am obosit de atata superficialitate si autocontrol. De ani de zile ma straduiesc sa par ca sunt ok si ca nu am nevoie de nimic de la voi, dar am nevoie sa ma invatati sa va fiu colega. Ma tem deasemenea de posibilitatea ca unii profesori sa nu ma ridice in picioare sa ma asculte si eu sa nu stiu si atunci sa nu ma critice in fata voastra. Asa ca m-am hotarat sa ma vulnerabilizez eu in fata voastra si sa va spun ca vreau sa invat sa nu ma mai tem de ridicol si ca o sa ma fac de ras.
Credeti ca n-as fi vrut sa fiu puternica si sa nu am depresie? Ba da, as fi vrut dar rusinea ca am depresie imi complica depresia si mi se pare ca mi-o tine secreta si astfel n-o sa mai scap de ea. Deasemena n-am incredere in mine si vreau sa invat sa stiu cum pot sa-mi fac si eu aceasta incredere. Asta e primul pas spre a nu ma mai rusina cu mine si cu depresia mea si de-a-mi lua apararea si a -mi asuma cine sunt.
Sper din tot sufletul sa nu radeti de mine si sa ma tratati firesc dupa acest act de curaj. Va multumesc mult.
Numitorul comun al acestor liceeni este ca sunt copii de parinti nascuti in comunism, adica de parinti care traiesc fara sens in timp ce acesti copii incearca sa-si dea sens vietii si…… in lipsa sensului au depresie.
Stiu ca multi adulti ar sari ca arși daca le-as spune treaba cu sensul invocand greutatile vietii, bolile si frica de viitor precum si sacrificul pe care l-au facut ei pentru copiii lor…„nerecunoscatori, rasfatati si opozitionisti, care nu se deschid si care sunt prea mult pe telefon”.
Dar, chiar daca multi parinti fosti copii nascuti in comunism crescuti cu rusine, critica si frica si vinovatie ar spune ca sensul e un lux sau ca se poate trai si fara sens, copiii nostri de azi au dreptul sa-si dea sens vietii chiar daca fac o depresie cautand „cel sens” care parca nu se leaga deloc.
Parintii acestor copii au fost crescuti cu rusinea si cu frica pentru ca asa a fost atunci, asa se facea, asa se cresteau copiii. Nu cârtea nimeni pe atunci pentru ca nu era de cârtit, dar azi, acesti copii au dreptul sa-si confectioneze sensul vietii si asta ii face foarte diferiti de noi.
Am mai antrenat adolescenti sa faca asta, adica sa iasa in fata clasei sa-si asume problemele ca sa inceteze bullyingul sau ca sa-si dea dreptul la vulnerabilitati si de fiecare data a iesit bine, au fost mereu rezultate ok, ca de fiecare data cand cineva este autentic si asumat, primeste respect.
Ce altceva poate face un tanar care atinge nivelul de constiinta de sine dar e incuiat in propria poveste pe care a inceput-o timid, rusinos si educat prin critică continuua decat sa si depaseasca rusinea si sa-si construiasca reziliență la rusine si sa-si ia apararea in mod demn asumandu-si povestea si schimband cursul propriei povesti?