Am descoperit ceva destul de important lucrand cu oamenii si anume că, cei care au stat la incubator dupa naștere, prezintă ceva specific si anume o vulnerabilitate la singuratate, nevoie de contact (dusă pana la dependență) si hipersenzitivitate.
Fac mențiunea ca descriind observatiile pe care le-am facut n-as vrea sa ating oameni sau sa le sporesc vulnerabilitatea adica sentimentul ca sunt defecti sau ca le lipseste ceva.
Ei bine, am constatat ca cei care au stat in incubator (dintre oamenii cu care am lucrat in ultimul timp) au o sensibilitate mai mare decat media si ca au incorporat un sentiment de gol interior pe care-l resimt in situatii sociale fobice sau in relatii unde apare rușinea, teama de autoritate, intimidarea, etc si care sunt mai greu de abordat si vindecat.
Cum s-ar explica asta?
Ei bine, haideti sa ne gandim impreuna! Copilul ia nastere in uterul mamei fiind initial o celula, apoi mai multe celule se adună si miraculos fac corp, corp care este intim apropiat cu peretii uterului mamei. Adica copilul sta in uter invaluit si avand contact corporal.
Dupa externalizare cand se naste copilul si corpușorul lui e separat de corpul mamei, de obicei se petrece imbratisarea, adica bratele mamei il cuprind pe bebe si îl țin la piept. Ținerea copilului la piept este o evolutie fireasca in prelungirea statului ghem in uter.
La piept copilul ia contact cu mama pe dinafară, in completarea familiaritatii de dinauntru, din uter. Creierul copilului stie din uter gustul mamei, stie cum are mama vocea si stie si ce hormoni secretă mama.
Dupa nastere, copilul ia primele mostre de mamă care inseamna setări bydefault: mirosul pielii mamei (inclusiv transpiratia de la axilă), gustul laptelui, vocea, contactul cu hainele, dar mai ales miscarile mainilor mamei, felul in care este infășat, spălat, giugiulit etc
Deci, prima miscare a copilului pe lume este adaptarea la mama.
Sistemul nervos al copilului citeste, invata si memoreaza si apoi recunoaste datele fiziologice si psihologice ale mamei si lucreaza prin ele. Aceasta ar fi ceea ce noi psihologii numim inteligență senzorială, adica capacitatea naturala si fireasca a copilului de a memora mama in termeni de senzori de miros, gust, miscare, voce, văzul venind ceva mai in urma dupa putin timp.
Odata memorata mama, nu mai e uitata niciodata de creier, chiar daca mama moare, pleaca sau nu mai e posibil sa ajunga la copil. E drept ca un bebe se poate acomoda la inca o mamă, pe atat de usor pe cat de iubitor este facuta introducerea celei de-a doua mame care poate fi bunica, bona, sora etc
Ei bine, am incercat sa explic ce se petrece intr-un copil care are acces la mama lui cat de repede e posibil dupa nastere.
Cei care din motive medicale sau de precautie au fost pusi in incubator, au luat contact cu golul din jurul lor si asta s-a memorat pe piele, in respiratie si-n organe.
Tot in incubator s-a petrecut (pentru cei care au stat luni de zile acolo) sentimentul de separatie intre el si lume, senzatia de geam de sticlă intre copil si mamă, intre el si lume. Desemenea, acolo se accentueaza sentimentul de a fi expus ca intr-o vitrina, sau ca pe scena.
Dupa cum stim, „the body keeps the score”, adica corpul ține răbojul, corpul memoreaza ceea ce traim. Iar micul corp al copilului memoreaza sentimentul de-a fi singur sau, mai degraba singur decat cu cineva, expus, lipsit de stimulare corporala, lipsit de imbratisari, lipsit de giugiuleala si gangureala pe care mamele o fac pentru puii lor si de care puii au nevoie vitala.
Nu spun ca acest aspect de gol la inceputul vietii ar fi ireversibil, ci ca el poate produce fenomene de freeze, de corp care nu stie sa iubeasca, de deconectare, de disociere. Si ca, daca stim de aceste informatii si explicatii, putem interveni sa ne „amintim”, sa cautam sa vedem daca simtim arhaic senzatia de lipsa de contact si de nevoie de imbratisare. Deasemenea, daca avem uneori sentimentul de corp gol fara emotii si sentimente, fara trairi precum si de o nemiscare care mentine aceasta stare, putem incerca sa trezim fiinta din noi prin pasirea interna catre ea si prin chemarea la contact. Poate ca unii inteleg ce scriu, altii nu, dar sentimentul de-a fi in contact cu tine este unul foarte bun si el se poate obtine chiar daca e nevoie de rabdare, incercare si eroare, repetitie, incredere in avans in acest tip de contact. Caci ce e mai bun decat sa fii in contact constient cu tine, fiind constient de asta?
Practic cei care stau in incubator invata pe scurt deprivarea senzoriala si posibil si emotionala, ca mai apoi sa invete si contactul si relationarea dar, pot cunoaste clivajul de-a aluneca din starea normala in starea de abandon cand creierul recunoaste niste declansatori.
Doar dupa ce constientizam aceasta dualitate putem interveni sa invatam sa iesim din „starea de incubator” pe care o putem retrăi iar si iar si care se poate opri cand partea aia mica din noi intelege ca in prezent nu mai suntem mici si ca avem de ales, ca azi ne putem ajuta singuri.
Si acum sa mai adaug cateva aspecte care sunt importante pentru mine:
-postarea este scrisa ca sa daruiesc ceva din experienta mea
-postarea nu are pretentii de cercetare dar poate fi o bază de cercetare pentru cine vrea
-postarea nu este scrisa sa sperie oamenii ci sa le clarifice unora ceva, sa sporeasca intelegerea naturii umane
-postarea nu este scrisa sa atraga clienti care au stat la incubator si nici oameni care au sentimentul ăla de gol si de separatie de lume. Cei care se recunosc in aceasta problematica pot lucra acest aspect cu alti psihologi.
-nu va pot raspunde tuturor care scrieti si nu pot da consultatii in scris
-in prezent nu iau cazuri noi. Scriu asta ca sa devansez pe cei care cred ca am locuri libere in programul meu de cabinet, pentru ca realmente nu am.
-intr-o zi o sa ma apuc si de scris o carte sau mai multe. Este foarte interesant cum am descoperit aceste fenomen de incubator si mai ales cum l-am regasit si la alte persoane.
So, ar mai fi multe de spus despre aceasta stare traita foarte anxios de catre oameni, dar o postare e doar o postare, nu poate acoperi chiar toate curiozitatile oamenilor, daca ele exista.
Ceea ce vreau sa retineti e ca fenomenul poate fi patruns si clivajul poate fi stopat sau constientizat si inlocuit cu a fi in contact cu tine, adica a nu te mai simti abandonat.