despre relatii si depresie


Stiti care e una din cele mai mari probleme ale oamenilor din intreaga lume? Relatiile.In Romania lucrurile stau in mod particular mai grav (exista explicatii dar in alta postare o sa scriu despre asta). Omul este o fiinta relationala, fie ca va place sa credeti asta, fie ca nu. Daca omul e o fiinta relationala, apoi asta inseamna conexiune cu alti oameni la propriu, de aproape (cu care stai in casă), la distanta (gen, tata plecat la munca in strainatate). Relatia dintre 2 oameni conteaza in realitatea fizica, dar si in cea psihologica. Fizic vorbind, conteaza conexiunea de apropiere a celor 2 corpuri, privirea ochi in ochi, ureche-ureche, respirat aerul comun. Psihologic vorbind relatia e „cum stiu in mintea mea” ca e relatia in plan fizic. Daca o relatie e buna in plan fizic de aproape, apoi cand cei doi se departeaza fizic, dar stiu ei in mintea lor ca relatia e buna, cei doi stau linistiti.
Asta apropo de apropiere sau distantare fizica si psihologica. Asadar poti fi -apropiat fizic si apropiat psihologic, -apropiat fizic si departat psihologic-apropiat fizic si inchis psihologic-departat fizic si apropiat psihologic-departat fizic si departat psihologic
Dupa mine, noi nu stim sa fim in relatii.
Sa stim sa ne deschidem sau inchidem cu rost, sa stim sa ne deconectam cand ne departam fizic dara sa ramanem apropiati psihologic si cand ne reapropiem fizic sa ne reconectam. De aici ne se trag bolile si suferintele. Aceasta jonglare cu inchiderea si deschiderea psihologica e una din cheile relatiilor.
Caci comunicarea vine dupa ce e stabilita conexiunea.Din mii de oameni cu care am vorbit, la intrebarea „ai sentimentul ca mama si tatal tau te cunosc bine, sufleteste vorbind”, raspunsul a fost cred ca in proportie de 95% ca „nu”. La cupluri, majoritatea covarsitoare sunt in aceasi pozitie, daca intrebi pe unul din ei daca partenerul/partenera il cunoaste bine sufleteste, vor nega si vor ofta.
Stiti cum e privirea oamenilor cand ii intrebi asta? Se uita direct in ochii mei (ca doar despre acest tip de experienta de-a mea pot vorbi) fix, jumatate din privire e cuprinsa de o tristete grea ca de plumb, iar din restul privirii vine mahnire, dor, plus nevoia nebuna de a da si a primi iubire, plus deruta ca de ce nu sunt iubiti, plus disperare.Pe oameni ii ineaca nevoia de a da si a primi iubire. Asta pentru ca oamenii sunt relationali si pentru ca relatiile permit iubirii sa curga de la unul la altul, dinspre unul spre celalalt. Iubirea fiind un flux de energie care ia nastere intre oameni, care ii pune pe oameni in contact si care ii tine vii pe oameni. Multi oameni dupa asta sunt „bolnavi” dupa aceasta energie vie care curge intre oameni si care te face sa te simti tinut, vazut si confirmat. Omul e relational si pentru relatie ai nevoie de incredere. Ea e cea care te face sa te apropii, sa te deschizi sau sa te inchizi si sa fugi.Multi oameni au depresie de la lipsa relatiilor (au putini oameni in viata lor) sau de la saracia relatiilor (au relatii dar formale, superficiale), sau de la falsitatea relatiilor. Altii au depresii sau atacuri de panica de la presiunea din relatii, de la perturabarea relationala, gen „il iubesc pe X dar ma dezamageste”. Unii si-au inlocuit relatiile cu oamenii, cu obiecte, adica au inlocuit oamenii cu obiectele si s-au legat/atasat de obiecte pentru ca ele nu te pot dezamagi. Cu calculatoare, cu animale, cu masini sau cu carti si pretind ca n-au nevoie de oameni. Pe termen scurt poate functiona, nu stiu ce sa zic. Dar la modul total nici un om nu e „a-relational” oricat de mult s-ar stradui singuraticii autosuficienti sa ne zica ca „se poate si fara oameni”. Ideea de alti oameni tot exista fictiv si la nivel de reprezentare si-n capul singuraticilor.
Stiti de ce am scris aceasta postare? Pentru ca simt in jurul meu din ce in ce mai multi oameni din ce in ce mai deprimati carantinati in case cu familia, dar total deconectati de familie. Si pentru ca atat familia celui cu depresie cat si cel cu depresie crede ca „va scapa de depresie cu psihoterapie si/sau medicamente”.
