#experimentalizare
Sa va fac o impartasire: am recomandat cu succes unor familii avand copil anxios sau agitat sa joace un joc simplu. Ma refer la „jocul” din casă in care unul il sperie cu bau pe celalalt. Hai sa va explic de ce am facut asta:
Oamenii fac asta din instinct si anume cand unul are chef de șotii se baga dupa ușă si-l apuca din umbra pe celalalt care se sperie si chiar se supara sau râde. Adica originea jocului e veche de cand lumea, eu doar i-am descoperit potentialul.
Eu sunt o mare fană a studierii micilor-marilor mecanisme biologice de adaptare si studiind „comportamentul de sperietura din joacă” am observat ca are in el ceva foarte tare: un paroxism adica o enervare/speriere/amorsare/frica instantanee, urmata de posibilitatea subiectului speriat de-a-si reveni pe loc (daca nu se supara).
E drept ca-n studiul meu am descoperit ca, „speriatul bau-bau prin casă” devine potențator fie de joacă fie de ceartă. Adica, daca cei 2 oameni sunt bosumflați/ certati si unul il sperie pe celalalt (din joaca), celalalt se poate supara si mai tare. Evident ca exista si varianta in care celalalt rade, intra in joc si jocul le unge relatia.
Ce vreau sa spun e că, „jocul de-a sperietura”, dincolo de-a fi un comportament de-al oamenilor, are ceva tare de tot in el si anume JOCUL PUNE IN EVIDENȚĂ LA UN LOC SPERIETURA SI RELAXAREA CONSECUTIVĂ.
Adica, se poate studia si observa cat de repede ne putem reveni din frică iar asta e mare lucru, pentru ca oamenii au nevoie de dovezi.
Acest joc functioneaza pe baza de familiaritate, adica merge intre oameni care stau in aceasi casa, sau sunt rude/prieteni. Mama si copilul, sau tata cu mama, sau fratii intre ei, daca nu sunt certati si unul il sperie pe celalalt, cel speriat face „au” pentru o secunda ingheata si pe față se vede groaza, pentru ca mai apoi dupa ce constata ca a fost o farsă, speriatul se relaxeaza brusc si-i rasare soarele zambetului pe fata. Este un contrast acolo de-a dreptul special si superb, o fiziologie care antreneaza multe mecansime ca sa fie posibila cursa de la tresarire la groaza, de la perplexitate la constientizare, de la constientizare la usurarea de-a intelege ca nu-i nici un pericol si la relaxarea de dupa constatare.
Ideea mi-a venit in urma cu cativa ani si-am testat-o pe o familie. Le-am dat de facut acasa acest joc dar prezentat ca o temă de familie, ca un pact intre ei. Le-am dat la o mamă, un tată si un băiețel să pună in act jocul de-a sperietura intre ei si sa studieze efectele si sa vina cu ele la mine din nou ora urmatoare. Le-am explicat cat de intens e acest joc si ca daca toti il accepta ca pe un experiment se poate invata lucruri minunate din el.
Zis si facut, puștiul de 8 ani a plecat super incantat, parintii ceva mai sceptici, ca na, oamenii in general apreciaza lucruri scumpe, rare, grele, speciale si nu mici chichțe gratuite si realizabile de catre oricine (dap, asta e o alta idee de pus intr-o postare dar separat nu aici).
Nu stau sa povestesc cazul aici dar pe scurt, ei s-au intors incantati de joc si pentru ca l-au jucat oarecum solemn ( in sensul de-a fi fost recomandat in cabinet) au acumulat foarte multe observatii personale. Realmente au vazut cum intre ei a crescut atentia si empatia (pentru ca au avut nevoie sa se urmareasca unul pe altul ca sa se poata speria), ludicul (joaca si interactiunea) plus ca de la o sperietura la alta au observat ca, DUPĂ FIECARE SPERIETURĂ SE RELAXAU SI MAI MULT.
„Cu fiecare sperietura era mai greu sa-l sperii pe celalalt”, pentru ca aparuse o noua constientizare a celorlalti si-a potentialului de-a fi speriat si nu mai cadeau in transa deconectarii (cum fac oamenii prin casa, adica taie morcovi cu o bucata din minte in timp ce cealalta bucata de minte pleaca aiurea in tramvai bănănăind pe unde vrea ea). De fapt, mecanismul exact ăsta e: omul intra in transă si celalalt cand il sperie il scoate din transă. Scos din transă omul poate fi amuzat sau dimpotriva șucărit, ca si cum „cine esti tu sa ma tragi la realitate pe mine, eu stau unde vrea muschiul meu”.
