Acceptarea unei case pierdute

      No Comments on Acceptarea unei case pierdute

Cineva a girat pe altcineva si asta l-a costat casa. A ramas fara casă si toata lumea a ras de el. Si inca râde. Iar el inca sufera.
Un om a patit ceea ce am scris eu pe scurt. Si se intreaba, mă intreaba cum sa depaseasca treaba asta. Zice ca face sport dar tot are furia.

Ceea ce voi scrie nu se cheama parere psihologica sau profesionala. Se cheama gandurile mele despre aceasta situatie.
In viată avem nevoie de multe ca sa razbim si sa traim. De trait traim oricum, dar nu traim bine daca ne lipsesc mici ingrediente care la momentul potrivit sunt de aur. Una ar fi protectia la credulitate si naivitatea la escrocherii sau la prieteni/rude care cer si uita sa dea inapoi sau nu mai au de unde da inapoi.
Parintii ar trebui sa ne echipeze in procesul de crestere cu multe, sa facem fata in lume: sa nu ne accidentam, sa nu ne facem rau prin ce mancam si bem, sa nu ne lasam atrasi in combinatii dubioase, sa stim sa refuzam cereri bizare sau ilegale, sa nu ne compromitem imaginea, sa ne anticipam consecintele actiunilor, sa stim sa comunicam, sa stim sa ne certam eficient, sa facem echipa, sa bla bla bla, adica multe.

Daca ne lipseste ceva din cele de mai sus, avem riscul sa ni se infunde traiectoria si sa ne intepenim in situatii sociale. Daca cineva ne propune sa mergem la furat masini, sfarsim in inchisoare. Daca cineva ne zice sa bem mercur ca ne face bine, sfarsim la spital sau la cimitir. Simplu.

Credulitatea cu naivitate insemna sa iti fie mila de cineva, sa nu stii sa refuzi, sa nu pui conditii si in plus sa dai daca ai ceea ce iti cere mincinosul. Da, e o pereche credulul cu mincinosul. Cum e violatorul cu violata. Cum e hotul cu pagubitul. Si….țac-pac ți-ai luat lectia vietii. De ce a vietii? pentru ca viata ta nu va mai fi cum a fost, vei fi obligat sa faci mari schimbari. De exemplu ramai fara casa si te muti cu chirie, iti e greu sa te uiti in oglinda chiar si cand te barbieresti, oamenii din jur te toaca de te desfiinteaza, tu te critici nemilos, obiceiurile devin brusc amenintate nemaiavand bani sa le tii. Si devii dintr-un om normal. devii fiară amară care plange noaptea icnind de suferinta si frica. Frica de propria prostie care se cere asumata. Da, mintea are meteahna de-a vrea sa inteleaga si cand face asta si se uita retrospectiv si gaseste propria-i prostie se ingrozeste, pentru ca mintea se teme cumplit de prostie (ca si de nebunie). Daca ceva doare rau in suflet este asumarea prostiei. E ceva ce te gâtuie de nu mai poti respira si sufletul atat de greu de parca mama prostilor sta cu fundul pe pieptul tau. E o suferinta de o densitate emotionala extraordinar de mare care face o presiune acolo si un turbo de ai senzatia ca fie ca faci infarct, fie ca crapi, fie ca iti plezneste ceva de presiune ce ai. Dar, neverosimil nu se intampla nimic, se lumineaza de zi si te imbraci cu ceracane si pleci la servici. Va dati seama cu ce chef.

Realemnte nu cred ca exista argumente cu care sa faci plauzibila o asemenea pierdere. Dar poti sa deschizi un proces de a accepta bușela pe care ai luat-o si noua ta viata. Un astfel de proces e ceva care incepe azi, preferabil in oglinda „vreau sa invat sa traiesc cu asta”. Si zi de zi sa te rogi de tine si de creierul si inima ta sa accepte pana cand acceptarea va fi constatarea nepasatoare fara niciun junghi. Sa pot glumi despre asta. Sa povestesti iar si iar pana iese tot naduful. N-ai ce altceva sa faci.
Si evident sa reflectezi la naivitatea ta unde altundeva se mai manifesta. In ce alte aspecte ale vietii si in ce relatii. Poate in asteptarea de „ a trece peste”? No way, tu ai trecut deja prin omule. Tot ce mai ai de facut e sa lasi bagajul jos si sa ramana in urma, desi nu stii si va trebui sa inveti asta . Cum? Descoperind singur cum.

Oricum cand vei muri vei „pierde” casa ca si tot restul materialitatii. Toti pierdem posesiile. Tu ai pierdut-o putin mai devreme. Dar stii mai bine ca toti cat de grava poate fi o semnatura.

Povesteste cat mai multor oameni ce ai patit sa le serveasca de lectie, daca vor vrea. Daca exista oameni care rad de tine, nu-i lua prea mult in considerare, razi si tu odata cu ei. Crede-ma umorul amar, cu lacrimi si dulci si amare te va vindeca precum si povestirea ta spusa cat mai multor oameni. Daca o vei spune de multe ori te vei satura de ea si o vei abandona. Si mergi ami departe ca limaxul, Ai fost un melc azi esi un limax intelept. Zidurile, covoarele, masinile, aurul doar par importante dar nu sunt. Nu te alina niciun covor daca il iei in bbrate si niciun ghiul de aur nu te face sa nu mai fii suparat. Uita-te iar cu respect la tine in oglinda si invata sa razi, dar umor sa fie nu ironie sau alte specii belicoase. Altii au pierdut tot si tot au trait si traiesc, tu ai pierdut o jumatate. Traieste din cealalta. In gandurile tale ia-ti apararea. Devino compasiv cu tine. Doreste-ti sa te ierti si sa accepti, renuntand la ideea ca „n-ar fi trebuit sa fie asa, sa faci asa ”. Deasemenea renunta la ideea „de ce tocmai mie??” si altii sunt feriti de necazuri. Poate ca asta nu e chiar necaz, doar asa pare . Poate ca e o lectie cu care-ti va fi mai usor in viata. Oricum cred ca nu vei mai gira pe nimeni, nu? Renunta sa faci din aceste idei un bumerang. Ia-le in mana, dezdoaie-le din forma bumerangului, fa-le cocolos si pune-le in bolul cu inuitilitati ale viatii. Life sucks, asta e o idee idioata dar adevarat. Life sucks.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *