cazul Gloria

In aceasta postare, mai jos veti gasi un text scris de o clienta de-a mea Gloria cu care lucrez de cateva luni. Unii din voi poate stiti ca eu scriu partea psihologica din unele cazuri, cu acordul clientilor. Fac asta pentru ca ma reprezinta, pentru ca stiu s-o fac (sa protejez identitatea oamenilor) si pentru ca simt ca daruiesc din experienta mea, asa cum si eu am invatat din experienta altor psihoterapeuti. Gloria e frumoasa, energică, intelectuală, inteligentă, lucreaza intr-o tara europeana emancipata si relatia noastra terapeutica este excelenta. Gloria zice ca m-a ales citind ce scriu si ca asta a inspirat-o sa scrie si ea despre procesul ei terapeutic pe care il parcurge cu mine. Si-a propus sa colaboram cu scrisul si sa-mi puna la dispozitie spre a fi postate texte despre ea, texte care sa ii puna in lumina unicitatea ei psihologica. Ce lucram impreuna? Examinam psihismul sa intelegem anumite aspecte care deranjeaza, bruiază si tind sa se impună, mici conflicte psihice care se pun cu liberul ei arbitru. Conectomul ei este vast si flexibil si ne permite sa navigăm instant din prezent in trecut si sa revenim. Analizam vise, exploram amintiri din copilarie pe care le descarcam de tensiune, cautam radacinile tensiunilor din prezent in trecutul copilului interior. Ceea ce cititi mai jos si e prins in ghilimele, ii apartine Gloriei despre „cum este ea, cum este ea in terapie, ce inseamna terapia pentru ea”.„Sigur ca e un cliseu imens, dar cat de bizara e o lume in care e acceptabil si incurajat sa ne postam online fiecare parte a corpului, dar in care foarte rar putem sa ne expunem profunzimile psihoemotionale. Din motivul asta m-a incalzit fantastic sa citesc atatea comentarii de la oameni care abia asteapta sa citeasca despre drumul meu therapeutic. Drumul cuiva care, exact ca ei, nu a intrat pana acum in nicio carte de istorie si nu a batut niciun record. Interesul trezit in oameni m-a incalzit mai mutl decat ar putea vreodata sa o faca soarele nordic, aproape omniprezent acum, in luna mai. Scrisul autentic si vulnerabil despre toate partile noastre, asa cum am ajuns sa le numesc cu Viki in timpul terapiei, ne permite din postural cititorului sa ne recunoastem propriile parti pe care e greu uneori sa le simtim. A fost tot un text autentic de pe pagina lui Viki care m-a consvins ca gasisem terapeutul cu care puteam sa ma scufund in propriile adancimi. Speciei umane i-a placut dintotdeauna mai mult sa priveasca spre cer decat spre adancuri. Sunt convinsa ca ne vom folosi geniul ca sa cunoastem cat mai mult din universul vizibil inainte sa ne indreptam aceeasi curiozitate catre oceanele noastre. La fel, la nivel individual traversam bune perioade din viata necunoscand oceanul propriei minti. Il cunoastem numai cand il privim spre orizont, acolo unde se intalneste cu cerul vietii exterioare. Cei care o cititi pe Viki stiti prea bine insa ca avem in propria fiinta atatea parti scufundate,inecate, pseudouitate. Parti care se hotarasc uneori din cele mai necunoscute adancuri sa se agite cu atata putere incat produc la suprafata mintii valuri imense. Parti care isca furtuni pe cel mai senin cer sau care la fel de bine raman uneori atat de linistite incat ne putem oglindi in suprafata oceluiasi ocean. Nu vom intelege niciodata natura furtunii daca ne incapatanam sa privim in continuare numai cerul. Aveam atatea parti din mine inecate pentru care a trebuit sa ma arunc in necunoscutul mintii. Partile cele mai vulnerabile, pe care le lasasem sa se scufunde . Ca sa ajung la ele a trebuit cu incapatanare sa invat sa ma scufund. Chiar inainte sa o cunosc pe Viki, imi spuneam ca imi doresc terapia la fel de mult cum iti doresti aerul inainte sa te ineci. Incercasem atat de multa incapatanare sa netezesc valurile de la suprafata mintii incat nu am simtit cand invatasem sa respir in apa.Ieri, pentru prima data in timpul terapiei, m-am scufundat atat de adanc impreuna cu toata partile mele, incat am reintrat intr-o amintirea veche de 25 de ani….”Textul a fost scris de Gloria dupa sedinta trecuta cand a retrait voit impreuna cu mine o amintire si mi-a dat voie sa intru si eu acolo sa ii iau apararea fata de parintii care au vrut sa o puna la punct si s-o sperie si i-au facut o simulare ca o abandoneaza. Mi-a dat voie sa pasesc in amintire, imaginandu-si cum ar fi fost sa apar si eu acolo si daca a putut sa sustina in imaginatie si in trăire aparitia mea acolo, eu mi-am facut treaba si le-am vorbit parintilor ei in numele ei, luandu-i apararea. N-a fost hipnoza. A fost participare constienta cu imaginatie. Nu am falsificat amintirea, ea a ramas doar ca la vremea la care s-a petrecut Gloria avea cativa ani si nu putea sa se exprime, asa ca a fost de acord sa ma lase sa fiu un adult care i-a luat apararea. Imaginandu-si si traind „cum ar fi fost dacă” a simtit satisfactie, eliberare si siguranță. E o tehnica simpla, careia nu ii fac reclama aici, am dat detalii ca sa exclud orice interpretare dubioasa. Tehnica se cheama „imagery rescripting” si pe fondul relatiei terapeutice de incredere reciproca, face minuni, scoate tensiunea din amintiri vechi grele ca de plumb.

va urma