Dragii mei, depresia care vine din perturbarile relationale nu se va vindeca total nici cu psihoterapie si nici cu medicamente, daca numai unul vine la tratament. Daca „Ion si Maria” sunt casatoriti si stau in casa si nu-si mai vorbesc si se urasc, se cearta rar si in rest tac, o tacere de plezneste aerul din casa, atunci ei doi au o „depresie de relatie”. Ion o poate avea bine camuflata in bautura si tupeu, iar Maria sub forma de insomnie, tristete, lipsa de vlaga. Maria nu se va pune pe picioare total daca Ion va ramane la fel. Adica oamenii accepta sa se schimbe dar fara a schimba nimic de fapt. Maria ar vrea sa se schimbe sa-si revina dar casa sa ramana la fel, tacerile ei cu Ion sa fie la fel, obiceiurile lor sa raman ala fel. Nu, nu merge asa. Daca Maria vine la terapie, Maria sa se astepte ca sa il „infrunte” altfel pe Ion. Sa-l cheme la masa discutiilor si „sa dea cu pumnul in masa” pana va veni Ion la discutii. Si sa puna altfel problema decat a pus-o pana atunci. Sa reuseasca sa-l faca pe Ion sa vina la negociat, iar daca nu, sa-si faca planuri de rupt corabia in doua, de mutat, de divortat, de orice scenariu ar arata altfel decat scenariul „energetic împuțit” din care a venit.
E greu tare ce spun aici, pentru ca face si mai scarry lucrurile, pentru ca relatiile au mai multa putere asupra noastra decat avem noi insine asupra noastra. Da, chiar si „non-relatiile” tot au putere. Adica daca Maria simte ca Viorica o barfeste si Maria o tine psihologic vorbind pe Viorica in minte in corzi si-o respinge si o refuza pe Viorica, ei bine, aflati ca pentru creier si pentru partea noastra de energie sufleteasca Viorica este un om de relatie pentru Maria chiar daca Maria crede ca e in anti-relatie cu Viorica. Pana si „ideea de Viorica” tot munceste creierul intr-un fel.
Da, ideea de Viorica.
E greu, e complex, e mult, e shit dar nu avem unde fugi, de Viorici si de Ioni, pentru ca ne nastem relationali si oricat de multe obiecte am avea tot de la relatii ni se trage. Si de aici, de la aceasta permanență de a fi in relatii (fizic si/sau psihic) simtim ca ne fluctuează stima de sine si incredere in noi insine, pentru ca acest ax central e pus la bataie in relatii si ceilalti, „mama, tata, Ionii si Vioricile” ne confirma sau nu pe noi insine, fie asa cum ne place fie total altfel decat ne vedem noi insine. Iar asta e capital de important, de aici vine vitalitatea si viata.
Eu imi fac datoria si va spun onest: psihoterapia si/sau medicamentele nu vor repara relatiile de la sine si nici nu vi le pot inlocui. Sau, ar putea oarecum inlocui temporar, pana te inzdravenesti si iti refaci relatiile.
Fiecare om care vine la terapie, vine ferm hotarat sa se schimbe, sa faca ce-o fi nevoie numai sa se schimbe. Cand afla insa pe parcurs ca el/ea va trebui sa isi infrunte si repare relatiile stiti cum se dezumfla cheful de psihoterapie? Ca un cozonac mandru si fălos care se taie si se lasă si descreste si se face mic si pietros. Se sperie rau oamenii cand aud ca trebuie sa repare putin la relatia cu parintii, cu sora cu fratii. E ca si cum ei zic „Viki ce naiba, eu am depresie, tocmai pentru ca ei nu ma ajuta si tu ma trimiti la ei? Ce ma doare pe mine de mama si tata care sunt la 300 km sau de sor-mea sau de nesimtitul de fratele meu? Viki eu vreau in mod egoist si pe banii mei sa ma fac bine eu, las-i dracu p-ăia. Apoi Viki (adica eu) le explic cat de mult depindem unii de altii in feluri nebanuite si oamenilor le scade culoarea in obraji si devin palizi cand realizeaza in ce hal cbinele lui e la celalalt. Si unii fug din terapie mancand pamantul, altii raman si se vaita pana isi gasesc curajul si resursele sa o faca, altii n-au curaj si ramane sa-si asume ca lasa relatiile asa cum sunt si vin sa-si rafineze sau sublimeze suferinta.
Sa ma ierte Maria, Ion si Viorica ca le-am folosit numele ca sa imbracam persoanjele. Si inca ceva, daca Maria si Ion sunt casatoriti si unul din ei sau ambii, au probleme cu proprii parinti (care locuiesc pe aproape sau hăt departe), problemele unui cu parintii devin problemele celuilalt cu socrii, oricat de mult ati nega asta. Bașca, daca Ion sau Maria au probleme cu parintii si socrii si apare si copilul pe lume, din clipa aia, copilul va avea probleme de relatie cu Ion si cu Maria manifestand opozitionism față de autoritatea parentala in primul rand , adica va deveni „copilul răsfățat” care isi va freca parintii tare. Dar nu e de la copil, e de la relatiile Maria -Ion si la randu-le cu parintii lor.
Va rog, reflectati la asta. Si anuntati-va egoul ca va trebui sa se pregateasca sa lase de la el, nu umilitor ci pur si simplu pentru ca egoul meu depinde de egoul celorlalti cu care sunt in relatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.