Lucrez cu cativa oameni in tratament pentru cancer. Evident ca sunt multe de vorbit cu persoanele cu cancer. Azi am vorbit (a nu-stiu-cat-a-oară) despre cuvintele oncologului. Medicii oncologi sunt venerati si cuvintele lor, mai ales cand se uita peste analize si RMN-uri raman oamenilor ca o mantră in minte. In lungile momente din noapte cand ofteaza si se perpelesc, cuvintele medicului revin iar si iar.
Azi am planuit cu cineva ca dupa vindecare sa depuna o petitie la primul congres de oncologie de la noi. Sa se inscrie la cuvant si sa mearga sa le vorbeasca medicilor, carora probabil ca le vine greu tare sa stea intre atata suferinta.
Nu obisnuiesc sa barfesc medicii si nici nu alimentez plangerile oamenilor despre ei, incerc sa gasesc argumente care ar putea explica anumite vorbe, referiri, trimiteri care ii sperie si umilesc pe oameni. Dar nu pot sa nu ma gandesc de ce un medic oncolog, sau de alta specialitate nu s-ar ingrij de ei sa fie pozitivi si sa comunice terapeutic cu bolnavii?
Pentru mine ca terapeut, sa am grija de mine sa fiu centrata, echilibrata, distrata si relaxata e datorie profesionala. De aceea meditez zilnic, citesc, fac yoga, fac sport, ma joc, rad, dansez, etc
Cum altfel sa ma prezint in fata oamenilor sa fiu atenta activ, sa memorez, sa am acces la tot ce stiu daca nu sunt permanent mentinuta? Grija fata de tine insuti ca medic sau ca psiholog mi se pare in primul rand o chestiune de etică profesionala, de stima de sine dar si de stima fata de clienti.