despre plans

      No Comments on despre plans

Debutam in viata prin a plange si folosim plansul sa transmitem ca ne e foame, frig, frica. Mamele noastre au facut cunostinta cu noi prin plansul nostru, apoi prin zambet si gangurit.

Dar plansul, plansul oracait, suspinat, sfredelitor ne-a fost fiecaruia din noi de folos, ca asa ne-am indeplinit nevoile si dorintele cand eram bebelusi.

Doar ca, treptat am inceput sa vorbim si parintii ne-au luat dreptul la plans si-au insistat pe ideea de a ne vorbi, sa cerem si sa ne motivam cererile. Toti avem o poveste a plansului care e ramasa hăt, in trecut despre cate feluri de plans am avut si avem, despre cat de mult ne-a folosit plansul in relatii si in metabolismul psihologic.

Daca e sa vorbesc despre mine, pot sa spun ca folosesc expresia care imi apartine si anume cea de „meteorologie afectiva”, care se refera la faptul ca practic toate felurile de plans. De la cel de durere fizica, la cel de frica, de la cel de ciuda la cel de durere morala, de la cel tacut si senin la cel de dor si de jale. De la plansul pierderii la plansul de bucurie. De la cel care insoteste cuvintele spuse pe ton ridicat, la cel resemnat. Plang pana si la filmele unde ma identific temporar cu un personaj caruia ii traiesc drama, plang in locul unui animal ranit care nu se poate apara. Unul din cele mai misto plansuri e cel in care iti invingi rusinea si plangi cu onoare asumandu-ti prostia si nemernicia vietii.

Eu mereu am fost derutata de conventia sociala de a nu plange si de-a nu fi vazuti plangand. Avem dreptul sa plangem la imormantare si la spital. Hai si dupa o despartire. Dar plansul e ceva firesc, eu cred ca lacrimile-s apă vie, atata timp cat iese din noi. Oamenii se feresc sa fie tristi, se feresc sa planga.

Multora le e teama ca daca se pun pe plans, ar deveni plangaciosi sau ca nu s-ar mai opri. Cand eram mici ni se spunea „nu mai plange ca e rusine, esti fetita mare”, „rad copiii de tine daca te vad ca plangi”, etc.
Multe fete refuza sa planga ca sunt machiate sau ca le cad genele. sau de teama ca le-ar curge mucii si ca li s-ar schimba fața. De fapt iti cade masca de pe față, ce mai, de-aia nu plang social oamenii. Baietii si barbatii mai au si bariera (pe care slava domnului, noi fetele n-o avem) ca barbatii nu plang. (!!) De fapt mai corect si mai nemilos ar trebui formulat astfel „barbatii ar putea fiziologic, psihologic si emotional sa planga dar nu li se permite sau ei se inhiba de dragul unei idei de putere de care nu are nimeni nevoie”.

Nu am in vedere sa instig lumea sa planga si nici n-ar fi de dorit sa ne punem pe plans incat sa inundam orasele.
De fapt doresc sa scriu despre plans sa constientizez ca „a plange” si „a te plange” sunt cam unul si acelasi lucru desi primul e realizat prin lacrimi si al doilea prin cuvinte.
Tuturora cred ca ni s-a inhibat plansul la o anumita varsta ca sa fim directionati catre comunicarea verbala, dar felul in care au fact-o ingrijitorii nostri cred ca ne-au inhibat mai mult sau mai putin, astfel incat vine o vreme cand trebuie sa ne dezlegam plansul si sa avem propriul filtru. Adica sa plangem natural si firesc , sa ne exprimam prin plans.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *