iesire dură din zona de confort

Locuiesc la casă, la fel ca vecinii mei care asculta muzică cu sonor maxim chiar acum cand scriu. Exact nu stiu de unde vine (de fapt nu vreau sa stiu) si ceea ce vreau sa va spun e ca azi am ascultat cateva manele, niste piese pop si chiar acum e ceva rapp. Ce sa fac? Am oare ce sa fac, dincolo de faptul ca aud si ascult vreau-nu vreau muzica lor, a vecinilor. Prima reactie a mea: mi s-a zbârlit parul in cap si m-am strambat ca atunci cand mananc lămâie fara sa vreau. Si zic, na, ia-o Viki p-asta, asculta manele si pastreaza-ti vibratia daca poti. Ce-i drept mi-am pierdut imediat starea mea de duminică leneșă avand singur defect ca precede lunea. Ia uite cum asist la muzica ăstora si-mi stric bunatate de confort. Că doar nu-mi bag dopuri de urechi in casă.
Ce chestie, la treaba cu vederea si văzutul exista simplu obloane. Le las si nu ma văd.
Dar la auzenie n-am ce sa fac că sunetele de unde izvorasc ele se unduiesc in eter si tot ce se cheamă aer si spațiu gol e plin de aceste unde, vibratii, sunete, note muzicale, acorduri si-mi intra-n urechi fără voia mea. Mmmm, deci sunt carne de tun in fața sunetelor care ne traversează celulele si mai ales iși croiesc drum prin urechi deep inside si-n creier se decodifică singure. Si asculta Viki manele volens-nolens. Si ma enervez. Cine ma enerveaza manelele sau eu reactionand la manele?? Ha? Ia sa-mi raspund eu frumusel la acesta sarcina grea.-Păăăi, cred că… eu ma enervez ca reactie la manele. -si ce sa fac, imi zic in termeni de dialog interior. -ce-as putea face?-să țip la ei! -chiar aș face asta? -nu, nu chiar. Oamenii ăia asculta muzica si cumva pamantul de sub casă e al lor si tot cerul care incepe de la pamant pana la vidul cosmic e al lor. -stai, parca aerul nu e in proprietatea cuiva. -ok si daca ei nu stiu asta sau nu le pasă? doar nu ma duc eu sa-i invat lectii de proprietate. I-am auzit injurandu-se si chiar batandu-se uneori. (!….) Deci, daca nu le pasă de ei de ce le-ar păsa de mine?? -aș putea suna la politia comunitara!!-ha,ha, ha ce-as mai râde sa-i văd fața unui agent venit la locul faptei si delegandu-l sa faca liniste in cartier. Neh, nu face nimic, am auzit destule plangeri de genul. ( by the way, acum canta populara de horă) -ma fac ca n-o aud !!!-pe naiba, pe cine mint eu aici. Cum sa ma comut sa imi dau comanda „nu mai duce sunetul receptionat la cortexul prefrontal”. De fapt nu stiu sa fac asta, desi tare mult mi-ar placea s-o fac. -hei! stii ce cred? ca daca as putea da comenzi din astea, gen sa anulez o functie automatizata sa o modific manual ma tem ca as uita cine stie ce chestii. Si m-as trezi in colaps. Ok, deci renunt la automanipulare, renunt la inabusire. Ce-mi ramane?Sa accept muzica (chiar acum e o alta manea-rock, sau asa pare). Sa o accept. Cum sa ma deschid sa las constient sa intre in mine asa ceva?-….păi, intra in mine prin urechi chiar daca nu vreau. Cum sa fac sa vreau sa vreau??-poate amintindu-mi de cate ori am dat muzica groaznic de tare la fosta mea casă parentala unde ascultam rockul meu?? Vecinii mei cum m-au suportat atunci? -cred ca cu blandete si cu bunatatea bunei vecinatati. Pe care eu n-o am, sau o am intr-o versiune rafinat culturala. Vai (!) cat de pregatita as fi ca vecinii sa asculte Mozart sau jazz….si cat de minunata ar fi viata in cartier si-n general daca lumea ar fi….ca mine. Dar….sunt eu etalonul lumii?-hai ca asta ar fi buna, eu etalonul lumii. Ce barzauni mai rulez si eu arzand-o-n filozofie elitista. -oare pozitia prostului n-ar fi ea mai buna ca orice argument filozofic si spiritual?? Si anume sa ascult ca prostul pur si simplu, doar bucurandu-ma ca e pace si ca planeta inca functioneaza. M-as putea oare multumi si linisti din reactie doar cu abandonarea in muzică cu mintea prostului?-cred ca da, merge asta, macar ca o provocare de iesire din zona de confort. Plus un plan galactic de razbunare ca la vara sa dau si eu muzica mea si mai tare. -hi,hi, ha, ha nici nu stiu vecinii ca la vara vor asculta trance, doubstep, jazz si rock. Abia astept sa ne confruntam muzicile :)))) Meanwhile, scriind aici reactia mea s-a transformat din rezistenta critica in acceptare nătângă, chiar umoristică. Stiti cum e, cand iti numesti emotiile nu te mai îneci in ele. Înoți și ieși la mal, asa cum am facut eu chiar acum cu toleranta crescuta, cu o buna parere despre mine ca ma pot adapta si cu urechile muiate în sos de populară (asta canta acum). Viata nu-i mereu cum vreau eu sau cum am chef. Măi, dar si cand e, e. Tocmai de aceea acum cand nu e, nu e:))
De fapt ce-a functionat? Ca mi-am ascultat reactia, furia si plangerile urechilor gingase. Si ca mi-am demonatat singura toata inversunarea dand atentie la cele mai dure idei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.