Tocmai de aceea, ca sa evit multe consecinte nedorite, de cate ori am recomandat acest joc dur, l-am explicat bine de tot si l-am dat numai cand toti participantii au fost de acord sa-l joace o perioada.
Jocul mai rau poate inflama niste oameni care-s amorsati si mutroși stand in casa unul cu altul, dar asta e o alta categorie de observatie.
Dar, dat de psiholog oamenii il joaca chiar daca sunt mutroși si cărpănoși intre ei. Daca psihologul are credibilitate si oamenii au motivatie reala de a coopera pentru copil sau pentru unul din ei, atunci se ajuta daca un mediator (psihologul) le dă tema si anume jocul.Oamenii chiar daca sunt suspiciosi sau indărătnici sau rigizi, daca ii iei frumos si le vorbesti limpede si cu prestanta (ma rog, daca prinzi momentul) se deschid (chiar daca mai greu) si accepta si inteleg daca le prezinti avantajele.
Si uite asa, am recomandat jocul mai multor familii care au invatat echilibrul frică-contracție-relaxare-siguranță. Stiti de ce nevoie sa invatatm asta? Pentru ca tresarire si frica sunt ok, dar omul modern ramane prea mult in ace stare, uita sa-si revina si ramane acolo pe supravietuire.
Contracția de la frică e ok, dar rămânerea in starea de vigilență si de supraviețuire e paguboasa pentru ca mananca foarte multa vitalitate. Asa că, atunci cand un copil/adult observa ca se poate trece rapid de la frica la siguranta, invata ca „se poate controla” si aplica in viata de toate zilele. Invatand experimental, adica din experienta personala si facand observatii ( declansate de psiholog), intelege, accepta, tine minte si-si insuseste ca pe o abilitate posibilitatea de-a se ajuta cand se ambalează, cand se sperie, cand se infurie etc.
So, iata cum un mic comportament de relatie ludic poate fi dus la rang de arta pedagogica de a invata ca poti sa te scoti din frica atunci cand te-ai speriat degeaba.Sau altfel spus, atunci cand ne dereglam emotional….sa ne reglam emotional singuri, cu succes si cu incredere in sine.
Daca v-a placut impartasirea mea si-ati ajus pana aici cu cititul, daca aveti disponibilitatea de-a face pact cu cineva sa va speriati reciproc experiemental cu scop de-a va juca si de-a observa ce se intampla, va rog practicati constient si dati-mi un feed back….daca doriti evident.
Later edit: pentru ca mi-au scris mai multe persoane in privat interesandu-se de utilizarea corecta a jocului de-s speriatul, va scriu punctual cum merge aplicat:-daca ai inteles pontul si vrei sa-l aplici, cheama persoana cu care vrei sa faci asta (fie pentru tine, fie pentru ea) si spune-i ca ai citit ca acest joc e important pentru constientizarea unor lucruri utile si propune-i sa-l jucati, dar nu incepe pana ce celallat nu-si da acordul-dupa ce-si da acordul faceti-o, vanati momente cand celalalt e „dus” cu mintea si nu observa ca-l speriati. Repet, nu faceti asta daca celalalt nu vrea.-dupa ce va speriati reciproc, radeti impreuna si comentati cum va simtiti, ce simtiti in corp si in minte-dupa mai multe experiente repetitive (cand se poate) bagati de seama ce e de invatat din asta-propuneti-va sa tineti minte si sa utilizati cand va e frica de-adevaratelea, cand va infuriati, cand va ambalati-observati cum va creste controlul propriu asupra ideii „de a va scoate singuri dintr-o stare proasta”-bucurati-va impreuna de relatie si de joaca utila din care invatati ceva ciudat-util-complex-intelept-neasteptat
BTW, daca relatia nu e chiar chiar buna, jocul poate deveni o oportunitate de cearta. Asta nu inseamna ca e din cauza jocului ci ca, ceva nelamurit sta sa iasa prin aceste interactiuni!!!!!! In acest caz, nu duceti jocul mai departe ci propuneti-va sa analizati ce e acolo … nelamurit!…..