Robinson din mine sau, eu ca Robinson
*
Am văzut filmul The martian, despre care aș scrie câte ceva dar nu vreau să răpesc cuiva plăcerea să-l vadă. M-a făcut să mă gândesc din prima la Robinson Crusoe, cartea copilăriei mele pe care am citit-o si răs-citit-o de multe ori. Am reflectat liniștită îndelung zăbovind nostalgic la Robinson cu care m-am identificat de multe ori. Mă culcam uneori imaginându-mi că eu eram el și că eșuam pe insulă, singură și refăceam uneori improvizând pe lângă carte și alte lucruri pe insula lui/a mea.
Cu mintea de acum, mă gândeam ce dubla-pozitie a fost salvarea lui : pozitivă că a scăpat cu viață din naufragiul corăbiei dar si negativă prin singurătatea tronând peste moartea celorlalți dar mai ales prin condamnarea la izolare pe insula pustie. Cum să te bucuri că ești supraviețuitor daca nu ai cu cine împărți bucuria și cum să te mobilizezi să te târăști fricos și să te ridici să explorezi insula neștiind ce pericole erau acolo? Și cum din aproape în aproape a adunat cu disperare și demnitate orice rest și orice lemn sau cui a putut recupera să-și facă culcuș, apoi a cultivat grâu și a ajuns sa-și facă inclusiv calendar și țarc unde a îmblânzit capre. Plângea și reconstruia, înjura și și improviza, se juca și se distra, vorbea și își răspundea și din zi în zi supraviețuia și reînvăța să trăiască. Prin câte trepte i-a trecut speranța: de la naiv căutând cu ochii corăbii, la focul aprins să se vadă departe, resemnarea și totuși păstrarea unei intenții mici permanente adica realismul optimist.
Și Vineri,apariția lui ca dușman, acceptarea lui ca pe ceva de neevitat,reflectă optimizarea unui aspect negativ, crearea unei relații grozave , plecând și utilizând favorabil ceva ce-ți dă destinul.
Cu mintea-mi de acum pot să văd dedesubt tiparul unei metafore uriașe conținând instrucțiuni precise de supraviețuire și mai ales de reînvățare și readaptare. Fie că resemnific eu copilăria fie că preferința pentru Robinson m-a influențat , ideea e că și ca adult am acest nerv al regenerării și al plasticității. Chiar și sub toate tehnicile și strategiile ce le propun oamenilor cu care lucrez, tot Robinson e arhetipul sau tipul care mă inspiră. Adică mă uit în jur și utilizez ceea ce am, suflec mânecile și trec gospodărește la treabă fie reparând o relație, fie vindecând o boală, fie negociind și semnând tratate de pace cu simptome exprimate-n senzații, emoții. obsesii sau gânduri urâte.
De câte ori lucrez pe insula cabinetului meu cu Robinsoni, de fiecare dată ei se întorc acasă, zdruncinați de aventură dar mai puternici și mai adaptați.
Acum știu sigur că-l am pe Robinson în mine ca potențial disponibil care se rafinează cu fiecare eșuare și întoarcere acasă.
Și orice Vineri e ca și prietenul meu de când se apropie de insula mea indiferent pe ce cale vine.
*
Dee Lia: Suntem supraviețuitori pe insula noastră intr-un arhipelag. Mai tragem barca la câte-un țărm al unei alte insule și ne întorcem mai bogați sau eșuâm, depinde de insula vizitată, dacă e o insulă care ne captivează, revenim, dacă nu, căutăm alte insule. Că așa e omul, dornic de cunoaștere și curios din fire.