depresie de tip „giculesc”

O nouă modă „nu se mai poartă abuzul și tacerea”
sau
despre puterea campaniilor

O sa va povestesc un caz cu care azi am luat contact.
Acest caz a ajuns la mine datorita postarilor pe care le-am scris despre relatii toxice, despre conditia femeii obiectificată, despre misoginism si mentalitatile care permit barbatilor (care vor muschii lor, care evita subiectul egalitatii sexelor etc) sa domine si sa abuzeze femeile. 
E important ca vorbim despre asta pentru ca in noua deschidere față de acest subiect de vindecare a relatiilor umane, multe victime se hotarasc sa vorbeasca si sa „își ia viața în mâini”. 
Femeia cu care-am vorbit azi, a vorbit ca un torent. A vorbit pentru prima oara in viata ei cu cineva despre drama ei si-a vorbit pe nerasuflate, totusi constient si asumat. 
Daca n-ar fi fost in ultimul timp aceasta modă a vorbitului pe bune despre ce patesc unele femei in relatie, aceasta femeie n-ar fi vorbit, fie niciodata, fie nu acum. 
I-am sugerat sa-mi permita sa scriu (protejat evident) ca sa faca bine si altora in aceeasi situatie, cu mentiunea ca nu doresc sa bat apropoul subtil ca toate situatiile sa ajunga la mine. 
Hai sa-i zicem Elena, desi nu o cheama asa.
Elena s-a nascut intr-o familie saracă tare (cu saracie la vedere cu linoleu rupt pe jos si cu frig in casa si cu haine date de la fratele mai mare). Tata alcoolic o batea pe mama des iar copiii se bagau care pe unde apucau si plangeau surd in perna. Nici un luat in brate, nici un te iubesc niciodata, ba, astea au fost considerate mofturi si prostii pentru ca altele erau mai importante. Ea, simtea ca nu exista: acasa era in vigilență si era cețoasă, la scoala victima de bullying copiii o faceau in toate felurile, ba si cativa profesori au palmuit-o si au jignit-o. Era ca si cand ce zicea „celalalt” despre ea, ea aia traia. Si la o varsta foarte frageda la debutul adolescenței, un barbat șarmant a oprit-o pe strada si a dat-o gata cu un discurs care a paralizat-o: „esti asa de frumoasa si te recunosc din alte vieti ca in sfarsit trebuie sa ne reparam karma de data asta”. El treizeci si ceva de ani, ea abia posesoare de buletin. „Frumoasa” frază cu karma a amutit-o, a amețit-o si-a trezit-o la viață ca pe frumoasa din padurea adormită. S-a simtit pentru prima oara in viata ei admirata si nu de oricine ci de un barbat bogat, stilat, priceput si care o voia. Ăsta e un efect de meduzare (paralizia victimei in fața agresorului) comparabil dupa mine cu fenomenul destul de intalnit al iepurelui care fuge noaptea si care daca vede o masina ramane nemiscat (desi ar putea fugi glonț) cu ochii in reflectoarele masinii care-l loveste si-l omoara sau in zdreleste sub roți. 
„Barbatul șarmant” caruia ii zicem Gicu a facut tot posibilul sa o vrajeasca pe aceasta fata careia nimeni nu-i vorbise despre love, sex, drepturi, pericole si karma. In scurt timp Gicu a devenit iubitul si protectorul Elenei. Elena a aflat ca Gicu era casatorit cu copii si ca fusese o „prostie a tineretii casatoria si ca sotia lui era o greseala, greseala de care nu divorta pentru ca nu avea chef sa ii dea din banii firmei greselii”. Gicu i-a modelat psihicul Elenei fir cu fir, idee cu idee, predandu-i ca un profesor „logica” lui de viata. Ii spunea ce minunata e si-n acelasi timp cat de prostuta si de nestiutoare e si cat de recunoscatoare ar trebui ea sa fie si cat de mult e cazul ca ea sa invete recunostinta pentru el si sa se simta fericita si implinita ca destinul i-a scos reciproc in cale….ca sa-si desavarseasca karma. 
Elena azi a vorbit patimas cu vocea gâlgâindu-i spre a se elibera sa spuna si sa scoata din ea povestea s-o externalizeze. 
Gicu a avut mare rabdare cu ea si-a patronat-o facand-o fana lui, confidenta lui, metresa lui, chelnerița lui si obiectul nefericirii lui. Pentru ca in masura in care Gicu se deschidea sa ii spuna viata lui anii treceau si Elena a facut facultate, a ratat alti baieti de varsta ei (pentru ca ii demola Gicu pe toti) si-i era din ce in ce mai recunoscatoare lui Gicu. Desi uneori isi vorbea ei „fă proasto pleaca dracu de la ăsta, nu vezi că-i nebun?”, dar in realitate Gicu exista, desi oficial parintii ei si colegii si lumea nu stia de ea si de Gicu. O viata dublă freacking mind. Cand era cu Gicu i se parea ca cealalta viata e o iluzie, cand era in cealalta viata Gicu i se părea vis. Si pentru ca Gicu intrase in declin si nu mai facea bani si se apucase de baut, cineva trebuia sa munceasca in aceasta karmă ca doar n-or fi stat sa moara de foame. Si ea s-a apucat sa faca o mica afacere care a crescut si care a inceput sa-l alimenteze pe Gica cu bani. Atentie, in toti anii pana sa faca ea bani, Gicu nu i-a dat un cent Elenei, singurele avantaje era ca platea la restaurant sau in concediu….pentru ca Gicu voia sa fie iubit pentru el insusi si nu pentru averea lui…..si de aceea ea trebuia sa inteleaga asta si sa-l iubeasca pe el dezinteresat si recunoscator. Si bineinteles ca ea a trebuit sa se faca luntre si punte sa faca bani sa munceasca sa-l sustina pe Gicu pentru ca dupa ani (da, ce v-am relatat pana aici a durat cam 9 ani) gicu obosise. Si Elena a inceput sa faca bani si sa-i dea lui Gicu sa-i tina bine. Se intrase in alta etapa in care Elena devenise puternica dar nu intr-atat incat sa fie o persoana de sine statatoare era in fuziune cu Gicu. Si Gicu a inceput sa bea si sa faca orgii cu minori chiar in casa ei. Viata Elenei intrase intr-un carusel ametitor caci nimeni nu stia de Gicu, nu avea prieteni pentru ca el nu fusese de acord cu nimeni, avea cunostinte cu care mai bea cate un suc dar nu avea cum sa spuna hodoronc tronc ca ea de 15 ani sta cu un abuzator insurat. Si intr-o zi, Gicu a murit. Iar Elena a constatat ca a ramas fara nici un leu, fara nici o proprietate si mai ales fara maestru de karmă. Si s-a retras din viata economic, firma ei s-a dus la fund din cauza doliului depresie de tip giculesc (!) si traieste de niste ani retrasa intrebandu-se daca e nebuna sau nu, care din cele 2 vieti e viata cea bună, daca mai e ceva de facut sau nu. Si aici s-a incheiat prima sedinta.

