Am sedinte unde se fac constientizari. Una dintre constientizarile cele mai des intalnite este „am invatat sa fac pe plac celor din jur”, probabil pentru a capata atentie si iubire.
Dupa ce o constientizare din asta e facuta, urmeaza o perioada de clocire a ideii, proces care antreneaza amintiri, bucatele de amintiri sau flash-uri, emotii si furii despre acele amintiri, sentimentul de revolta al neputintei varstei mici si al exasperarii adultului care inca functioneaza dupa robotizarea timpurie.
Apoi vine intrebarea „si eu ce fac daca am constientizat chestia aia? ce am de facut, ca nu se rezolva nimic de la sine cred. Sau sa ma astept sa vina ceva de la sine?”
Ăsta e punctul in care-mi suflec manecile halatului profesional si ma pun pe explicat elocvent, rar, cu pauze unde vad ca apar tresariri pe fața celui din fața mea:
-Daca am facut acea constientizare, ea va functiona ca o fereastra deschisa catre libertate. Vom instala prin intentie un avertizor, sau ne vom dori sa „ne dăm seama” si „sa recunoastem momentele cand ACTIVĂM schema robotizata si sa punem frână in gesturi-vorbe-actiuni de tip vechi si sa dirijam pe o cale nouă in care punem actiuni proprii de adult. Cand „scoți” o actiune veche si pui in loc alta va trebui sa fii creativ, onest si sa pui in loc o alta actiune mai reprezentativa pentru varsta de azi.
-Daca ma intrebi ce nu prea fac in relatii este sa: imi spun parerea (mi-e teama sa nu spun ceva ridicol sau prost), mi-e teama sa cer ceva (de la un pahar cu apa la o favoare colegului care iese sa cumpere covrigi) sau sa refuz ceva ce-ar putea fi refuzat.
-La inceput n-o sa-ti iasa perfect, dar pleci de la ideea ca esti dispus sa inveti o modalitate noua de actiune. Si ca faci ceva tu, pentru tine si ca te ajuti. Facand asta vei constata ca te respecti mai mult si ca incepi sa te iubesti si sa ai incredere in tine.