Azi am fost iar la un camin sa evaluez un batran. Am eu o slabiciune pentru acel camin, acolo am fost primul psiholog angajat cu contract temporar si de aceea nu pot sa refuz, ma duc ca muntele la mahomed cand e vorba de un batran de acolo.
Batranul care era de evaluat vorbea singur si avea privirea dincolo de realitate. L-am intampinat vesel cu intrebari politicoase sa stabilesc un contact cu el si sa obtin cooperarea. Din start m-a luat cu razboiul cu nemtii si cu ce “face” el pe front. Orice intrebam batranul turuia despre razboi. Vazand ca nu am incotro, am intrat in rol, i-am zis ca am steag tricolor acasa, mi-a zis ca si el are in camera, a insistat sa ma duc sa i-l vad. Si am declarat ca am venit sa ii fac o evaluare pentru a-i conferi un act de recunoastere a meritelor. Abia atunci m-a auzit si a devenit interesat de discutie. Mi-a zis ca suntem in 1938. L-am intrebat cât fac 100-7 și nu a știut . Mi-am dres vocea și i-am zis, dacă aveti 100 de soldati scosi la lupta si nemtii impusca 7 , cati raman? 93 ! zice el. Răi nemtii tata, zice îngândurat si l-am aprobat . La capatul discutiei cu el, scriind evaluarea zice, auzi dar matale esti furier, ca nu te stiu? Zic, nu bre sunt doctor. Aaa, tu cu popa stati mai pe la marginea razboiului. Imi cer scuze, aprob si ii zic – sunt femeie nu am cum sa ma lupt eu cu nemtii, argument ce i s-a parut bun. Va scriu titlul onorific si ii arat timbrul cu tricolorul. Si zice, da ! , dar cam putin dupa cat de greu e pe front!
Foarte tare! 👏