Elenei as vrea sa ii povestesc aici (in sedinta nu am avut timp sa ii zic) ca acum cativa ani am evaluat o femeie de vreo 60 de ani in vederea prelungirii pensiei de handicap. Femeia avea o depresie severă statea impietrita de la 32 de ani de cand sotul ii daduse 2 palme. Acele palme au socat-o si au bagat-o in depresie (de fapt depresia era un raspuns pe fondul ca nu avea abilitati de-a face față unei traume) si chiar daca a divortat nu si-a mai revenit niciodata. Acea femeie (insotita de sora ei care a adus-o la cabinet) era atat de nepasatoare si de instrainata de lume ca era rupta de realitate. O tinea familia ei in casa fara sa o poata ajuta sa iasa din depresie. Acea femeie era de vreo 28 de ani in depresie severa. Putea vorbi, putea face orice dar nu facea. Eu m-am cutremurat atunci cand am vazut asa ceva si m-am revoltat intreband-o daca s-a meritat sa-si dedice viata depresiei decat sa si-o traiasca. Sper ca Elena va intelege de ce i-am dat un exemplu al altcuiva aici.

Eu ii multumesc Elenei ca a venit catre mine si ca a avut curajul sa vorbeasca si sa vada ce face. Ii multumesc ca m-a lasat sa scriu sa confirmam faptul ca orice campanie de spalare de mentalitati si de creare a unei noi mode „nu se mai poarta abuzul si tacerea” produce schimbari in bine. 
Voi cei care ati citit drama vietii Elenei pusa pe tavă aici, daca aveti feedbackuri sanatoase sa-i dati, dati-i dar va rog, sa nu indrazniti sa luati la misto sau sa criticati denigrator povestea si omul. Sa nu incepeti cu refrenul „cum ai putut sa stai atata timp, de ce n-ai facut ceva”. Dar recomandari sanatoase sau puncte de vedere compasive puteti pune ca i-ar fi ok. Adica cum se poate continua aceasta karmă care a curs pana azi asa cum a curs?

