Exista articole stiintifice despre cum stiinta actuala, isi declara eronate propriile rezultate de cercetare de acum ceva timp si ca o data la 25 de ani jumatate din datele stiintifice se dovedesc a fi fost gresite si concluziile proaste. In extensie, am motive sa cred ca peste 25 de ani, jumatate din datele pe care le avem azi sunt eronate. Care sunt azi ideile si informatiile stiintifice care sunt blufuri?
Toata fiziologia umana este descrisa stiintific si toata patologia la fel, lipsind explicatia cauzei pentru care in corp la un moment dat nu se mai secreta serotonina sau creste colesterolul (de exemplu). Viziunea stiintei care spune ca „in creier se secreta aia si aia” noi credem ca fix asa se intampla. Daca ma intrebai pe mine (ca despre mine am dreptul sa vorbesc) acum niste ani ce cred despre fiziologia sitemului nervos as fi citat din carti cat stiam la vremea aia. Si daca m-ai fi intrebat in continuare de unde stiu ca-i asa, as fi raspuns ca din cercetari. Daca m-ai fi pus sa deduc sau sa aproximez cam cum s-au facut cercetarile as fi zis ca din oameni pusi la CT sau RMN sau PETscan, din biopsii sau din observatii in timpul operatiilor si bineinteles din creierul mort al celor care si-au dat acceptul. Ok, dar vorbim de niveluri de „substante” din creier, de neuromediatori prezenti, absenti sau fluctuanti live, pe viu. S-au facut oare cercetari cu oameni vii cu sonde infipte in cap care sa transmita date live despre melatonina (de exemplu)? Stiti oamenii vii si zdraveni care sa stea la montat sonde in cap, in creier care sa transmita informatii despre meteorologia din creier? Nu stiu, sau nu sunt sigura , poate ca or fi fost unii operati pe creier care au acceptat sa stea un timp cu chestii video infipte in centri nervosi. Asa o fi, dar cum e un om operat pe creier (ca cercetarea nu i-a produs si boala, tumoarea sau anevrismul, el o avea de dinainte, a venit deja bolnav) in ce stare e el bolnav inainte de operatie si chiar si dupa (admitand ca operatia a decurs cu succes total), care e mentalul lui (ce gandeste, ce emotii o avea) in spital fiind, ca doar nu se duce la job cu electrozii infipti in creier.
Eu nu cred ca creierul bolnav sau mort e egal cu creierul sanatos, sa poti studia neuronii, sinapsele si mai ales substantele. Si chiar daca cineva a murit brusc (se intampla in accidente de masina) doar nu a fugit cineva sa ii masoare substantele din creier cat mai curand ca sa fie nealterate.
Sunt obisnuita cu stirile „cercetatorii au descoperit x, y, si z” dar nu se prezinta sau eu nu am gasit sa citesc descrierea cercetarilor de la ipoteze la concluzii. Varianta pe bune. Ca cercetarile costa, salarii, spatii, echipamente, raportari, dezbateri, etc. Si cand o cercetare se aproba si porneste fie din bani publici, fie privata (daca unul e marele Gatsby si se autofinanteaza) oare nu exista o tendinta egotica de a masura/constata/raporta date care ….nu spun mare lucru, sau nu prea confirma mai nimic? Incerc sa-mi imaginez in context academic, oare cum se hotaraste o cercetare sa fie pornita? Stau mai multi oameni de stiinta si zic : hai sa masuram niveluri de cortizol la cei care se cearta des. pentru ca am vazut noi ca in violenta domestica, cand o femeie ia bataie si i se sparge capul si ii masuram cortizolul , ei bine el musteste in creier. Stati asa, as putea zice eu, cate raportari de cortizol masurat la victime cu capul spart avem pe bune? Pai, ăăă, exact nu stim, dar am citit undeva.
