Azi am facut prima sedinta de terapie Schroth si sunt impresionata tare, tare de tot si vreau sa impartasesc cu voi aceasta noua bucurie.Dupa tiroidectomie m-am lasat sa fiu slaba si fricoasa, dar gata s-a golit rezervorul cu aoleu, nu mai pot, vai de mine, am obosit, etc. Practic m-am băgat in șantier cu mâncarea, sportul si distractia. Sunt mama sintagmei „sportul de care are nevoie corpul meu” si ca sa realizez ce nevoi are corpul meu, m-am consultat cu un ortoped si cu un kinetoterapeut. Mi-am refacut radiografia de coloana vertebrala (nu-mi mai facusem una de vreo 12 ani) si am constatat stupefiata ca arata ca drumul bețivului, are vreo 2 curburi dreapta-stanga, nici prea grav dar nici deloc ca sa ma pot bucura de a fi sapiens sapiens pe verticală.
Si cum spuneam, m-am hotarat sa fac lucruri noi, sau lucruri altfel ca sa-mi pot da un refresh. Si azi, prima sedinta Schroth : asezata pe scaun cu fața la spalier, cu o mana pe o bara si cu cealalta mai sus o treapta (conteaza asta ca sa se compenseze asimetriile) si cel mai important cu o terapeuta care mi-a indicat puncte de respiratie pe spate la nivel diafragmatic, mai sus la trapez si apoi clavicular.
Am respirat profund de 5 ori normal, terapeuta avand palmele asezate pe punctele respective, apoi inca 5 in care terapeuta apăsa cand expiram (opunea forta si eu trebuia sa o inving) si ultimile 5 (cele mai importante) sa opun rezistenta din muschii de sub mana terapeutei cand expiram si ea apasa, tinand limba apasata in spatele dintilor de sus si sâsâind scremut cand expiram.
O constientizare mai totala si mai tare ca asta de conexiune minte, corp, respiratie, directionarea fluidului vital, concentrare, n-am trait in viata mea. Eu, care sunt mare amatoare de corp conștient m-am implicat total si mi-a placut mult, mult, mult. Am repetat asta dublu, stanga si dreapta apoi inca o data pe celelalt puncte si-n timpul efectuarii, trebuia sa tin umerii trasi, privirea inainte si toata postura elegantă.
Cum spuneam, sunt in șantier cu corpul si ma bucur de etape si nu de obiectivul final, pentru ca la final va fi…ceea ce voi putea eu sa fac din toate practicile. Maine am kineto si apoi sală si apoi Schroth si masaj. Corpurile psihoterapeutilor (imi permit sa vorbesc generalizat) mai putin cei care fac dans-terapie au nevoie de ingrijiri speciale pentru ca ajungem sa „conținem” mii de povesti si de drame umane si asta cere mentenanță.
Bineinteles ca fac si terapie (acolo sunt eu clientul) si mi-am inventat si un concept nou (pe care il valorizez si la altii), sponsorul de terapie, adica inca un om cu care lucrez si pun in practica ce stabilesc in terapie. Btw, sponsorul nu se refera la bani ci la generozitatea de a ma asista si ajuta sa ma acomodez la schimbarea dietei iar acolo e prăpăd de greu, dar santierul e santier, works.
Partea care tine numai si numai de mine sunt vocile lenei, ale amanarii, ale lui „lasă că merge și așa” dar acolo stau bine. Iata de cata implicare e nevoie ca sa fiu functionala si bine cu mine, ca sa pot fi ok si cu altii, pentru ca „a fi bine cu mine” e radiant, se manifestă si poate fi constatat. Cum ar veni, oricat de bine as fi in roluri, in spatele rolurilor…..sunt numai eu cu mine si acolo e important sa fiu sanatoasa.