despre autoritatea parentala

      Niciun comentariu la despre autoritatea parentala

Autoritatea parinteasca e un produs format din:
-autoritatea propriilor parinti ( genul lor de cenzura, de stimulare, cat consideri ca au fost de functionali, daca a existat satisfactie reciproca=multumire unii de altii , respect si iubire impartasita) din care opresti ceea ce vrei, plus ceea ce iei cu tine la pachet „automatizat”(continuturi manifeste despre care nu stii ca le-ai carat cu tine = „faze” la care vezi ca semeni cu unul din ei in reactii care nu-ti convin)
-autoritatea propriilor tai parinti raportata de-a lungul timpului la ceilalti parinti ai prietenilor tai. Prietenii mereu au parinti mai buni sau mai rai, parinti de referință, la care ii raportezi pe ai tai
-autoritatea parintilor despre ai caror copii s-a auzit in folclorul de cartier, de rudenie, din presa. Parinti ciudati, extremisti, perfecti, ideali.
-cartile despre parenting pe care le-ai citit care te-au facut sa procesezi informatii noi care te-au incins, racit sau ti-au dat fiori.
-tabuurile din casă, din familion, lucrurile despre care nu se vorbeste.
-deschiderea catre influenta pe care o exercita copilul tau catre tine
-in multe cazuri autoritatea mamei e diferita de cea a tatalui si impreuna fac o struțo-cămilă capricioasă

Autoritatea parentală inseamna puterea lui „da” si-a lui „nu”. Parintele se pozitioneaza empatic (sau asa e de dorit) fata de copil si-i indeplineste nevoile (in acest proces ies la iveala propriile foste nevoi de bebelus si de infant) si intervine interactionand cu copilul foarte des.
Pe acest fond, daca copilul il domina (parintele intra in panica cand tipa copilul, daca se emotioneaza peste masura cand plange copilul si nu asculta) atunci s-ar activa autoritatea. In acest context descris, autoritatea ar insemna dovada ca parintele are putere de influenta asupra copilului, putere pe care o foloseste calm, iubitor chiar in ritmul copilului, limitand din mers crizele copilului si stimuland comportamentele sanatoase.

Vedeti deci de ce se discuta separat cu parintii unui copil, pentru a asculta observatiile parintelui despre „problemele” copilului si-a evalua autoritatea parintilor daca exista si cat de functionala e in raport cu afectiunea oferita, existenta pedepselor (tipuri de pedepse) si acceptarea copilului asa cum e el, in raport cu felul in care il doreste parintele.
Problema copilului s-ar putea estompa in paralel cu constientizarea din partea parintilor a propriilor probleme de autoritate parentala.
Precizare: nu exista parinte absent total. Ideea de parinte e aproape la fel de puternica ca parintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.