de-ale psihologului

Vorbeam azi in cabinet cu o studenta despre ce te asteapta cand inchei procesul de formare profesionala si treci la practica. Ii spuneam si din culisele psihologului:
-iti alegi facultatea cu entuziasm
-faci facultatea, inveti teorii si clasificari. Te apuca frica ca nu stii nimic concret.
-faci master, mai bagi nasul in aplicatii si studii de caz. Vezi cam ce-ar trebui sa faci practic si ti se face si mai frica. Afli ca trebuie sa ai abilitati pe care nu ti le formeaza cursurile. Empatia, simtul umorului, arta pedagogica de-a explica, creativitatea…
-faci practica (in varianta ideala) stai pe langa niste profesionisti care te lasa sa vezi cum se fac treburile. Te ingrozesti si mai rau, te compari cu ala si crezi ca n-o sa poti niciodata.
-faci dezvoltare personala (in varianta ideala), te relaxezi, dai din casa, prelucrezi traume, identifici proiectii, valorifici oglinzi, faci diatde, triade, psihodrama, jocuri de rol. Iti creste stima de sine,afli ca esti unic si ca poti avea stil propriu. Iti vii in fire.
-intri in supervizare, incepi sa te compari cu colegi in sens bun si fara sens
-Gasesti niste prieteni sau te ajuta supervizorul sa iti gasesti situatii sa aplici practica. Faci primele cazuri coordonat. Iti revii la normal, incep sperantele sa revina,
-faci formari si cursuri pe tot felul de probleme (copil, familie, trauma, doliu abordari scurte, lungi, medii) si inveti tot felul de tehnici. Aici se invata didactic (nici n-ai avea altcumva cum intelege si invata) strategia, pasii, tehnicile. Care la aplicare ar necesita pasi fiecare (mai mult sau mai putin) cu rostul lui: prima sedinta (de evaluare), formarea relatiei, reglajul asteptarilor, cadrul relatiei terapeutice (cu reguli, limite, granite), formularea problemei, alcatuirea unei strategii si precontemplarea ei, psihoeducatie si tehnici si interventii.
Bun.
-si-ti vin oameni care fac (de exemplu) atacuri de panica care nu au chef de nimic altceva decat de interventie. Trebuie sa scoti iepuri din palarie sau sa mixezi rapid ce ai invatat. Afli ca-n romania clientii sunt virgini si inocenti cu privire la asteptari, exigente, drepturi, atribuiri. Vin pur si simplu si vor sa plece reparati. Daca aplici teoria fuge clientul, daca te bagi eclectic ti-e teama ca e amatorism. Te ingrozesti cand afli ca omul a fost la vraci si la reiki si la 7 biserici si in pelerinaj la Arsenie. La a 3 sed iti spune (ca n-a venit vorba sau ca tu ai uitat sa intrebi. De fapt ai fi intrebat daca ti-ar fi lasat timp si spatiu) ca ia si medicatioe psihiatrica. Da i-a fost prescrisa dar a fost la 3 psihiatri si fiecare i-a dat altceva si si-a facut singur o combinatie pe care o ia. Afli ca a mai fost la alti 2 colegi ai tai si ca vorbeste lipsit de respect la adresa lor parca momindu-te sa intrebi cine sunt si sa-i barfiti impreuna. Si-atunci fie faci febra si anunti ca intri in concediu fie te repliezi si incepi sa faci lucrurile live, dupa cum sunt ele in fata ta. Incepi sa auzi realmente ce zice omul, ridici capul il vezi si te auzi spunand lucruri foarte bune: „ok, am auzit ce-ati spus, care e cea mai mare neliniste in prezent? Ce s-ar intampla daca s-ar produce? Hai sa vedem ce altceva se poate face altfel decat pana acum!”.
Intre teorie si practica stau frici, nelinisti si nesigurante, obstacolele specifice fiecarui caz dar fiecare practician va gasi modul de-a gestiona cazul. Fiecare om e unic, fiecare caz e unic, fiecare psiholog practician e unic deci interventia va fi unica. Chiar adaca o suta de psihologi stiu fix aceleasi lucruri, fiecare psiholog le va aplica unic. Niciunul din noi nu avem cum sa evitam personalizarea cunostintelor comune si maniera speciala in care sa le aplicam. Oricat am sta pe ganduri la un moment dat tot facem saltul si ne ridicam si implicam pe un „fie ce-o fi” asumat si intram in flow. Oricat de mult s-ar descrie experienta flowlui ea tot ramane o experienta unica de fiecare data.