M-am luat cu viata si am uitat ca azi e ziua psihologiei si ziua psihologilor, sau a „psihologului român” ca specialist in stiinta comportamentului, a relatiilor si a vindecarii traumelor. N-aveam cum sa uit de tot pentru ca peste tot abunda in urari de la multi ani profesiei, colegilor si psihologiei.
Ani de zile am tot urat si eu si urez si azi dar sincer n-as mai vrea multi ani de psihologie ca pana acum, parca as vrea mai mult.
Urările mele ar fi azi mai degraba spre speranta ca profesia mea sa aiba autoritate si sa fie respectata de catre autoritati si de catre beneficiari: m-as mai referi la nevoia de adaptare a teoriilor si tehnicilor invatate in scoli pe populatia noastra, pe mentalitatile poporului roman, pe nevoile reale pe care oamenii le au.
As mai dori si ura azi la multi ani de existenta, in sensul de „fie ca sa ramanem profesie liberala, sa nu ne mai nationalizeze nimeni niciodata (ma refer la ce ne-a facut Ceausescu) si fie ca noi sa ne implicam si sa devenim mereu mai buni, mai adaptati, mai autentici, mai prfesionisti incat sa se vada, sa se simta, sa se constate ca psihologii sunt utili si ca fac viata mai buna oamenilor.
As mai ura azi ca „psihologul” sa activeze si in preventie, educatie, optimizarea potentialului, in consultanta. As vrea sa punem mai mult pret pe istoricul care a produs tulburarea decat pe diagnostic si sa ne uitam mai mult la solutii creative si posibile decat la tehnici aplicate stereotip.
Si daca ar fi sa fac cea mai insemnata urare azi psihologilor aia s-ar referi la a avea resursele sa refacem legaturile umane pierdute, sa facem ce-om face si sa reinvatam sa ne conectam si sa coumnicam din conexiuni pentru ca acolo e adevarata traire.
La multi ani psihologie! La multi ani colegilor mei!