Amintiri despre viitor
Amintiri despre viitor e un tip de depresie, pe care eu l-am numit asa. Am avut un caz, acum niste ani unde am intalnit prima oara acest gen de manifestare.
O femeie in depresie de vreo 3 ani a venit la cabinet. Robotizata, trista, fara chef, cu instrainare in relatii, cu un sentiment ca i se scurge viata din ea si ca s-ar ascunde intr-o vizuina sa stea acolo in intuneric.
In urma cu 3 ani, pierduse o sarcina la 8 luni. E firesc sa bocesti si sa plangi pana seci si sa faci depresie dupa. Dar nu i-a mai trecut cu nimic. Femeia, vorbind-plangand despre ea fugea din prezent instant in trecut unde povestea iar si iar cat de fericita fusese si cate planuri facuse pentru ea si copil. CÂTE PLANURI FĂCUSE
Am avut atunci o strafulgerare facand conexiunea ca aceasta femeie de felul ei in structura organizata, in timpul sarcinii isi facuse AȘTEPTĂRI firesti, vizualizand nasterea, copilul, ritualuri de ingrijire, botezul, premergatorul, plimbarea in parc pana hăt departe, gradinita si scoala copilului. Aceasta femeie VĂZUSE cu ochii mintii aceste imagini, aceste asteptari despre viitor, care NEÎNDEPLININDU-SE devenisera amintiri…despre asteptarile din viitor.
Asteptarile lasate „în așteptare” se reactiveaza dupa cuvinte cheie, gen pampers, suzeta, lapte, patut, jucarie, nasi, educatoare. Daca ai asa ceva in minte, de cate ori auzi unul din cuvinte tresari si iti vin nechemate amintirile despre. Si starea se repeta, se intareste si apare gandul ca esti obsedat si neputincios ca „ ti-o ia mintea razna”. Si te tii tare o vreme dar obosesti sa lupti cu minte si cand ajungi sa te resemnezi, ajungi sa pierzi sensul sa nu mai intelegi nimic din viată, viată pe care o târăști de la o zi la alta sa nu-i superi pe cei din jurul tau si sa nu-i sperii cu depresia ta care nu mai are justificare. Nu atata timp cat toti iti spun „fii tare, lupta, gandeste pozitiv, nu ai motive sa fii depresiva ca nu-ti lipseste nimic, bla bla”.
Acea femeie (care azi e bine) a inteles chiar daca ma privea gol si absent mecanismul asa cum l-am inteles eu. A fost de acord ca daca tot nu a murit, ar avea rost sa mai traiasca si ca a trai nu insemana a mima trairea ci a trai. Dar, ca era nevoie de o intoarcere in timp, in timpul in care-si facuse asteptarile, sa ….renunte la ele. Sa si le retraga, sa le sterga. Sa renunte la ele. I s-a parut idiot si morbid dar i-am zis ca e firesc sa-si pazeasca amintirile si sa-si ia timp sa mai stea cu ele pana e pregatita sa renunte. Si daca va fi vreodata pregatita sa vina s-o facem. A revenit dupa ceva timp si a bocit si a jelit acele asteptari, acceptand sa se zvarcoleasca si chinuie. A facut-o. A functionat. A cazut si-am tinut-o. S-a ridicat. A dat intr-un ras cu plans nervos cu sughituri. Apoi cu lacrimi si bale si muci si oftat din rarunchi. Apoi a dormit pentru prima oara 20 de ore. Apoi treptat si-a revenit si a mers mai departe.