amanare si alergare

Sa va scriu la cald, tocmai ce m-am intors de la alergat. Acum, in clipa asta daca ma intrebati spun si jur ca e ca mai buna xperienta posibilă, dar, daca m-ati fi intrebat acu juma de ora….alta era situatia.Pai, -vrau sa fac sport si miscare cum vrem toti (la intentii nu ne intrece nimeni)-desi vreau sa fac miscare, fac multa amanare de fapt si fac doar miscarea care reuseste sa invinga lenea, lehamitea, blablablaul, si altele-pentru ca urmeaza sa plec la munte cateva zile, mi-am zis sa ies zilnic la alergat sa ma „încălzesc” pentru drumetie (!!)-alaltaieri am reusit si am alergat, ieri m-am fofilat azi m-am dus, cu chiu cu vai-azi, m-am invartit in zona de confort precum printesa zonei si ce sa vezi, alarma ma suna reminder sa ies la alergat. Mi-a cazut ca un sac de nisip in cap, mi-a cazut fața.-a dracu energie mintala si corporala s-a produs in mine. O voce zicea hai, cegherap, jos din pat, alta „voce mută” (oximoron), fără cuvinte (energia aia tenebroasă) s-a ridicat de jos in sus că nu, nu ies că n-am chef. M-am surprins pregatită să mă si mint sa ma si cred in acelasi timp, cum fac des. Adică mai degrabă să nu ies, dar pe muteasca, fără asumare. Așa, să renunț „firesc” fără să clipesc si sa iau de bun faptul ca nu ies. Va dati seama cata contrarietate poate contine o clipă psihică? Sunt destul de convinsa ca si voi treceti prin acest degrade ambivalent si recunoasteti „anatomia unei clipe de procrastinare”. Mai, dar am prins asa de bine formatiunea ca mi-a venit ideea nebuneasca sa-mi sabotez lenea si sa-mi surprind instanta procrastinarii si sa ma dezlipesc de pat (unde eram bine lipita cu supergluul lenii) si sa ma echipez si sa ies….totusi la alergat.Am mai multe feluri de alergat (am chiar o filozofie intreaga despre codependenta lenii cu activismul din mine) si mi-am tras fes pe ochi, căști in urechi cu Deborah De Luca mixand, mască, adidasi si m-am varsat pe strada ca un mare sportiv categoria 50+ al cartierului meu. Maine o sa va scriu (doar daca va intereseaza) cum e cu respiratia in alergare cand imi bate inima în gură (pe bune in gura pare ca bate) si cum fac „să mai pot, când nu mai pot”. E o mega filozofie si in zvâcurile din mers-alergare-mers-alergare. Asa că, acu va scriu din zona de confort, proaspat intoarsa din cealalta zonă. Ma gandesc serios sa organizez niste excursii la munte cu titlul ăsta de iesire din zona de confort si mai ales cum si ce sa faci in zona de disconfort. Vedeti ca eu imi si surprind interiorul, mi-l si orientez si stiu si sa-l descriu. Cred ca imi fac un hobby care s-ar inscrie in categoria turism terapeutic. Sau asa intentionez acum dupa marele succes al diminetii de-a fi dezlipit supergluul lenii si trait triumful joggingului. Va doresc sa va cunoasteti mai bine latura care procrastineaza si sa aveti o buna relatie cu ea

🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.