șocul de-a fi martor

Știrea cu incendiul de azi e o traumă pentru fiecare din noi pentru că, în calitate de martor la acest accident, suferim in multe feluri:
-citind detaliile, ne imaginam fara sa vrem „cum trebuie sa fi fost”pentru cei de-acolo si simtim in corp o simulare oribilă, o identificare cu cei care au fost arși, lucru care ne zguduie si ne intrerupe curgerea psihica de pana atunci. Daca eram intr-o pasă fireasca, genul ăsta de stire ne imprastie firescul si ne socheaza.
-ne gandim la rudele lor. Fiecare om e fiul cuiva, parintele cuiva, prietenul cuiva, varul cuiva, nepotul, colegul, vecinul cuiva. Toti cei „cuiva” azi sunt socati, plansi, alterati la sentimente si afectati de pieredere.
-ne intrebam de ce acest gen de accident li se intampla unora iar altora ba. Ne intrebam daca avem dreptul sa ne bucuram ca n-am fost noi implicati sau daca ar fi cazul sa ne simtim vinovati gen „ca au fost altii in locul nostru”
-ne intrebam daca nu cumva ne-o veni si noua randul. Ca asa cum „ieri niciuna din victime nu stia si nici nu banuia ce urma sa se intample”, poate ca „mâine” ne vine randul noua, dar nu neaparat cu foc cat cu orice altceva/.
-ne intrebam cum de ingaduie Dumnezeu toate astea si ne frichinim confuzi cu privire la el, nestiind ce sa concepem in aceasta zona. Ne amintim ca Dumnezeu e ceva misterios si puternic pe care nu avem cum sa-l intelegem dar pe care trebuie sa-l credem si in care sa ne incredem.
-ne amintim de Piatra Neamț, de Colectiv si de toate prostiile si făcăturile romanesti si mai ales de prostia, analfabetismul functional (eram sa scriu analfabetism functionar si poate ca nu eram departe de realitate), de nepotism, coruptie, tălâmbism romanesc, de politicienii care vorbesc frumos si presteaza sec.
-ne intrebam cat de prost poate merge tara asta si cat ne afecteaza pe noi insine, pe fiecare. Ne cautam spatiu in suflet sa cuprindem „si aceasta stire” si mai ales atitudinea fata de asta, cum sa conținem asta si cum s-o ducem si p-asta. Si mai ales ne intrebam iar si iar ce naiba e viata, caci ce-am crezut noi ca e si ce e de fapt.
-si nu in ultimul rand, eu si altii care nu avem nici o legatura cu cei arsi si nici cu apartinatorii lor, azi ar trebui sa prestam normal, sa play normally ca si cum ar fi o zi oarecare sau normala si nu, nu e o zi normala, e o zi in care iadul ne-a mai dat un demmo iar noi trebuie sa play normally, eat pray, love.
Nu stiu voi cum sunteti dar eu, daca nu-mi aliniez ideile asa cum am facut-o si ramane ceva nezis sau necosntientizat, nu pot sa duc atatea. Si chiar cand imi fac alinierea ideilor conform emotiilor tot îi greu. Play normally …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.