Pentru ca tot e-n vogă subiectul violentei domestice, m-am hotarat sa scriu aceasta postare despre o clienta care mi-a zis ca si-ar dori sa vada cum arata cazul ei, fara identitatea ei in caz.
Femeia despre care vreau sa va vorbesc m-a impresionat prin determinarea cu care vorbeste si hotararea care-a cuprins-o venind la sedinte.
De fapt, ea a sunat sa vina cu copilul dar eu de la telefonul de programare i-am zis ca nu vad un copil fara sa discut inainte cu parintii si s-a hotarat sa vina ea.
Auzindu-se povestind, pe masura ce-mi relata povestea mariajului ei nefericit a realizat ca de fapt ea avea nevoie de „a-si pune ordine in ganduri”. A inceput cu copilaria peste care a trecut rapid, subliniind asa cum fac majoritatea oamenilor spunand ca „nu a avut deloc probleme in copilarie”(!) si mi-a descris mariajul care se apropie de 10 ani pe etape, de la o etapa mai grea ca alta.
-că s-a casatorit cam luata de val, fara sa-si fi dorit si nu intelege de ce
-ca a avut semne precoce de dinainte de-a se fi casatorit ca „nu-s potriviti” dar si-a ignorat ceea ce „ii spunea sufletul”
-ca a vazut ca lucrurile nu merg bine dar s-a straduit mai mult, mai mult.
-ca au aparut semne clare de lipsa de responsabilitate de la sot, minciuni, promisiuni. Jigniri, certuri. Promisiuni. Incepuse sa faca planuri si scenarii mintale sa plece, dar ramaneau in minte.
-a descoperit la sot dependenta de pariuri si alte jocuri care explica depresia de relatie. Certuri, promisiuni, incalcarea promisiunilor. Mai multe planuri de-a pleca dublate de nesiguranta desi, a avut tot timpul numai joburi foarte bune, bine platite.
-degradarea totala a relatiei, aplecarea doar asupra copilului, dedicarea lui. (total in neregula, dar e o „schema” buna, iti mananca si ocupa tot timpul si pari o eroina, desi e sacrificiu curat, care nu foloseste nimanui).
Aceasta clienta a capatat vorbind un apetit de a se deschide si discuta, analiza si a-si pune singura intrebari, cum rar am vazut atata vehementa. Revenea cu insight-urile dintre sedinte, cu prelucrari facute de una singura, adica muncea in propria terapie si in timpul liber.
A inceput din a se indoi singura ca totul fusese ok in copilarie desi parintii ei se purtasera frumos cu ea si au o relatie buna si in prezent mama cu tata.
-stii viki, foarte des eu am impresia ca nu sunt eu, ca e ceva cu mine, dar nu in sens grav, ci ca e ceva ce-mi scapa la mine.
Cand a revenit saptamana asta, a venit cu niste constientizari extraordinare. A inceput sa turuie:
-m-am gandit, am luat-o pe toate partile si mi-am adus aminte de un eveniment cand eu aveam 7 ani. Mama a fost grav bolnava, mie nu mi-au spus nimic, dar am auzit cand l-au sunat pe tata si-mi amintesc cand am auzit plangand si cand m-am furisat sa vad ce e, tata plangea in oglinda. Am inlemnit si m-am speriat si n-am mai gandit. Mama pe moarte, tata plangea, pentru mine a fost sfarsitul. M-au dus la bunica o perioada mare de timp, la bunica care a avut o casnicie groaznica cu bunicul, chiar si la batranete facea galagie si o batea. Mi-am adus aminte de ceva ce tot spune bunica si mi-a ramas obsesiv in minte ca ea toata viata a dormit pe stinghia patului sa nu-l deranjeze pe bunicul. Si ce crezi c-am realizat?? Eu dorm pe marginea patului, pe stinghia patului de atunci, atat de frica mi-a fost. Am exprimat frica prin a dormi STINGHERIT, pe stinghia patului cand eram copil si de atunci eu numai pe marginea patului dorm. Chiar daca sunt singura in pat eu dorm pe margine. Tu-ti dai seama sa fac asa ceva si sa nu realizez ca asta e aiurea si ca n-ar trebui sa fie asa? Era o normalitate de-a mea de care nici nu-mi-am dat seama pana zilele astea. Mai Viki tu realizezi ca eu dorm de mai bine de 20 de ani pe stinghia patului??
Si ce crezi c-am mai realizat?? De la frica, spaima si paralizia cand l-am vazut pe tata in oglinda m-am apucat sa devin copilul perfect. Sa fac curat in casa, sa fiu cuminte simtind ca asa contribui sa ii ajut. A inceput sa-mi placa sa le fac pe plac sa fie multumiti de mine. Mama si tata toata viata m-au laudat pentru ce copil bun am fost, desi realizez ca de la trauma aia am inceput sa fac asta ca sa-i ajut. De frica sa nu moara mama. Mama si-a revenit intre timp dar eu de la acel șoc, am ramas sa joc rolul fetitei cuminti care e iubita ca-si ajuta parintii, desi ei nu mi-au cerut niciodata asta!!! Tu realizezi ce mi s-a intamplat mie? Am sentimentul ca m-am trezit dintr-un somn. De-abia acum de la aceaste constientizari am sentimentul ca sunt eu chiar cea care sunt, cea care a venit la tine era fata buna care le face la toti pe plac.
Si vrei sa-ti spun ironia cea mai amara?? M-am casatorit ca sa le fac pe plac, pentru ca ii simteam ca si-ar fi dorit sa ma casatoresc! Fara ca ei sa-mi ceara de fapt. Si stai, ca mai e! Eu nu am plecat si nici nu am divortat ….ca sa nu le provoc lor o neplacere, dublat de a-l proteja pe sotul meu sa nu cumva sa se supere.
-E viki posibil sa ajungi sa joci un rol 20 de ani de la o trauma care nici macar nu s-a dovedit a fi una?? Bine, mama ar fi putut muri dar n-a murit , traieste si azi dar pentru mine a fost ca si cand ar fi murit si ea si tata. Cum e posibil sa ajung sa exersez la maxim rolul de a le face pe plac parintilor?? Si apoi in toate relatiile mele, eu tin companie cuiva dar niciodata nu vorbim ce as vrea si eu, mie nu-mi trece niciodata prin cap decat sa vorbesc ce vrea celalalt ca sa-i fie bine!
Toata analiza expusa mai sus, clienta mea si-a facut-o singura, legand lucrurile unele de altele.
Faza cea mai faina la care am ras amandoua a fost dupa cerinta ei arzatoare:
-viki, mi-am facut o mie de planuri sa plec si nu stiu cum s-o fac. Am luat toate detaliile si nu-mi iese planul perfect, desi am salariul meu, parintii ma au numai pe mine si mi-au spus ca daca nu mai sunt ok sa ma duc la ei, de ce nu pot sa plec, pentru ca am inebunit gandind??
-pai poate ca gandesti prea mult, am zis eu si poate ca e cazul sa pleci….ca „prostul”, adica pur si simplu fara nici un plan.
A ramas cu gura cascata….si a inceput sa rada cu pofta.
-asa ca prostul…pur si simplu?
-da.
-fara sa mai gandesc?
-fara sa mai gandesti!
-pur si simplu?
-pur si simplu!
-wow, dar ce tare e asta….pentru ca pot sa fac pe prostul, pe proasta si sa plec. Sa plec pur si simplu.
P.S. n-am vazut atat de multa determinare demult ca la acesta femeie si atat de multa perspicacitate si autoanaliza. Băi, cand un om e pregatit si vrea ceva, obtine.