O exista vreo carte cu toata istoria cercetarilor despre creier, sau macar sinteze despre? Tot ce stiu e ca exista un apetit fanatic dupa tot ce e masurat, cantarit, etichetat, „stiintificat” si asta poate duce la o tocire a intuitiei si a instinctului de a reflecta asupra utilitatii informatiilor ca si la o credulitate care mai rau imprastie cunosterea decat s-o favorizeze. cunosc oameni care nu gandesc si accepta in logica lor decat ceea ce e stiintific si care se feresc ca de lepra de orice nu e stiintific. Se considera chiar rusinos sau trivial sa nu ramai in cadrul pur stiintific, de parca stiinta ar fi facut planeta, omul si evident restul universului.
…………………………………………………………………………………………………….
Respect stiinta, fara ea am fi toti ignoranti. Citesc cu placere, cu curiozitate si interes tot ce prind despre creier, minte, constiinta.
Dar nu vreau sa gandesc dirijat de idei care nu au mare acoperire. Intr-adevar CT si RMN pot scana omul viu care se gandeste, mediteaza, e trist, furios, depresiv sau normal si se pot observa activari in zone care sunt centri cerebrali, cu asta sunt perfect de acord.
Serotonina de exemplu nu poate fi masurata (desi am citit ca s-ar putea efectua un test de sange, serotonina serica) in creier decat in sange. Dar serotonina, pe care am dat-o ca exemplu nu e singurul neuromediator, sunt foarte multi altii, nu sunt nici masurabili si nici masurati. Ma intreb daca exista biografii de cercetare ale medicamentelor corelate cu biografia cercetarilor. Imi imaginez ca niste date si niste rapoarte exista dar eu nu am vazut documentare si nici carti despre istoria cercetarilor medicale, cercetari care sa fi furnizat datele fiziologice cu care operam toti in gandirea despre corpul nostru si despre functionarea normala si anormala a corpului.
Un alt aspect care ma intriga este numarul de neuroni din creier care variaza intre cateva zeci de miliarde si sute de trilioane. Nu vorbesc de sinapse sau de conectom ci de neuroni si celule gliale.
Un alt aspect care ma intriga dintotdeauna este, „unde este sediul memoriei de lunga durata”, atata timp cat se stie doar sediul memoriei de scurta durata si ca se mai vorbeste de „traume psihologice” care blocheaza sinapse sau centri nervosi. Cum ar arata anatomia si fiziologia unei traume blocate in sistem? Ca n-am auzit sa se fi revelat vreo trauma cuibarita intr-o zona cerebrala si cu toate astea se fac referiri de genul.
Nu vizez sa ambiguizez pe cineva sau sa transmit ca trebuie sa fugim de stiinta sau ca trebuie sa nu o credem ci sa ne mai intrebam si cu mintea noastra cat din ceea ce stiinta a reusit pana in prezent sa acumuleze si sa inteleaga. Stiinta e pe urmele lui Dumnezeu, incercand sa inteleaga si sa desluseasca designul uman desi tot ce a reusit pana acum e foarte putin. Avem niste constatari si multe speculatii.
Acum, daca si credem dar nu credem tot, cum selectam ceea ce e credibil si ce nu? Cum facem sa folosim si datele stiintifice dar sa ne pastram si intuitia si capacitatea de a proba ce ni se potriveste si ce nu? Pentru investigatii si diagnostic, pentru constatari stiinta e ideala sa ne scaneze si intepe sa ne spuna ce avem in dezordine. Cum primim insa rezultatele aflate? Cum identificam cauzele care ar putea sta la baza unei disfunctii? Cat de mult stim sa ne implicam sa ne intelegem si sa ne ajutam? Cat de multe date stiintifice care vor fi eronate in viitor folosim azi ca sa ne intelegem? Cum combinam in intelegere date si idei stiintifice cu intuitia astfel incat sa fie util rezultatul gandirii noastre despre noi insine? Ce afcem pana la urma cu psihismul, cu ceea ce numim minte, sau cu constiinta? Cat sunt gandurile si ideile de abordabile stiintific? Doar eu am aceste indoieli, aveti si voi?