Mi s-a intamplat de multe ori in viata mea sa gasesc in carti idei pe care le gandisem si eu. E un exercitiu ciudat, de familiaritate cu ideea, de mandrie ca gandesc ca un un autor bun (ca de-aia am cumparat cartea) dar si de invidie. Dar una peste alta, e ceva de selfesteem sa ma regasesc ici colo cu reflectii si pareri comune.
Citesc acum Antifragil, a lui Taleb si va zic ca o tin tot in tresariri. Nu mi s-a mai intamplat niciodata sa ma simt atat de apropiata in viziune si idei cu cineva pana la acest om. E si placut e si ciudat.
Cand eram in protectia copilului le vorbeam colegelor de un concept de-al meu „educatie pentru fatalitate”. Din mixarea si procesarea experientelor din spectrul cazurilor de abuz, neglijenta, violuri, fugi de acasa, parentificare, soc de pierdere, boli si accidente, tentative de suicid etc imi reiesea in consilierea victimelor ca socul de tip „nu ma asteptam la asta” facea mai mult rau decat trauma in sine. Evident ca am intalnit si multa rezilienta, in situatii in care detresele erau mici fata de trauma. Atunci am inceput eu sa reflect la tema „oare am putea sa ne pregatim pentru pierdere”?
Sa ne pregatim pentru orice fel de pierdere, dar….pregatirea sa nu ne faca mai speriosi si mai depresivi prin constientizare. Am si antrenat cateva persoane in acest sens, evident cei carora li s-a pretat. Cumva, ca si cand putem deveni constienti de lipsa de garantii , constienti de fragilitatea scenariului de viata, mai ales a zonei de confort. Si ziceam eu…constient fiind sa fii fericit la capatul fiecarei zile ca nu s-a intamplat nimic din ce ar fi putut sa se intample. Si sa-ti si ramana romantismul vietii, ca sa zic asa, adica atitudinea de a te bucura firesc si simplu de viata, fara a o lua in serios. Pe mine, protectia copilului si cele aproape 7000 de cazuri lucrate in 10 ani m-au facut mai mult decat rezilienta, mi-au dat putere de invincibilitate dar nu in raport cu cineva ci referitor la structura mea interna, la identitatea mea. Cu fiecare tragedie vazuta de aproape, chiar daca m-am imuiat empatic si am fost compasionala, m-am departat de milă si de identificare cu suferinta.
Asadar, dupa multi ani, citesc cartea fratelui meu Nicholas Taleb care ma lumineaza sa ma inteleg mai bine. Mi-amintesc ca am gandit in termeni de „optimizarea pierderilor” sau de a „scoate ceva bun din ceva rau”, a resemnifica. Hai ca toate se leaga mai bine si ma ajut citind cartea lasandu-ma ajutata de ea. Ma credeti sau nu, am visat acum 2 nopti numai situatii interpretate dpdv al antifragilitatii. Atat de tare s-a dus forta conceptului in subconstientul meu. Las tema deschisa si cand oi deschide blogul (imi fac altul, mai profesional) o sa am aceasta rubrica.