Adultii si copiii care au probleme de relationare si dereglare emotionala au un deficit de abilitati psihologice. Abilitati care se pot invata. Oamenii sunt de acord ca le lipseste ceva si ca au nevoie sa invete, dar cand treci efectiv cu ei sa lucrezi si le explici o tehnica observ o dezamagire si-o desumflare.
De exemplu, cand esti agitat-furios fa asta: respira constient si contracta simultan maxilar-burtă-glezne-pumni. Respiri si contracti, expiri si relaxezi. Fa asta cu voință, incredere si sentimentul placut ca schimbi lucruri si starea ta va cunoaste un reviriment.
Tehnica de mai sus e un exemplu. Sunt multe altele. Ideea e ca observ la oameni o atitudine de lipsa de respect a tehnicii sau acea dezamagire care astepta ceva spectaculos. Mentionez asta oamenilor si ei șovăie cu asumarea in acest gen de punct. Ceea ce inteleg eu e ca oamenii la nivel rational sunt de acord cu tehnica, la un alt nivel mai profund deep inside e o nemultumire si-o asteptare de wow. E ca si cum „omul care nu are legatura cu psihologia” crede ca creierul in marele lui mister si enigme e cunoscut total de psiholog si manipulat precum calaretul calareste calul, folosindu-l sa mearga si sa faca ce vrea cu el. Sentimentul ăla de curiozitate si fior in fața a ceva gen sfynx care-i creierul creaza niste asteptari inconstiente ca „orice inițiat in tainele creierului” va sti sa-si „foloseasca mai mult de 10% din creier”. Gen, ca daca ma concentrez pe un abracadabra si ma screm nițel imi declansez puterile secrete, sau cel puțin ma pot concentra si-mi pot folosi memoria si inteligenta. Asta inseamna ca omul asteapta sa i se deblocheze ceva, „ceva” ce numai psihologul stie si poate s-o faca, ceva ca o formulă care odata rostita face minuni sau cel mult un algoritm (o rețetă) care indeplinit duce de la starea de bleg la starea de superman. Unii nici nu-s constienti de aceasta asteptare copilareasca din ei, dar atata timp cat ea exista in subteran si actioneaza de acolo, va sabota prin decredibilizare orice tenhica care presupune control, comutare, aplicare, contemplare, acceptare, aspecte care nu-s de colea cand le infaptuiesti (desi par mici chichițe) dar presupune contact cu tine insuti si existenta interna a unui acord de autoajutorare si compasiune. Eu am depistat acest aspect de mult si pun problema dar omul la prima sau la a doua sedinta in dorinta lui de-a interveni terapeuti ci-n asteptarea marii eliberari interioare si-a promisei relatii terapeutice nu au rabdare sa discute un aspect atat de marunt si neinteresant, mai ales daca ei cognitiv il aproba. Daca dinauntru din casa sinelui nu vine un sentiment de aprobare, bucurie, acceptare, de disponibilitate de-a incerca orice (pentru ca dupa ce incerci sa faci critica lui „a functionat sau nu”) atunci lucrurile nu vor functiona la capacitate. Mai e ceva care discrediteaza aceste tehnici si anume ca ele nu costă (bani, carti, echipamente) si sunt simple. Daca exista un soft care sa coste 1000 euro si care presupunea sa stii chineză si sa stai intr-un picior cand il folosesti, iar folosirea lui insemna …. tragi aer si contracti maxilar-burta-glezne-pumni, menti si expiri-relaxezi, pfoa cred ca multi se bateau si se zbateau sa-si ia echipamentul ăsta.„ Așa…dat gratis, degeaba, si fiind atat de usor ca orice prost il poate invata si poate avea acces la el, atata timp cat il utilizeaza multi, „eu” imi pierd conditia de om special pentru care ma duc la psiholog.” Am pus ghilimele citand „un client ipotetic”. Am vazut in filme usurinta cu care un terapeut ii dă unui om in terapie de exemplu sa cante in capul lui o melodie care sa-l linisteasca cand se anxieteaza si omul pleaca si face acel lucru mentionat de psiholog cu toata bunacredinta. Bineinteles ca apar rezultate (desi nu poti rezolva sau elimina o problema dintr-atat) doar pentru determinismul implicit si pentru placebo-ul la care aderi. In clipa asta daca citesc unii care sunt neincrezatori vor zice „aha” si vor sari de fund in sus „aha, voi ticalosilor cu placebo-ul vostru cu tot, pentru care nu aveti evidence based) deviind de la ce vreau sa spun. Eu Viki daca as sti sa-mi controlez „placebo-ul” l-as utiliza peste tot facandu-mi viata usoara. Dar inca nu stiu decat in mica masura sa mi-l induc, aspect echivalent cu a avea totala incredere in mine.Vedeti si tema placeboului ii deruteaza pe oameni, pentru ca idolatrizeaza placebo, dar se tem de el si-l detesta. Asta pentru ca il percep ca pe o manipulare, pentru ca pare dubios la granita dintre stiinte fara sa apartina vreuneia total si au ciuda pe el pentru ca e o fata morgana a zilelor noastre. Incertitudinea din placebo, idolatrizarea lui fac ca el sa fie si dorit si temut si ca atare conceptul ține pe loc potentialul omului de a se ajuta pe el insusi. Mai sunt multe de spus, mai ziceti si voi ca topicul ma intereseaza.