despre frică si depresie

Constatare: oameni care au facut covid din senin si a debutat cu mici deranjuri somatice, tuse, miros si gust afectat, test, medic de familie, paracetamol&company si izolare la domiciliu 2 saptamani, au trecut peste experienta cu bine. Dar, …! Acolo unde a fost un om avand complicatii medicale si covid si din pacate a decedat, toti oamenii din zonă (sau din neam) care au facut covid au facut forme care s-au soldat cu depresie.
Unii din ei credeau ca depresia inseamna sa fii trist si sa nu ai chef de nimic, numai ca depresia celor din proximitatea cuiva care a decedat dupa covid, se refera la modificari in setarile de baza.
Adica si-au pierdut increderea in ei, stau incordati, nu mai dorm bine si nu se mai relaxeaza deloc si cred despre ei ca nu-si vor mai reveni vreodata. Unii din acestia spun despre ei „ca n-ar fi fost genul inainte de pandemie care sa faca depresie” si spunand asta spun totodata ca depresia ar trebui sa fie logică sau o cauzalitate concretă. „Nu mă mai recunosc pe mine, parcă nu mai sunt eu”, spun multi oameni zdraveni, tineri care au avut covid si s-au insanatosit dar au ramas cu aceasta modificare de perspectiva a vietii si cu o frica enorma instalata in ei care le modifica gandirea si simtirea, somnul si relatiile. „Nu ma asteptam sa fie asa, nu inteleg de ce sunt asa cand eu am fost sanatos si fara de frica …inainte de covid si rational stiu ca nu mai am nimic dar nu ma pot regasi”. Genul ăsta descris de mine mai sus se refera la niste oameni atat de speriati si de incremeniti in aceasta nouă stare ca parca nimic din ce le spun nu le convine, sau parca nu aud. Rational ei inteleg faptul ca e nevoie sa isi cultive noi abilitati de autolinistire, de a-si examina fricile dar le e frica ca nu pot invata, ca nu mai e nimic sigur. Fara sa spuna in cuvinte ei parca s-ar astepta sa vrea „sa scape odata de chestia asta, pentru ca ei n-o vor si ca nu erau pregatiti de asa ceva”. Paradoxal, aceasta manevra de-a se dezice de depresie si de-a o respinge, o adanceste.
Cred ca din perspectiva sigurantei, oamenii regreseaza la starea de copil care avea nevoie de asigurari de la cineva mai mare care stia ce sa faca sa-i redea sentimentul de siguranta. Acest aspect inceteaza daca omul constientizeaza. Ce-ar fi si constientizarea oare in acest context? O trezire si-o repunere in dreptul si puterea de adult care poate functiona simultan si cu frica dar si cu curajul. Cand frica se formeaza din adancuri si te cuprinde cu totul, n-ai ce sa faci decat sa produci curaj drept din mijlocul fricii, un curaj venit din vointa, intentie si liber arbitru care odata initiat, va egaliza frica apoi o va surclasa, adica se va ridica deasupra ei. E foarte greu sa faci curaj in plina frică si e foarte tensionant sa ții pe ambele deodata, dar daca pornesti asta si ții garda curajului sus, incet-incet frica coboara o clasă si-o domini si exact asta e rostul, sa-sti calaresti frica si nu invers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.