ghiara

-am o gheară în piept!
-oh, înțeleg-sunteți unde trebuie, zic eu. Am o cutie plină cu gheare pe care le-am scos din piepturile oamenilor!
Zambim amandoua dar mai mult pentru a-i da curaj.
-gata! scoateți-mi-o! abia aștept să scap de ea!
-cum s-ar continua gheara? Cui aparține? cui vă imaginați că ar aparține?
Închide ochii și îi redeschide speriată:
-brr, ce senzație de gheață, e pumnul tatălui vitreg care mă apuca des de gât sau de umăr și mă strângea de scânceam de durere!
-nu te apăra nimeni?
-nu, că nici nu credeam că trebuie sau că se poate să mă apere cineva!
-hm, ce consideri azi ca trebuia sa ii spui atunci? spune-i acum, aici!
-Nu esti tatal meu si n-o sa fii niciodata! daca te spun bunicului meu si unchilor mei te calca in picioare! Exista si politie sa stii! Sunt un copil si tu ai venit dupa mama la noi in casa, nu eu sunt in casa ta! Spala-te pe dinti, betivule! Mamăăăă, de ce…?
………………………………………………………………………………….
A continuat sa spuna, sa planga, sa urle, sa verse, sa scuipe, sa zica, sa se descarce spunand ceea ce a tinut in ea ani. Ce nu a avut curajul sa spuna atunci cand era mica.
Si dupa ce si-a sters lacrimile si nasul, plangand-razand, zice
-uhuu, ce bine ma simt! si nu am terminat de spus, mai am. Mult. dar nu ma opresc pana nu spun tot.

Oricand spui, chiar mai tarziu cu 20 de ani tot functioneaza.
Am o cutie plina cu gheare. Fiecare are povestea ei, nespusa la timp, asteptand curajul sa fie scoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.