7 thoughts on “depresie de tip „giculesc”

  1. Dacă ai putut pune pe picioare o afacere prosperă,sigur poți pune pe picioare o viață mai bunâ pentru tine. Pentru că eşti puternica, pentru că poți.Succes.

  2. Eu una am trait ceva de genul acesta timp de vreo 5 ani, cu prima iubire. Si mie mi-a fost modelata mentalitatea si gandirea, si eu am fost facuta sa cred ca mana destinului ne-a adus impreuna, ca suntem suflete pereche menite sa fie alaturi, ca ne iubim inca din vieti anterioare. Mi-a fost greu sa ma distantez de el. Situatia mea nu a avut aceeasi durata cu a Elenei, probabil nici aceeasi severitate. Dar cu timpul, cautand online, prin carti, asumandu-mi riscul sa ma deschid mai multor persoane in privinta situatiei prin care treceam, incepeam sa realizez ca experienta mea nu fusese una sanatoasa, care sa ma modeleze corect psihic si emotional. Eu am fost mai mereu genul de persona care s-a aruncat cu capul inainte, deci unii oameni nu au fost alesi corect pentru a le impartasi relatia mea cu el. Insa cred ca tocmai asta m-a ajutat sa nu ma mai simt ca o fiinta naiva, ca un copil neajutorat. Faptul ca am fost naiva si ca mi-am permis sa gresesc si sa invat m-a ajutat mai tarziu sa tin capul sus, sa selectez oamenii potriviti in care sa am incredere sa ma destainui. Ce as vrea sa-i transmit Elenei este ca in opinia mea, cel mai bine pentru ea este sa accepte si sa-si asume acesti 15 ani petrecuti in iluzia pe care a avut-o cu Gicu, sa nu se lase doborata de viata dubla pe care a dus-o, sa-si selecteze niste persoane de incredere carora sa le spuna si care sa o ghideze si care sa ii dea incredere ca e viata si dincolo de relatia cu el. Ea e mai puternica acum si mai bine echipata pentru a recunoaste abuzul, “vrajeala” si “aburerile” barbatilor si usor-usor se poate reintegra in normal si poate aborda relatiile dintr-un unghi diferit. Mult succes Elenei si o rog sa nu-si piarda increderea in propriile puteri!

  3. Draga mea Elena,

    Îți scrie o Elenă mai tânără ca tine care a stat blocată într-o relație cu un alt Gicu mai puțin timp dar știm toate care-ți citim povestea, că până la urmă, patternurilor sunt aceleași.
    Ce mă face pe mine să sper că există o viață proprie și personală după abuz este chiar timpul petrecut in relație. Puterea teribilă este însuși supraviețuirea în relație! Cred că trebuie să găsim modalități de a folosi in scopul conștientizării, integrării și recuperării toată energia pe care ne-am dovedit că o avem în anii trecuți pentru a munci acum pentru noi!
    PUTEREA ESTE LA TINE!!!!!!!!!!!
    TE ROG DIN SUFLET, LAS-O PE VIKI SĂ TE AJUTE SĂ O FOLOSEȘTI PENTRU TINE!!!
    De te aș avea în fața ochilor te aș îmbrățișa de numa’, să simți că îți simt durerea infinită și să luăm putere una de la cealaltă.
    Așa că nu te am, nu-ți pot decât promite că rămâi în gândul meu și îți transmit telepatic cele mai curate și pline de speranță gânduri!!
    Sper ca pe viitor Viki să povestească măcar liniar despre curajul și puterea deosebita pe care o ai și despre cum înveți SĂ-ȚI FII PROPRIUL OM!!!
    MARI GRIJI DE TINE!!
    CURAJ ȘI CAPUL SUS!!!!!
    SUNTEM ÎNVINGĂTOARE!!!!!!

    Irina Mihaela Bălan

  4. Multă sănătate și mari realizări pe calea care duce către adevăr și dreptate. La mulți ani, doamna Dumitrache cu ocazia celor 51 de primăveri.

  5. Gicu încă e în mintea și sufletul tău, dar asta este singura putere pe care o mai are asupra ta. Deși ți a făcut rău, încearcă sa gândești ultimii ani ca pe o experienta de viata, din care ai învățat ca:
    Niciun Gicu nu merita timpul tău, nervii tai sau bunătatea ta.
    Ești o fiinta puternica, care se poate descurca în societate fără “ajutorul” lui Gicu.
    Ești un exemplu pentru ceilalți oameni și poți deveni oricine îți dorești tu sa fii.

    Asta e tot ce trebuie sa reții. În rest, uita sentimentele neplăcute și ia o de la capăt, niciodată nu e prea târziu pentru nimeni, în special pentru tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.