Ieri la supervizare am promis unei noi colege venite sa scriu o postare pentru ea, cat si pentru altii in situatia ei. Tanara psiholog este proaspat anagajata intr-un centru de copii, centru care exista de niste ani buni. Cateva zeci de copii, educatori, ingrijitori, ea primul psiholog al centrului.
Una din setarile necesare sa-si imputerniceasca rolul acolo este sa se prezinte copiilor cat si personalului. E de o luna-doua angajata si i-au fost aduse niste cazuri si din expunerea cazurilor reiese ca, copiii habar n-au cere-i treaba cu psihologul. Bine, multa lume habar n-are care e treaba cu psihologul. By the way, faptul ca lumea nu are habar care e treaba cu psihologul nu-i ceva grav, e ceva constatabil si reparabil. Da, stiu reinventam roata de cate ori e nevoie, pentru ca …Romania si tot ce presupune asta.
I-am sugerat colegei sa se gandeasca care e audienta care simte ca i s-ar potrivi: sa imparta copiii in grupe sau sa ii stranga pe toti si sa le vorbeasca. Sa organizeze bine sedinta cu educatorii si sa anunte copiii printr-o hartie „oficiala” cu un mic text reverentios si elegant. „ Draga Mihaela*, sambata (chiar adca nu lucreaza, sambata respectiva da o fuga acolo) la ora 11, te rog sa vii la sala de mese sa fii acolo pentru ca eu vreau sa ma prezint si sa vorbim. Promit sa nu va plictisesc. Vreau sa ma cunoasteti mai bine. ”
E al naibii de important ce se intampla in alea 5 minute cand incep copiii sa vina (sa zicem in sala de mese. Apropo, daca in sala de mese sunt chemati, apoi sala de mese trebuie sa fie țiplă aranjata cand apar copiii). Copiii sunt șmecheri tare (si e bine ca e asa) si au ochi pentru adultii nervosi si nesiguri pe ei si invadeaza teritoriul imediat ca sa-si afirme existenta si puterea. De aceea e bine sa ai grija cum mergi, sa vorbesti putin, si sa ai niste „ordine” precise cu care sa-i astepti pe copii. Imbracata frumos (copiii adora adultii dichisiti), mirosind frumos, stai la intrare si saluti fiecare copil si ii spui scurt si neconcesiv „te rog, te asezi acolo si pastrezi linistea”.
Variantă posibila, alternativa la cea clasica: te duci imbracata cu un tricou pe care scrii un mesaj de impact gen „azi e o zi importanta ma intalnesc cu copiii minunati din centru”. Intri cu geaca, faci liniste si spectaculos scoti jeaca si te intorci cu spatele sa ii lasi sa citeasca toti odata, creezi un efect si te intorci. Pe fața tricoului scrie „viata e mai usoara cand zambesti” si nonverbal arat la mesaj, arati la tricou, arati la zambetu-ti, apoi la ei le zici nonverbal sa zambeasca.
Ideea e: copiii cand intra, sa se simta vazuti si plasati egal si tratati la fel, apoi sa simta ca preiei controlul dar esti blanda si ferma cu ei. Corpusoarele lor stau pe scaune, ochii sunt la tine, urechile la fel si incepi: -Buna ziua din nou, multumesc ca ati facut liniste, promit ca nu va tin mult. Aceasta intalnire e importanta pentru mine si sper ca va fi si pentru voi. Stiti ca vin zilnic aici de 2 luni, aici vin la job si desi cred ca stiti ce e un psiholog, vreau sa comunicam si sa ma prezint. Poate ca v-ati putea prezenta si voi, dar nu stim daca azi sau intr-o intalnire viitoare. Am realizat ca am inceput sa vin la voi in centru si nu m-am prezentat. Ma numesc xyz, am atatia ani, sunt psiholog si sunt psihologul vostru in acest centru. Sa va spun ce am inteles eu din acest centru de cand vin aici: la inceput am vazut o cladire, am aflat cate camere si cati copii sunt aici. Am vazut sala de mese, si tot ce are acest centru dar cel mai important v-am vazut pe voi. Cum va imbracati, cum mancati, cum plecati la scoala, cum veniti de la scoala. Cum stati imbufnati, cum stati bolnaviori, cum va uitati la tv la ceva ce nu va place dar ii place colegului. Cum va plictisiti, cum va scremeti sa faceti teme, cum va plangeti de profesori, cum gogonati uneori lucruile. Uite, am vazut ca tu *** si aici ai putea lua pe rand sa spui cate ceva despre fiecare copil, ceva remarcabil, ceva frumos, ceva critic optimist etc.
Rostul meu aici este sa va fac viata putin mai buna si sa fiu omul vostru de bază. Sa-mi dati voie sa va cunosc, ca sa pot sa va inteleg, pentru ca daca va inteleg atunci va voi putea sfatui ( la copii le place verbul asta chiar daca psihologul nu da sfaturi, intr-un centru de plasament poti „da sfaturi” chiar daca o faci tot negociat cu copilul ). Inca o data, eu promit sa nu va cert (sper sa-mi iasa) are slava domnului cine sa va certe. Au, stati sa nu gresesc ….si intrebi teatral ingrijorat „mai, pe voi are cine sa va certe, sau nu??”. Copiii vor reactiona, vor da nume, se va isca o mica agitatie. Ridici mainile si te predai, bati din palme si obtii linistea din nou. Daca galagia se mentine, e bine sa ai la indemana fie muzica clasica si o dai tare tare sa acopere tot, fie un obiect care sa produca zgomot de diapazon al haosului, care sa-ti dea un „laaaa” ca un trigger pentru liniste. Intr-un moment ca ăsta, spui semet: ia, mainile pe inima toti, respiram, putem inchide ochii sau nu si repetati dupa mine in gand „sunt un copil iubitor, cand vreau eu pot fi cuminte, acum vreau si pot sa fiu atent la doamna.” Zambim si continuam.Fiecare din voi veti ajuge sa vorbim intre 4 ochi. Voi tine secret ce vorbeste fiecare cu mine si va voi cere fiecaruia sa incepeti sa aveti incredere in mine….daca voi merita. Sper sa merit si sa ma descurc. Poate ca nu stiti multe, si nici nu stiti cum sa-mi dati incredere dar va voi arata eu cum, totul e sa-mi dati voie.
La prima intalnire nu e bine sa tineti copiii mai mult de atat. Le multumesti frumos, le spui ca tu vei fi fericita daca ei vor coopera cu tine si ca ii rogi frumos sa-ti dea o sansa sa puteti avea incredere. S-ar putea sa te trezesti ca mai vor si ca devine un ritual sau o sedinta saptamanala. Atentie daca ei vor sedinta saptamanala: studiaza pe agitati si pe cei care se foiesc si gaseste ceva pentru fiecare din ei sa ii imbunezi si sa obtii participarea.
Intr-o intalnire de acest gen, fiecare secventa conteaza, sa fii ferma, cu prestanta dar cu bunatate. Daca te admira, te vor si respecta si apoi te vor iubi si-ti vor „manca din palma”.
Clarificarea rolului psihologului se poate face in prima zi dar si dupa 2 sau 5 ani la un loc de munca. Partea cealalta e cu colegii de munca, poate voi scrie o postare si pt asta. Inclusiv pentru psihologul scolar care ne doare pe toti, sau cel putin pe mine ma roade (ca e ceva acolo care scartaie).